Author Archives: admin

  • 0

Câte ceva despre ochelari

Category : Uncategorized

Problemele de vedere au existat dintotdeauna și pentru o lungă perioadă de timp de la apariția omului, acestea au fost de nerezolvat. Deși se observase încă din antichitate că lentilele (care se pare că datează încă de pe vremea Egiptului Antic), cristalele ori recipientele din sticlă umplute cu apă îmbunătățesc vederea atunci când sunt folosite în acest scop, primii ochelari practici nu au apărut până în secolul al XIII-lea. Astfel, în jurul anului 1285, în Italia, prima pereche de ochelari a văzut lumina zilei (sau mai bine spus: a ajutat pe cineva să vada lumina zilei).

Primii ochelari aveau lentile convexe montate în rame de os, metal sau piele care se sprijineau doar pe nas ori se țineau cu mâna și corectau doar hipermetropia sau prezbiopia. Ochelarii pentru corectarea miopiei au apărut după mai mult de un secol, în prima parte a anilor 1400, aceștia folosind lentile concave. Deși erau folosite pentru îmbunătățirea vederii, până în anul 1604 nu s-a cunoscut mecanismul prin care lentilele convexe și concave corectau prezbiopia și miopia. În acel an, Johannes Kepler a publicat o lucrare în care explica în mod corect aceste lucruri.

Lentilele bifocale (pentru corectarea miopiei și prezbiopiei) au fost inventate de către Benjamin Franklin, care era și miop și prezbiop, în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea.

Lentilele cilindrice, pentru corectarea astigmatismului, au fost inventate o jumătate de secol mai târziu, în 1825, de către George Airy.

Lentilele progresive au apărut relativ recent, respectiv la jumătatea secolului XX, fiind create de către Essilor.

În tot acest timp, ramele ochelarilor au continuat să evolueze. La început, le lipseau brațele și se țineau cu mâna sau se sprijineau doar de nas. În anii 1600 au apărut ramele care se fixau pe cap cu ajutorul unor panglici sau sfori prinse de margini (acolo unde se prind astăzi brațele), iar în jurul anului 1730 au apărut ramele așa cum le cunoaștem, cu brațe care se sprijină pe urechi.

Ochelarii de soare provin se pare din China, secolul al XII-lea, însă ochelarii de soare moderni datează de la începutul secolului XX.

Lentilele ochelarilor au fost multă vreme confecționate din sticlă însă, deși mai există și acum lentile din sticlă, ochelarii moderni au în general lentile din plastic sau policarbonat, mai ușoare, mai rezistente și mai estetice.

La ora actuală există ochelari cu lentile polarizante, anti-zgârieturi, hidrofobe, anti-aburire, antireflex, iar ramele sunt foarte ușoare sau inexistente (în cazul în care brațele se montează direct pe lentile) și pot fi confecționate inclusiv din aliaje de metal cu memorie. Oare ce ne rezervă viitorul?


  • 0

Câte ceva despre ochi

Category : Uncategorized

Ochii sunt parte a sistemului vizual, care la randul lui, face parte din sistemul senzorial. Sistemul senzorial însumează totalitatea organelor de simț prin intermediul cărora omul percepe mediul înconjurător și interacționează cu acesta. Indiscutabil, cea mai importantă componentă a sistemului senzorial o reprezintă sistemul vizual. Acesta ne oferă cele mai multe, complexe și utile informații din mediul înconjurător iar în lipsa lui viața ar oferi o experiență cu mult mai săracă. Sistemul vizual este format din ochi, nerv optic și creier. Ochiul, unul dintre cele mai complexe organe ale corpului omenesc, este și unul dintre cele mai importante organe. Importanța acestuia (și a simțului vizual în general) se poate deduce și din faptul că aproximativ un sfert din puterea de procesare a creierului este rezervată simțului vizual. Ochiul uman nu este nici pe departe cel mai performant, comparativ cu ochii altor viețuitoare. De exemplu, unele păsări de pradă au acuitatea vizuală de 8 ori mai mare decât cea a omului, în timp ce unele ierbivore au un camp vizual de 360 grade. Cu toate acestea, avand în vedere că omul are o vedere binoculară și stereoscopică, un număr suficient de celule fotoreceptoare (bastonașe și conuri), un bun raport între numărul de conuri și numărul de bastonașe, o mobilitate bună a ochilor și a gâtului și un creier uriaș cu care să proceseze stimulii vizuali, simțul vizual al omului este, în ansamblu, unul dintre cele mai avansate.

Dintre părțile componente ale ochiului sunt demne de menționat:

  • sclera, care este stratul exterior dur ce dă și menține forma ochiului și de care sunt atașați mușchii oculari;
  • corneea, care este partea din față a stratului exterior, transparentă, având rolul unei lentile ce focalizează lumina. Toată lumina care intră în ochi trebuie să treacă prin cornee;
  • umoarea apoasă, un lichid transparent aflat imediat în spatele corneei, distribuit în două cavități: camera anterioară, aflată în fața irisului și camera posterioară, din spatele irisului. Umoarea apoasă este produsă și evacuată în mod constant, ea avand mai multe roluri: contribuie la puterea dioptrică a ochiului, la menținerea presiunii oculare și la distribuția substanțelor hranitoare și de întreținere către cornee și cristalin (care nu sunt vascularizate).
  • uveea, stratul de sub scleră, este un înveliș vascularizat, care cuprinde, în partea din față, corpul ciliar și irisul. Corpul ciliar are rolul de a produce umoare apoasă și de a modifica forma și mărimea cristalinului pentru adaptarea vederii în funcție de distanță, iar irisul are rolul de a varia cantitatea de lumină care patrunde în ochi, pentru adaptarea vederii în funcție de luminozitate. Centrul irisului, mai exact orificiul din centrul irisului, se numește pupilă. Prin contracțiile și dilatațiile irisului, cantitatea de lumină care pătrunde în ochi prin pupilă poate varia de până la 30 de ori;
  • cristalinul, un lichid transparent conținut într-o membrană elastică, care contribuie la puterea dioptrică a ochiului și este singurul instrument cu ajutorul căruia ochiul se adaptează în funcție de distanță;
  • retina, al treilea și ultimul strat, acoperă pe interior partea posterioară a ochiului. Aici se formează imaginile captate de către ochi, imaginile fiind proiectate rasturnat pe retină. Creierul este acela care restabilește poziția corectă a imaginii. Retina conține, printre altele, celulele fotoreceptoare (conurile, care percep culorile și detaliile și bastonașele, care sunt responsabile de vederea în condiții de luminozitate slabă). În spatele retinei, în mijloc, se află foveea, care conține doar conuri și căreia îi datorăm vederea cu claritate a detaliilor fine. Tot pe retină se produce și rodopsina, substanța responsabilă cu transformarea radiației electromagnetice (lumina) în impulsuri nervoase care mai apoi ajung la creier și sunt interpretate. Retina consumă, proporțional, cel mai mult oxigen din organism.
  • umoarea vitroasă, un lichid transparent care umple tot restul ochiului și care protejează retina amortizând șocurile rezultate ca urmare a mișcării globului ocular și a mișcării  capului și contribuie la menținerea presiunii oculare.

Alte părți, care nu fac parte din ochiul propriu-zis dar care au diverse roluri în buna funcționare a ochiului ar fi:

  • aparatul lacrimal, format din glandele lacrimale, situate sub pleoapele superioare și ducturile care conduc lacrimile către suprafața oculară. Lacrimile îndeplinesc mai multe funcții, de la umezirea conjunctivei (stratul posterior al pleoapei) și până la înlăturarea corpurilor străine de la suprafața ochiului. Lacrimile sunt drenate, după folosire, în cavitatea nazală (acesta este motivul pentru care atunci când plângem ne curge și nasul).
  • pleoapele, care au rolul de a distribui secrețiile lacrimale pe întreaga suprafață a ochiului, de a înlătura corpurile străine, de a proteja împotriva diverselor corpuri care ar putea altfel intra în ochi și de a proteja ochii în cazul schimbărilor bruște în intensitatea luminoasă. De asemenea, clipitul ajută la secreția lacrimilor. În plus, genele, care sunt parte din pleoape, ajută la filtrarea micilor corpuri străine (praf, insecte) care altfel ar ajunge mai ușor pe suprafața ochiului și au și rolul unor antene, avertizând asupra proximității unui obiect (dacă atingeți genele veți observa că pleoapele se închid automat).
  • sprâncenele protejează ochii de ploaie sau transpirație, în anumite circumstanțe ajută la umbrirea ochilor și, la fel ca genele, împiedică pătrunderea în ochi a micilor corpuri străine și acționează ca niște antene, sensibilizând considerabil pielea în acel loc. În plus față de rolul pe care îl au în protejarea ochilor, sprâncenele au un rol important în comunicarea dintre oameni și în recunoașterea facială.

Ochii însă sunt doar instrumentele de detectat. Procesarea și înregistrarea imaginilor sunt realizate de către creier, la fel ca și în cazul celorlalte simțuri. Dacă facem o paralelă cu aparatul de fotografiat, corneea, umoarea apoasă și cristalinul sunt lentilele (cristalinul îndeplinește și funcția de zoom), irisul este diafragma, retina este filmul iar creierul este laboratorul fotografic în care se developează filmul și se realizează pozitivele.


  • 0

Afectiunile oculare

Category : General

Ați auzit cu siguranță, dacă nu ați folosit chiar, expresia “ochii sunt oglinda sufletului“. Nu șe cunoaște cât adevăr este în această afirmație, însă este perfect adevărat că ochii, la o examinare atentă și competentă, ne pot da indicii cu privire la existența unor boli, câteodată foarte grave, ce nu vizează ochii în mod direct ci alte părți ale corpului, ba chiar organismul în ansamblu, însă care au efecte și asupra ochilor.

Lista bolilor care afectează ochii într-un fel sau altul este interminabilă, așa că vom enumera aici cele mai frecvente astfel de afecțiuni și modul în care se manifestă la nivel ocular și vizual.

Diabetul este o afecțiune metabolică, cronică și care nu se poate vindeca — cel puțin deocamdată. O mare concentrație de glucoză în sânge, mai ales atunci când aceasta există de mai multă vreme, poate duce la absorbția de către cristalin a unor cantități de glucoză în urma căreia cristalinul își schimbă forma suficient de mult pentru a afecta vederea. Astfel, vederea încețoșată este în multe cazuri unul dintre simptomele după care diabetul este diagnosticat. Lucrurile nu se opresc aici în cazul diabetului; retinopatia diabetică, o afecțiune oculară gravă ce poate duce la orbire, este cauzată de posibile complicații pe termen lung ale diabetului. Această afecțiune oculară afectează până la 80% dintre pacienții care suferă de diabet de cel puțin 10 ani și este principala cauză a orbirii la persoanele de vârtsă activă.

Hipertensiunea arterială este o boală cronică ce este caracterizată de o presiune crescută a sângelui în artere. Această afecțiune, lăsată netratată, poate duce la apariția retinopatiei hipertensive, atunci când apar vătămări ale retinei însoțite uneori de afectarea vederii și de migrene. Hipertensiunea arterială poate fi depistată prin examinarea fundului de ochi.

Ateroscleroza este condiția în care arterele sunt îngustate în urma depunerii de materiale pe pereții interiori ai acestora. Așa cum am explicat și într-un articol anterior despre colesterol ;i ochi, această afecțiune poate rezulta în pierderea vederii într-unul dintre ochi. Și ateroscleroza poate fi depistată în urma examinării fundului de ochi.

Artrita reumatoidă (AE), una dintre cele mai răspândite boli ale articulațiilor, poate afecta și ochii. Astfel, una dintre complicațiile destul de frecvente ale AE este inflamația membranei care acoperă sclera (episclera), caz în care ochiul poate deveni roșu și dureros. De asemenea, AE poate declanșa Sindromul Sjogren, caracterizat prin lipsa lăcrimării.

HIV-SIDA, o afecțiune gravă caracterizată prin slăbirea progresivă a sistemului imunitar poate afecta la rândul ei și ochii. Astfel, aceasta cauzează destul de frecvent leziuni ale retinei (retinopatie) și poate cauza alte infecții virale mai grave ori desprindere de retină. Și HIV-SIDA poate fi identificată în urma examinării fundului de ochi.

Multe alte boli au manifestări la nivelul ochilor, putând astfel fi identificate ca atare, dintre care enumerăm pe scurt: trichineloza (edeme în jurul ochilor), bolile de ficat – cancerul, ciroza, hepatita (culoare galbenă în jurul ochilor), afecțiunile tiroidiene (ochi bulbucați), scleroza multiplă, sifilisul sau tumorile cerebrale (asimetrii ale pupilelor), afecțiunile neuromusculare (pleoape căzute) și altele.

De asemena, cu ocazia examinării fundului de ochi se pot depista, pe lângă unele dintre afecțiunile enumerate mai sus, anemii, poliglobulii, leucemie, tuberculoză, anomalii ale nervului optic sau alte defecte retiniene.

Ce părere aveți: sunt ochii oglinda sufletului?


  • 0

Energia cu care vedem

Category : General

Lumina este o formă de energie de care oamenii sunt dependenți, datorită faptului că razele ultraviolete de la soare stimulează producția de endorfine.

Așa cum materia nu este ceva continuu ci este formată din particule — protoni, neutroni, electroni, și energia este formată din unități indivizibile numite cuante. Unitățile luminii se numesc fotoni.

Majoritatea fotonilor care ajung pe Pământ provin din soare. Aceștia sunt produși în centrul soarelui în urma reacțiilor nucleare care au loc acolo, și au nevoie în medie de 1 milion de ani pentru a răzbate până la suprafața soarelui. Odată ajunși la suprafața soarelui, aceștia parcurg distanța până la Pământ în doar 8 minute — dacă se întâmplă ca Pământul să se afle în direcția traiectoriei lor. Dintre toți fotonii produși de către soare, pe Pământ ajunge doar o cantitate infimă. Se estimează că toată energia produsă de către soare într-o singură zi ar asigura necesarul energetic al omenirii pentru 1 milion de ani, la valorile actuale de consum.

Nu există fotoni în stare de repaus. Aceștia se află în continuă mișcare, călătorind în spațiul cosmic cu o viteză de aproape 300.000 km pe secundă, iar în alte medii (aer, apă, solide) cu viteze ceva mai mici, însă nu semnificativ mai mici.

Fotonii pot avea diferite valori energetice, în funcție de lungimea lor de undă: cei cu lungimi de undă mici conțin mai multă energie decât fotonii cu lungimi mari de undă, iar culorile, așa cum le percepem noi, reflectă această situație. Spectrul vizibil de către om se întinde de la culoarea violet, care este dată de fotoni cu lungimi de undă mai mici (și energie mai mare) până la culoarea roșie, care are o lungime de undă mai mare. Între aceste două extreme există albastru, verde, galben și portocaliu, în ordine descrescătoare în funcție de energie. Toate culorile pe care le percepem sunt cele de mai sus și combinații ale acestora. Există fotoni cu energii peste sau sub pragul percepției umane, cum ar fi, peste violet, ultravioletele, razele X și razele Gamma (cei mai energetici fotoni) sau, sub roșu, infraroșiile și undele radio.

Faptul că datorită fotonilor putem vedea este doar un aspect al incredibilei lor utilități. Practic, viața, așa cum o cunoaștem noi, nu ar fi posibilă fără fotoni. Pe langă faptul că aceștia încălzesc Pământul, permițând astfel existența apei în stare lichidă, plantele nu s-ar putea hrăni fără aportul luminii, iar fără plante nici viața animală nu ar fi posibilă.

Putem spune, fără să exagerăm câtuși de puțin, că datorăm totul luminii și că fiecare dintre noi beneficiază de această formă de energie, însă ne putem bucura pe deplin de ea atunci când putem vedea cu claritate tot ceea ce ne înconjoară.


  • 0

Când ne vedem cu specialistul vederii?

Category : General

O vedere clară implică un proces complex de colectare, concentrare, traducere și transpunere a luminii în imagini.

Pe măsură ce îmbătrânim, ochii și mecanismele sale sensibile sunt susceptibile de diverse afecțiuni. Este foarte important să acordăm atenție oricărei schimbări care apare în procesul vederii, pentru a depista din timp bolile care ne pot afecta vederea.

Unele boli de ochi, precum glaucomul sau retinopatia diabetică nu prezintă simptome în stadiile lor incipiente, astfel încât este posibil să nu știm că avem o problemă, până când boala ajunge într-un stadiu mai avansat, iar acest lucru poate face tratamentul mai dificil și problema mai greu de gestionat. De aceea, consultațiile oftalmologice regulate sunt esențiale pentru a diagnostica din timp și pentru a beneficia de tratament pentru orice problemă oculară care ar putea apărea. Depistarea precoce şi tratamentul inițiat în fază incipientă pot încetini sau chiar reversa progresia anumitor boli ale ochilor.

Examenul oftalmologic nu este nici invaziv, nici dureros. Specialistul vederii efectuează, de obicei, un examen de bază al ochilor, care constă într-o verificare externă a ochilor, pleoapelor și zonelor limitrofe, precum și o examinare a anumitor părți ale ochilor, cum ar fi conjunctiva, sclera, corneea și irisul, pentru a identifica posibile semne de boală. Alte tipuri de examinări constau în: testarea vederii cu sau fără ochelari de corecție, evaluarea reflexelor pupilei, o verificare a mușchilor ochilor, testarea vederii periferice, examinarea părții din față a ochilor cu ajutorul microscopului, teste de presiune și o examinare a fundului de ochi.

Examenele oftalmologice este bine să fie inițiate timpuriu, fiind recomandată o primă consultație din partea medicului pediatru pentru copiii în vârstă de până la 3 ani, pentru a depista din timp orice posibilă afecțiune. Unele dintre afecțiunile care ar putea apărea până la această vârstă sunt privirea încrucișată (strabismul), ambliopia și miopia. De la vârsta de 4 ani, vederea copilului trebuie testată anual sau la doi ani, printr-un controlul oftalmologic de rutină. În cazul în care există un istoric în familie de afecțiuni oftalmologice sau în cazul unui traumatism la ochi, este importantă efectuarea unui control oftalmologic complet.

Pe măsură ce înaintăm în vârstă, în special după 40 de ani, crește riscul apariției afecțiunilor oculare datorate vârstei. De aceea, este important să acordăm atenție simptomelor care semnalează afecțiuni comune ale ochilor cum ar fi: tulburările de vedere sau durerile, flash-urile (strălucirile) sau obiectele care par că plutesc în câmpul nostru vizual, liniile distorsionate, ochii uscați asociați cu senzația de mâncărime sau arsură. Chiar dacă nu sesizăm nicio modificare a vederii, este recomandat să efectuăm un control oftalmologic la vârsta de 40 de ani. Specialistul vederii va evalua și ne va recomanda frecvența cu care trebuie să facem controalele oftalmologice regulate după această vârstă.

O categorie importantă o reprezintă persoanele care au factori de risc pentru apariția afecțiunilor oculare: persoanele cu diabet zaharat, hipertensiune arterială, persoanele cu istoric familial de boli ale ochilor, cum ar fi glaucomul, sau cei care sunt sub tratament cu medicamente care pot afecta ochii. Persoanele din această categorie este recomandat să își programeze vizite la specialistul vederii mai des și să se adreseze acestuia pentru a stabili intervalul dintre vizitele și controalele medicale, care trebuie respectat cu strictețe.

Aşa cum prin metode relativ simple ne putem întreţine frumuseţea corporală, la fel ne putem întreţine şi sănătatea ochilor cu o simplă vizită anuală la specialistul vederii — şi implicit, ne putem prezerva unul dintre simţurile critice prin intermediul căruia vedem şi înţelegem lumea şi viaţa. Astfel că vizita la specialistul vederii trebuie să facă parte din agenda noastră anuală de prevenție și îngrijire personală.


  • 0

După primii 40 de ani de cercetare

Category : General

Carl Jung, fondatorul psihologiei analitice, ne spune că viaţa începe la 40 de ani, căci până atunci, facem doar … cercetare. Așa să fie? Cert este că perioada de cercetare din viața noastră beneficiază de o vedere neviciată de prezbiopie, căci aceasta îți face simțită prezența odată cu începutul vieții — după 40 de ani.

Odată cu trecerea pragului de 40 de ani, începem să avem probleme cu vederea clară la distanțe apropiate, în special la citit sau lucrul la computer. Această modificare în capacitatea de focalizare a ochiului, legată de procesul natural de îmbătrânire poartă numele de prezbiopie şi va continua să progreseze în timp. La început este posibil să observăm faptul că este nevoie să ţinem materialele de citit, cum ar fi cartea sau ziarul, mai departe de ochi pentru a putea vedea clar, în special în condiţii de iluminare scăzută. Dacă avem ochelari de vedere sau lentile de contact pentru a vedea bine la distanță, prezbiopia impune utilizarea lentilelor bifocale sau multifocale. Dacă suferim de miopie putem observa că, pentru a vedea mai bine la apropiere, este nevoie să ne scoatem ochelarii. Din fericire, prezbiopii au acum mai multe opțiuni pentru a-și îmbunătăți vederea. Lentilele progresive cuprind în spectrul lor cele trei dioptrii pentru distanţă, intermediar şi aproapiere şi sunt foarte practice, oferind beneficiul mai multor perechi de ochelari într-una singură. Lentilele progresive Varilux® ne ajută să ne bucurăm de o vedere stabilă şi clară atât la distanţă cât și intermediar şi aproapiere. Aceste lentile ne oferă o tranziție vizuală lină între vederea la distanță, intermediară și la apropiere, oferind toate corecturile necesare precum şi cea mai naturală corecție a vederii.

Odată cu prezbiopia crește și incidența altor afecțiuni oculare. Indiferent dacă avem sau nu nevoie de ochelari de vedere, după vârsta de 40 de ani trebuie să ne facem un control oftalmologic detaliat pentru a identifica orice semne care ar putea indica probleme ale ochilor sau ale vederii. Un examen oftalmologic complet este recomandat cel puțin o dată la doi ani. După 40 de ani crește riscul apariției problemelor de vedere dacă suferim de anumite afecțiuni precum diabet sau hipertensiune arterială, sau dacă suntem sub tratament medicamentos pentru scăderea colesterolului, afecțiuni tiroidiene, anxietate sau artrită, dacă avem în familie cazuri de glaucom sau degenerescență maculară, sau dacă lucrăm în domenii care ne solicită mult vederea.

La fel ca şi corpul, ochii și vederea noastră se schimbă de-a lungul timpului. Schimbările datorate vârstei, care apar în diferite părți ale ochiului, pot duce la o serie de diferențe vizibile în felul în care vedem. Deși nu toată lumea va experimenta aceleași simptome, sunt câteva semne comune ale tulburărilor de vedere legate de vârstă, precum:

–       nevoia de mai multă lumină: pe măsură ce îmbătrânim avem nevoie de mai multă lumină pentru a vedea la fel de bine ca în trecut;

–       dificultăți în a citi sau în activitățile care solicită vederea la apropiere: materialele tipărite nu mai sunt la fel de clare cum erau odată, iar acest lucru se datorează faptului că cristalinul își pierde flexibilitatea în timp, ceea ce îngreunează procesul de focalizare asupra obiectelor aflate la mică distanță;

–       sensibilitate la efectul de orbire cauzat de soarele care se reflectă în parbriz sau de farurile mașinilor pe timp de noapte, ceea ce îngreunează șofatul; modificările care apar la nivelul cristalinului determină ca lumina care pătrunde în ochi să fie împrăștiată în loc să fie focalizată pe retină, intensificând astfel efectul de orbire;

–       modificări în percepția culorilor: cristalinul poate începe să se decoloreze, ceea ce îngreunează vederea și distingerea anumitor nuanțe de culori;

–       micșorarea producției de lacrimi: odată cu înaintarea în vârstă, glandele lacrimale vor produce mai puține lacrimi, în special în cazul femeilor aflate în post menopauză, efectul fiind acela de ochi uscați și iritați; cantitatea optimă de lacrimi este esențială în menținerea sănătății ochilor și a unei vederi clare.

Apariția unor probleme de vedere în jurul vârstei de 40 de ani poate cauza îngrijorare și frustrare dacă ne-am bucurat de o vedere bună până la această vârstă și nu am avut nevoie de ochelari de vedere sau lentile de contact pentru corecția vederii. Pierderea capacității de a citi un ziar, o carte sau de a vedea numerele de telefon din agenda telefonului mobil poate părea că are loc brusc. De fapt, aceste modificări au loc treptat, încă din copilărie, dar până la acest moment, ochii au avut puterea de focalizare adecvată pentru a ne permite să vedem clar atunci când citim sau efectuăm activități care implică vederea la apropiere. După vârsta de 40 de ani, ochii nu mai au suficientă putere pentru a se focaliza asupra sarcinilor care presupun vederea la apropiere.

Prezbiopia nu poate fi prevenită sau vindecată, iar pe măsură ce înaintăm în vârstă spre 50, respectiv 60 de ani, prezbiopia avansează. Este posibil să observăm necesitatea unor schimbări mai frecvente a dioptriilor de ochelari sau a lentilelor de contact prescrise. În jurul vârstei de 60 de ani, aceste modificări ale vederii la apropiere de obicei se opresc iar schimbările de prescripție pentru ochelari apar mai puțin frecvent.

Perioada cuprinsă între 40 și 60 de ani este însă cea în care crește riscul apariției problemelor de vedere. Controalele oftalmologice regulate, diagnosticarea și tratamentul precoce al bolilor de ochi ne ajută să ne bucurăm de o vedere bună toată viaţa, chiar şi în perioada în care, conform spuselor lui Carl Jung, nu mai facem doar cercetare.