Category Archives: Uncategorized

  • 0

Câte ceva despre ochelari

Category : Uncategorized

Problemele de vedere au existat dintotdeauna și pentru o lungă perioadă de timp de la apariția omului, acestea au fost de nerezolvat. Deși se observase încă din antichitate că lentilele (care se pare că datează încă de pe vremea Egiptului Antic), cristalele ori recipientele din sticlă umplute cu apă îmbunătățesc vederea atunci când sunt folosite în acest scop, primii ochelari practici nu au apărut până în secolul al XIII-lea. Astfel, în jurul anului 1285, în Italia, prima pereche de ochelari a văzut lumina zilei (sau mai bine spus: a ajutat pe cineva să vada lumina zilei).

Primii ochelari aveau lentile convexe montate în rame de os, metal sau piele care se sprijineau doar pe nas ori se țineau cu mâna și corectau doar hipermetropia sau prezbiopia. Ochelarii pentru corectarea miopiei au apărut după mai mult de un secol, în prima parte a anilor 1400, aceștia folosind lentile concave. Deși erau folosite pentru îmbunătățirea vederii, până în anul 1604 nu s-a cunoscut mecanismul prin care lentilele convexe și concave corectau prezbiopia și miopia. În acel an, Johannes Kepler a publicat o lucrare în care explica în mod corect aceste lucruri.

Lentilele bifocale (pentru corectarea miopiei și prezbiopiei) au fost inventate de către Benjamin Franklin, care era și miop și prezbiop, în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea.

Lentilele cilindrice, pentru corectarea astigmatismului, au fost inventate o jumătate de secol mai târziu, în 1825, de către George Airy.

Lentilele progresive au apărut relativ recent, respectiv la jumătatea secolului XX, fiind create de către Essilor.

În tot acest timp, ramele ochelarilor au continuat să evolueze. La început, le lipseau brațele și se țineau cu mâna sau se sprijineau doar de nas. În anii 1600 au apărut ramele care se fixau pe cap cu ajutorul unor panglici sau sfori prinse de margini (acolo unde se prind astăzi brațele), iar în jurul anului 1730 au apărut ramele așa cum le cunoaștem, cu brațe care se sprijină pe urechi.

Ochelarii de soare provin se pare din China, secolul al XII-lea, însă ochelarii de soare moderni datează de la începutul secolului XX.

Lentilele ochelarilor au fost multă vreme confecționate din sticlă însă, deși mai există și acum lentile din sticlă, ochelarii moderni au în general lentile din plastic sau policarbonat, mai ușoare, mai rezistente și mai estetice.

La ora actuală există ochelari cu lentile polarizante, anti-zgârieturi, hidrofobe, anti-aburire, antireflex, iar ramele sunt foarte ușoare sau inexistente (în cazul în care brațele se montează direct pe lentile) și pot fi confecționate inclusiv din aliaje de metal cu memorie. Oare ce ne rezervă viitorul?


  • 0

Câte ceva despre ochi

Category : Uncategorized

Ochii sunt parte a sistemului vizual, care la randul lui, face parte din sistemul senzorial. Sistemul senzorial însumează totalitatea organelor de simț prin intermediul cărora omul percepe mediul înconjurător și interacționează cu acesta. Indiscutabil, cea mai importantă componentă a sistemului senzorial o reprezintă sistemul vizual. Acesta ne oferă cele mai multe, complexe și utile informații din mediul înconjurător iar în lipsa lui viața ar oferi o experiență cu mult mai săracă. Sistemul vizual este format din ochi, nerv optic și creier. Ochiul, unul dintre cele mai complexe organe ale corpului omenesc, este și unul dintre cele mai importante organe. Importanța acestuia (și a simțului vizual în general) se poate deduce și din faptul că aproximativ un sfert din puterea de procesare a creierului este rezervată simțului vizual. Ochiul uman nu este nici pe departe cel mai performant, comparativ cu ochii altor viețuitoare. De exemplu, unele păsări de pradă au acuitatea vizuală de 8 ori mai mare decât cea a omului, în timp ce unele ierbivore au un camp vizual de 360 grade. Cu toate acestea, avand în vedere că omul are o vedere binoculară și stereoscopică, un număr suficient de celule fotoreceptoare (bastonașe și conuri), un bun raport între numărul de conuri și numărul de bastonașe, o mobilitate bună a ochilor și a gâtului și un creier uriaș cu care să proceseze stimulii vizuali, simțul vizual al omului este, în ansamblu, unul dintre cele mai avansate.

Dintre părțile componente ale ochiului sunt demne de menționat:

  • sclera, care este stratul exterior dur ce dă și menține forma ochiului și de care sunt atașați mușchii oculari;
  • corneea, care este partea din față a stratului exterior, transparentă, având rolul unei lentile ce focalizează lumina. Toată lumina care intră în ochi trebuie să treacă prin cornee;
  • umoarea apoasă, un lichid transparent aflat imediat în spatele corneei, distribuit în două cavități: camera anterioară, aflată în fața irisului și camera posterioară, din spatele irisului. Umoarea apoasă este produsă și evacuată în mod constant, ea avand mai multe roluri: contribuie la puterea dioptrică a ochiului, la menținerea presiunii oculare și la distribuția substanțelor hranitoare și de întreținere către cornee și cristalin (care nu sunt vascularizate).
  • uveea, stratul de sub scleră, este un înveliș vascularizat, care cuprinde, în partea din față, corpul ciliar și irisul. Corpul ciliar are rolul de a produce umoare apoasă și de a modifica forma și mărimea cristalinului pentru adaptarea vederii în funcție de distanță, iar irisul are rolul de a varia cantitatea de lumină care patrunde în ochi, pentru adaptarea vederii în funcție de luminozitate. Centrul irisului, mai exact orificiul din centrul irisului, se numește pupilă. Prin contracțiile și dilatațiile irisului, cantitatea de lumină care pătrunde în ochi prin pupilă poate varia de până la 30 de ori;
  • cristalinul, un lichid transparent conținut într-o membrană elastică, care contribuie la puterea dioptrică a ochiului și este singurul instrument cu ajutorul căruia ochiul se adaptează în funcție de distanță;
  • retina, al treilea și ultimul strat, acoperă pe interior partea posterioară a ochiului. Aici se formează imaginile captate de către ochi, imaginile fiind proiectate rasturnat pe retină. Creierul este acela care restabilește poziția corectă a imaginii. Retina conține, printre altele, celulele fotoreceptoare (conurile, care percep culorile și detaliile și bastonașele, care sunt responsabile de vederea în condiții de luminozitate slabă). În spatele retinei, în mijloc, se află foveea, care conține doar conuri și căreia îi datorăm vederea cu claritate a detaliilor fine. Tot pe retină se produce și rodopsina, substanța responsabilă cu transformarea radiației electromagnetice (lumina) în impulsuri nervoase care mai apoi ajung la creier și sunt interpretate. Retina consumă, proporțional, cel mai mult oxigen din organism.
  • umoarea vitroasă, un lichid transparent care umple tot restul ochiului și care protejează retina amortizând șocurile rezultate ca urmare a mișcării globului ocular și a mișcării  capului și contribuie la menținerea presiunii oculare.

Alte părți, care nu fac parte din ochiul propriu-zis dar care au diverse roluri în buna funcționare a ochiului ar fi:

  • aparatul lacrimal, format din glandele lacrimale, situate sub pleoapele superioare și ducturile care conduc lacrimile către suprafața oculară. Lacrimile îndeplinesc mai multe funcții, de la umezirea conjunctivei (stratul posterior al pleoapei) și până la înlăturarea corpurilor străine de la suprafața ochiului. Lacrimile sunt drenate, după folosire, în cavitatea nazală (acesta este motivul pentru care atunci când plângem ne curge și nasul).
  • pleoapele, care au rolul de a distribui secrețiile lacrimale pe întreaga suprafață a ochiului, de a înlătura corpurile străine, de a proteja împotriva diverselor corpuri care ar putea altfel intra în ochi și de a proteja ochii în cazul schimbărilor bruște în intensitatea luminoasă. De asemenea, clipitul ajută la secreția lacrimilor. În plus, genele, care sunt parte din pleoape, ajută la filtrarea micilor corpuri străine (praf, insecte) care altfel ar ajunge mai ușor pe suprafața ochiului și au și rolul unor antene, avertizând asupra proximității unui obiect (dacă atingeți genele veți observa că pleoapele se închid automat).
  • sprâncenele protejează ochii de ploaie sau transpirație, în anumite circumstanțe ajută la umbrirea ochilor și, la fel ca genele, împiedică pătrunderea în ochi a micilor corpuri străine și acționează ca niște antene, sensibilizând considerabil pielea în acel loc. În plus față de rolul pe care îl au în protejarea ochilor, sprâncenele au un rol important în comunicarea dintre oameni și în recunoașterea facială.

Ochii însă sunt doar instrumentele de detectat. Procesarea și înregistrarea imaginilor sunt realizate de către creier, la fel ca și în cazul celorlalte simțuri. Dacă facem o paralelă cu aparatul de fotografiat, corneea, umoarea apoasă și cristalinul sunt lentilele (cristalinul îndeplinește și funcția de zoom), irisul este diafragma, retina este filmul iar creierul este laboratorul fotografic în care se developează filmul și se realizează pozitivele.