afecțiuni tratabile fără intervenții chirurgicale

Miopia – este afecțiunea care are ca efect pierderea acuității vizuale la distanță, fiind cel mai răspândit defect al vederii. Aproximativ un sfert din populația lumii suferă de miopie. Este cauzată de forma alungită (în plan orizontal) a globului ocular, acest fapt ducând la formarea imaginii captate de către ochi la o oarecare distanță  în fața retinei și nu pe retină așa cum ar fi normal. Din această cauză obiectele îndepărtate apar neclare. Miopia mai poate fi cauzată și de curbura prea mare a corneei sau cristalinului în raport cu marimea globului ocular, ori de o combinație între cei doi factori. Miopia apare de obicei în copilărie și se stabilizează în jurul vârstei de 40 ani, existând și excepții. În majoritatea cazurilor, miopia este doar un inconvenient minor și nu pune probleme sănătății ochilor, însă uneori avansează atât de rapid încât devine un real pericol. Această fază gravă a miopiei se numește miopie degenerativă, este relativ rară și începe de regulă în copilărie pe fond ereditar.

Prezbiopia – afectează vederea de aproape și este o afecțiune ce apare odată cu înaintarea în vârstă (după 40 ani), fiind aproape universală la vârstnici. Are drept cauză pierderea flexibilității cristalinului, iar cum cristalinul este singurul instrument cu ajutorul căruia ochiul focalizează imaginea în funcție de distanță, de aici și problemele.

Hipermetropia – s-ar putea spune că este opusul miopiei, atât în ceea ce privește cauzele cât și manifestările. Hipermetropia afectează acuitatea vizuală în apropiere, iar cauza care conduce la aceasta este forma alungită a globului ocular, de data asta în plan vertical. Astfel, imagine captată de către ochi se formează în spatele retinei (sau mai bine spus s-ar forma în spatele retinei, dacă ar avea unde). Această afecțiune afectează aproape un sfert din populație.

Astigmatismul – probabil afecțiunea care crează cele mai multe confuzii. La fel ca și miopia sau hipermetropia, astigmatismul descrie o eroare structurală, de natură optică, și nu o problemă de sănătate a ochilor. Astigmatismul se manifestă prin vederea încețoșată sau distorsionată, atât la depărtare cât și în apropiere, datorită faptului că imaginea captată este focalizată de mai multe ori, în mai multe locuri, fie în fața retinei, fie în spatele acesteia, fie combinat. Cauza astigmatismului este, de cele mai multe ori, forma neregulată (alungită) a corneei, fapt ce afectează refracția luminii în globul ocular. În unele cazuri, forma cristalinului este cea care cauzează astigmatismul. Există trei tipuri de astigmatism: miopic, hipermetropic și mixt. Majoritatea oamenilor au astigmatism într-un grad sau altul, însă acesta devine o problemă numai de la anumite valori în sus.

Conjunctivita – apare atunci când conjunctiva, membrana care acoperă suprafața interioară a pleoapelor și suprafața exterioară a ochilor, devine inflamată. Factorii ce pot cauza această inflamare sunt multipli: infecții bacteriene, virale, alergeni, clorul din apă, praf sau fum. În cazul în care conjunctivita este bacteriană sau virală se poate transmite și altor persoane. Cei mai afectați de conjunctivită sunt copiii, însă și adulții pot suferi această condiție. Simptomele conjunctivitei sunt ochii inflamați (roșii), senzații de mâncărime, arsură sau înțepături, senzația de praf în ochi, sensibilitate la lumină, dureri locale. Conjunctivita bacteriană afectează de regulă ambii ochi, pe când cea virală afectează de obicei un singur ochi. În unele cazuri, simptomele conjunctivitei pot avea drept cauză alte afecțiuni, unele foarte grave, cum ar fi blefarita, sindromul ochiului uscat, boala Lyme, sindromul Reiter, sindromul Stevens-Johnson.

Fotokeratita – este provocată de expunerea la razele UV și este echivalentul pentru ochi al arsurilor solare ale pielii, fiind afectate conjunctiva și corneea. Se manifestă prin dureri, lăcrimare intensă, sensibilitate la lumină și pupile micșorate. Fotokeratita poate fi prevenită prin purtarea ochelarilor (de soare sau de vedere) cu lentile care oferă protecție împotriva razelor UV.


Leave a Reply