Category Archives: Uncategorized

  • 0

Caldură mare, de la soare

Category : Uncategorized

Contrar aparențelor, Pământul se află cel mai aproape de soare când în emisfera nordică este iarnă. În timpul solstițiului de vară, Pământul se află cel mai departe de soare. Așadar, căldura pe care o simțim vara nu are legătură cu proximitatea Pământului de soare — aceasta se datorează exclusiv înclinării axei Pământului. Fără această înclinație a axei Pământului, nu am avea cele 4 anotimpuri, iar vara ar fi exact ca iarna.

Dar acum e vară. Soarele strălucește și ne încălzește cu razele sale în fiecare zi. În această perioadă petrecem mult timp afară, expuși la radiațiile ultraviolete.

Medicii oftalmologi ne avertizează că expunerea prelungită la radiațiile UV crește riscul de apariție a afecțiunilor oculare, inclusiv a cataractei, excrescențelor oculare și cancerului.

Excrescențele oculare cum ar fi pterigionul, pot apărea în adolescență sau în primii ani ai tinereții, în special la cei care practică sporturi precum surful sau pescuitul, la cei care lucrează în agricultură sau petrec multe ore în soare în mijlocul zilei sau în condiții de radiații UV intense, care se întâlnesc lângă întinderile de apă și la munte.

Afecțiunile precum cataracta și cancerul ocular pot avea o perioadă lungă de dezvoltare, dar trebuie să fim conștienți că ori de câte ori ne aflăm în soare, fără protecție, ne putem vătăma ochii și crește astfel riscul de apariție a acestor grave afecțiuni. Bebelușii și copiii trebuie să poarte pălării și ochelari de soare tocmai din acest motiv. Fiecare dintre noi, indiferent de vârstă ar trebui să ia măsuri de precauție atunci când petrece timp în aer liber.

Lumina UV în cantități moderate este benefică, ea este responsabilă de buna noastră dispoziție și ne ajută să avem un somn bun pe parcursul nopții. În timpul somnului, ochii noștri se lubrifiază continuu și se curăță de substanțele iritante cum ar fi praful, alergenii sau fumul, acumulate în timpul zilei. Unele cercetări sugerează că celulele sensibile la lumină din ochii noștri sunt importante pentru capacitatea noastră de a regla ciclurile somn – veghe. Acest lucru poate fi mai important pe măsură ce îmbătrânim, când în unele cazuri apar problemele cu insomnia. Deși este important să ne protejăm ochii de supraexpunerea la radiațiile ultraviolete, totuși ochii noștri au nevoie de o expunere minimă la lumină naturală în fiecare zi. Lumina joacă un rol important în starea noastră generală de confort și ajută la menținerea ciclurilor normale somn – veghe.

Iată câteva sfaturi pentru a ne proteja ochii de radiațiile dăunătoare ale soarelui, pe tot parcursul anului:

  • Vătămări ale ochilor cauzate de soare pot apărea oricând în timpul anului, nu doar în timpul verii, de aceea trebuie să ne protejăm ochii cu ajutorul ochelarilor de soare care blochează radiațiile UV și a pălăriilor cu boruri largi, ori de câte ori ne aflăm afară.
  • Să nu ne lăsăm păcăliți de nori, razele soarelui pot trece prin aceștia.
  • Să nu privim niciodată soarele direct, în niciun moment, mai ales în timpul unei eclipse solare, deoarece acest lucru poate duce la retinopatie solară, afecțiune care deteriorează retina.
  • Fiecare dintre noi este expus riscurilor, inclusiv copiii și membrii mai în vârstă ai familiei, de aceea trebuie să avem grijă să îi protejăm și pe ei cu ajutorul pălăriilor și ochelarilor de soare.

Este mult mai ușor să previi o afecțiune decât să o tratezi, iar când prevenția este atât de la îndemână, nu avem niciun motiv să o ignorăm. De aceea, accesoriile care ne protejează ochii de radiațiile UV precum ochelarii de soare și pălăria nu trebuie să lipsească din garderoba noastră.

Ca și Pământul, ne înclinăm în fața soarelui și ne învârtim în jurul său, în timp ce ne protejăm de razele sale cu ochelarii de soare de la Essilor cu protecție maximă împotriva razelor dăunătoare UV.


  • 0

Despre lumină și optică

Category : Uncategorized

Optica a devenit omniprezentă în zilele noastre, chiar dacă adeseori trecem cu vederea acest fapt. Pe langă aplicațiile evidente care includ aparatele foto, ochelarii de vedere sau de soare, lentilele de contact, telescoapele și microscoapele, principiile opticii se aplică și la CD-playere ori DVD-playere, în domeniul telecomunicațiilor, la mousurile optice, la fibra optică, în tehnologia medicală, la celulele fotovoltaice, la diode și în multe alte cazuri. Optica este partea din fizică care se ocupă cu studiul proprietăților și comportamentului luminii, precum și ramura tehnologică ce se ocupă cu fabricarea de instrumente ce detectează, folosesc și modifică lumina.

Câteva dintre fenomenele opticii sunt reflexia, refracția, dispersia și difracția.

Reflexia este fenomenul prin care lumina este respinsă, în totalitate sau în parte, atunci când întâlnește un mediu diferit. Ea poate fi de două feluri: reflexie speculară, atunci când lumina este reflectată simetric (cum este cazul suprafețelor lucioase) și reflexie difuză, atunci când lumina este reflectată în toate direcțiile, aleator (o suprafață mată). Oglinda produce o reflexie speculară, o piatră produce o reflexie difuză.

Refracția apare atunci când lumina iși schimbă direcția la intrarea în alt mediu, datorită faptului că i se schimbă viteza. Refracția se observă ușor dacă privim un pai într-un pahar de apă. Paiul va apărea îndoit, cu linia de îndoitură la suprafața apei. Lumina se refractă în apă datorită faptului că viteza ei în apă este mai mică decât viteza în aer. Curcubeul este rezultatul refracției luminii în interiorul picăturilor de apă din atmosferă și a dispersiei acesteia la ieșire, iar culorile lui se datorează faptului că lumina este compusă din mai multe lungimi de undă care sunt refractate mod diferit.

Dispersia este un fenomen derivat din refracție și constă în despărțirea luminii albe în culorile ei componente (roșu, portocaliu, galben, verde, albastru, indigo și violet) atunci când intră într-o lentilă sau alte medii specifice și se datorează diferențelor dintre lungimile de undă ale acestor culori. Cu cât o culoare are o lungime de undă mai mică (și o frecvență mai mare), cu atât aceasta va fi refractată mai mult. Refracția și dispersia luminii sunt și motivul pentru care cerul pare albastru. Culorile cu lungimi de undă mai mici (violet, indigo și albastru) sunt refractate și dispersate mai mult decât celelalte culori ale spectrului. Această refracție și dispersie apare în moleculele de aer din atmosferă și împrăștie lungimile de undă mai mici de la o moleculă la alta în timp ce culorile cu lungimi de undă mai mari sunt împrăștiate mai puțin, traseul lor fiind mai drept în lipsa unei refracții pronunțate. Astfel, în orice direcție ne-am uita, cerul pare albastru (nu pare violet așa cum ar trebui de fapt pentru că ochiul uman este mult mai receptiv la culoarea albastră decât la violet).

Difracția înseamnă împrăștierea undelor (luminoase, sonore, radio etc.) atunci când acestea întâlnesc un obstacol sau când trec printr-un orificiu. Difracția este cu mult diminuată dacă obiectul sau orificiul sunt mai mari decât lungimea undei respective. De exemplu, dacă cineva vorbește iar cel care ascultă se așează după un copac, acesta din urmă nu va avea probleme în a auzi ce spune primul deoarece undele sonore sunt mai lungi decât diametrul unui trunchi de copac obișnuit. Pe de altă parte, lumina nu va trece la fel de ușor de trunchiul unui copac deoarece lungimea sa de undă este cu mult mai mică (umbra se datorează difracției foarte scăzute a luminii atunci când întâlnește obiecte macroscopice). Difracția este, într-un fel, opusul reflexiei.

Microscopul (ca și telescopul de altfel) funcționează datorită reflexiei luminii; există însă o limită până la care poate funcționa și nu este o limită dată de puterea lentilelor ci o limită a opticii. Microscopul optic ne este util doar dacă obiectul observat are dimensiunile egale sau mai mari cu lungimea de undă a luminii folosite. Dacă obiectul este mai mic, undele luminoase pur și simplu îl vor ocoli, nereflectându-se suficient de multe unde înapoi către privitor pentru a putea fi observat.


  • 0

80%

Category : Uncategorized

80% din ceea ce învățăm provine din ceea ce vedem, grație ochilor noștri.

80% din amintirile noastre sunt rezultatul a ceea ce vedem, grație ochilor noștri.

80% din problemele de vedere ar putea fi evitate sau chiar vindecate.

80% este un procent copleșitor de mare, așa că nu mai stați pe gânduri când vine vorba de prevenție!

Mergeți anual la specialistul vederii pentru a preveni sau trata eventualele probleme și a menține într-o stare cât mai bună sănătatea ochilor.

Ochii exprimă ceea ce simțim în adâncul nostru — ei sunt o oglindă în care putem vedea dincolo de aparențe. Din punct de vedere biologic, ochiul este organul a cărei funcție principală este detectarea luminii. Ochii reprezintă o parte importantă a sănătății noastre. Deoarece este mult mai simplu să prevenim decât să tratăm o problemă, prin câțiva pași simpli, putem reduce riscurile de apariție a unor afecțiuni oculare.

Examinările oftalmologice efectuate cu regularitate, anual, sunt o metodă pe cât de simplă, pe atât de critică în menținerea sănătății ochilor. Chiar dacă presupunem că vederea noastră este bună sau că ochii noștri sunt sănătoși, un examen oftalmologic realizat de un specialist al vederii este singura modalitate de a fi cu adevărat siguri. Când vine vorba despre probleme obișnuite de vedere, se întâmplă adesea să nu ne dăm seama că am putea vedea mai bine dacă am purta ochelari sau lentile de contact. În plus, multe afecțiuni ale ochilor, cum ar fi glaucomul, boala oculară diabetică și degenerescența maculară legată de vârstă, de multe ori nu ne dau semne de avertizare. Astfel, doar un examen oftalmologic detaliat poate detecta aceste boli în stadiile incipiente.

În cadrul unui examen oftalmologic, specialistul vederii examinează în detaliu ochii, pentru a identifica orice semne de deteriorare a acestora sau orice posibil semn de boală.

Istoricul sănătății ochilor membrilor familiei noastre poate indica de asemenea o potențială problemă de sănătate a ochilor noștri. De aceea, este important să știm dacă vreunul dintre membrii familiei a fost diagnosticat cu o boală oculară, deoarece multe dintre ele sunt ereditare. Acest lucru ne va ajuta să stabilim dacă prezentăm un risc crescut de a dezvolta o afecțiune a ochilor.

Un alt aspect important în menținerea sănătății ochilor este alimentația. Cei mai mulți dintre noi știm că morcovii sunt buni pentru sănătatea ochilor. Dar adoptarea unei alimentații bogate în fructe și legume, în special a legumelor cu frunze verzi, precum spanacul sau varza, este importantă pentru menținerea sănătății ochilor. Studiile au arătat de asemenea că includerea în alimentaţie a peștelui bogat în acizi grași Omega-3, cum ar fi somonul, tonul și halibutul, ar putea reduce riscul de apariție a degenerescenţei maculare.

Supraponderabilitatea sau obezitatea sunt dăunătoare stării noastre de sănătate. Ele cresc riscul de apariție a diabetului zaharat și a altor afecțiuni sistemice, care pot duce la pierderea vederii, cum ar fi boala oculară diabetică sau glaucomul.

Practicarea sporturilor face parte dintr-un stil de viață sănătos. Dar sunt anumite sporturi în care este nevoie de protecția ochilor cu ajutorul ochelarilor speciali de protecție destinați acestor activități. Cele mai multe lentile pentru ochelarii de protecție sunt fabricate din policarbonat, care este de zece ori mai puternic decât alte materiale plastice. Ochelarii speciali de protecție destinați activităților sportive sunt disponibili în magazinele specializate și magazinele de produse sportive.

Fumatul este la fel de nociv pentru ochii noștri ca și pentru restul corpului. Cercetările au asociat fumatul cu un risc crescut de dezvoltare a degenerescenței maculare legate de vârstă, a cataractei și a leziunilor nervului optic, toate acestea putând duce la orbire. De aceea, renunțarea la fumat este un pas major atât pentru sănătatea ochilor, cât și pentru starea generală de sănătate.

Ochelarii de soare sunt un accesoriu la modă, dar scopul lor principal este să ne protejeze ochii de radiațiile ultraviolete ale soarelui. Atunci când ne aflăm în aer liber în timpul zilei, indiferent de anotimp, este recomandat să purtăm întotdeauna ochelari de soare cu lentile care oferă protecţie 100% împotriva radiaţiilor UV-A și UV-B, pentru a ne proteja ochii și a reduce riscul de apariție a unor afecțiuni grave ale ochilor.

Ochii noștri au nevoie de odihnă, la fel ca și noi. Petrecerea unui timp îndelungat în fața monitorului de computer sau a tabletei este obositoare pentru ochi. Pentru a preveni oboseala oculară, putem aplica regula 20-20-20. Aceasta presupune ca la fiecare 20 de minute să ne mutăm privirea de la ecran şi să privim un obiect aflat la aproximativ 20 de picioare (circa 6 metri) distanță, timp de cel puțin 20 de secunde. De asemenea, pauzele dese de la lucrul cu monitorul vor diminua riscul de oboseală a ochilor.

Purtătorii lentilelor de contact sunt mai predispuși la infecții oculare. De aceea, pentru a evita acest risc, este importantă spălarea mâinilor înainte de introducerea sau scoaterea lentilelor de contact. De asemenea, lentilele de contact trebuie dezinfectate și păstrate conform instrucțiunilor și înlocuite conform recomandărilor specialistului.

Unele activități presupun folosirea unor maşini sau instrumente care ne pot vătăma ochii, cum ar fi aparatele de sudură sau maşinile de tuns iarba. De aceea, este bine să purtăm ochelari de protecţie atunci când desfăşurăm astfel de activităţi, pentru a preveni leziunile oculare care ar putea apărea şi care ar putea duce la pierderea permanentă a vederii.

Urmând aceste sfaturi, putem reduce riscurile de accidente sau de a dezvolta afecțiuni grave ale ochilor care ne pot pune în pericol vederea și ne putem menține sănătatea ochilor un timp mai îndelungat.

La bună vedere!


  • 0

Ochelarii de soare – the making of

Category : Uncategorized

Ochelarii de soare – accesoriile la modă fără de care vara ne-ar arde ochii, la propriu. Ochelarii de soare ne fac să arătăm și să ne simțim bine, protejându-ne în acelaşi timp ochii de efectele nocive ale soarelui. Dar v-ați întrebat vreodată cum sunt realizați? Ochelarii de soare sunt disponibili în diverse stiluri, forme, culori și mărci.  Există ochelari de soare polarizanți, pe bază de prescripție medicală, ochelari cu design special pentru bărbați, femei, copii sau unisex și ochelari care se fac la comandă. Sunt ochelari de soare pentru piloți, motocicliști și schiori. Există chiar și ochelari de soare cu playere audio digitale încorporate. Dar cum se realizează toate aceste modele diferite?

Ochelarii de soare au diferite tipuri de lentile. Lentilele din sticlă oferă o calitate vizuală mai bună și sunt mult mai rezistente la zgârieturi decât cele din plastic. Lentilele fotocromatice se închid la culoare în contact cu lumina, cele din sticlă fiind mai eficiente în filtrarea razelor UV. Lentilele cu un singur gradient sunt mai închise la culoare în partea de sus și devin gradual mai deschise la culoare în partea de jos.

Materialele utilizate pentru nuanțarea lentilelor polarizante sunt, în general, maro sau gri. Pentru lentilele din policarbonat se poate folosi orice nuanță de culoare.

Diferite culori de lentile oferă diferite niveluri de protecție împotriva razelor UV. De exemplu, nuanțele de chihlimbar și maro absorb mai bine lumina UV. Tratamentul  lentilelor transparente cu strat anti-reflex va proteja ochii de radiațiile UV. Tratamentul anti-reflex oferă un beneficiu suplimentar în protejarea lentilelor împotriva zgârieturilor de suprafață.

Înainte de colorare, este necesar ca lentilele să se potrivească în mod corespunzător în ramele fabricate în prealabil, respectiv în forma și dimensiunea acestora. De asemenea, lentilele trebuie să fie realizate în conformitate cu prescripţia medicală, pentru a putea corecta erorile de refracţie ale vederii persoanei care va purta ochelarii respectivi. Miopia este un exemplu de afecțiune a ochilor care necesită prescripţie medicală pentru ochelari de soare. Alte prescripții pentru ochelari de soare ar putea fi cele pentru lentile bifocale, lentile bifocale progresive și lentile trifocale care necesită lentile de dimensiuni mai mari pentru a ajusta progresia lentilelor.

Se folosește un polizor special (circular de refecat) pentru a șlefui lentilele conform specificațiilor din prescripția medicală. Deoarece în acest proces căldura cauzată de fricțiune poate duce la spargerea sau ruperea sticlei, există o sursă constantă de apă care curge peste lentile în timpul șlefuirii lor, pentru a reduce această căldură. Apa face, de asemenea, șlefuirea mai ușoară și mai fină la capete și previne zgârierea suprafeței cu nisipul din sticlă uscată.

Când șlefuirea este completă și lentilele sunt curățate, se trece la următorul pas: colorarea lentilelor. Aceasta se realizează prin scufundarea lentilelor într-o soluție de nuanțare, care este absorbită de lentile. Cu cât perioada de scufundare a lentilelor este mai mare, cu atât nuanța obținută este mai închisă. Lentilele sunt minuțios clătite și uscate, apoi sunt fixate în ramele ochelarilor de soare, iar ramele sunt securizate în jurul lentilelor prin strângerea șuruburilor de pe acestea.

Ramele de ochelari de soare sunt produse pe scară largă din materiale cum ar fi plastic, nailon, fibră de carbon și metal.

Deci, atunci când ne vine în minte expresia “piece of cake” (o nimica toată), în mod clar în discuție nu se află producția ochelarilor în general sau a ochelarilor de soare în particular, care este o activitate pe cât de meticuloasă, pe atât de specializată.


  • 0

Cum protejăm ochii copiilor de radiațiile dăunătoare

Category : Uncategorized

A venit vara, iar cei mici adoră să se joace și să petreacă timp în aer liber, în special în sezonul cald. De aceea, este atât de important să îi protejăm de radiațiile UV. Ochelarii de soare care blochează 100% din razele ultraviolete nocive ale soarelui sunt foarte importanți pentru copii. Deoarece copiii petrec mult mai mult timp în aer liber decât majoritatea adulților, unii experți sunt de părere că până la jumătate din timpul de expunere la radiațiile UV din viața unei persoane poate avea loc până vârsta de 18 ani.

Știm deja că expunerea excesivă de-a lungul vieții la radiațiile UV are o strânsă legătura cu dezvoltarea cataractei și a altor probleme oculare. De aceea, nu este niciodată prea devreme pentru copii să înceapă să poarte ochelari de soare de calitate, atunci când se află în aer liber. Razele UV nu sunt singurul pericol potențial al luminii soarelui. Cercetătorii au arătat că, expunerea pe termen lung la radiația solară vizibilă de înaltă energie (HEV) numită și “lumina albastră”, poate provoca, de asemenea, leziuni oculare de-a lungul timpului. Unii specialiști cred că o expunere îndelungată la lumina HEV pe parcursul vieții poate contribui la dezvoltarea ulterioară a degenerescenței maculare.

Ochii copiilor sunt mult mai sensibili la radiațiie UV și HEV decât ochii adulților, deoarece lentilele din interiorul ochiului unui copil sunt mai puțin capabile să filtreze aceste raze de înaltă energie. Acest lucru este valabil mai ales pentru copiii mici, așa că este înțelept să le protejăm ochii cu ajutorul ochelarilor de soare, începând de la o vârstă cât mai fragedă. De asemenea, să nu uităm faptul că expunerea copiilor la razele UV crește la altitudini mari, în locurile tropicale și în medii foarte reflectorizante (cum ar fi suprafețele acoperite de apă sau zăpadă și plajele cu nisip), de aceea, ochelarii de soare sunt deosebit de importanți pentru copii în astfel de situații.

Nivelul de protecție UV pe care îl oferă ochelarii de soare nu are legătură cu culoarea lentilelor. Atâta timp cât opticianul certifică faptul că lentilele blochează în procent de 100% razele UV ale soarelui, alegerea culorii și a densității nuanței lentilelor ține exclusiv de preferința personală. Cele mai multe lentile de ochelari de soare care blochează razele HEV sunt de culoarea chihlimbarului sau a cuprului. Prin blocarea culorii albastre, aceste lentile intensifică contrastul, o caracteristică pozitivă în cazul practicării sporturilor în aer liber și a ciclismului.

Ramele colorate, în stilul specific adolescenților, sunt încă disponibile, dar producătorii ochelarilor de soare s-au gândit să vină în întâmpinarea dorinței copiilor de a arăta ca parinții sau frații lor mai mari. Formele ovale, rotunde, dreptunghiulare, “ochi de pisică” precum și alte forme geometrice sunt foarte populare și au culori sofisticate precum verde, albastru și negru. Ramele metalice sunt de asemenea foarte populare, dar la fel sunt și ramele din plastic, în forme la modă pentru adulți. De asemenea, stilurile de rame sport pentru copii, cum ar fi ramele mari și curbate sunt disponibile în ediții în miniatură, special formulate pentru copii.

Accesoriile pentru ochelarii de soare sunt de asemenea importante. Opticianul este cel care ne poate explica care sunt beneficiile ochelarilor de soare și cum să avem grijă de ei, și ne poate recomanda de asemenea și accesoriile necesare. Acesta ne poate recomanda fibre și soluții pentru curățarea lentilelor, precum și tocuri pentru păstrarea ochelarilor de soare. Șnururile pentru ochelarii de soare sunt de asemenea foarte utile pentru copii. Acestea se atașează la brațele ochelarilor de soare astfel încât, atunci când ochelarii sunt îndepărtați de la ochi, aceștia să poată atârna de gât și să nu se piardă.

Și cum orice părinte vrea să-i ofere copilului său condițiile optime pentru o dezvoltare armonioasă și sănătoasă, suntem îndreptățiți să spunem că nici un efort nu este prea mare pentru a asigura sănătatea ochilor copiilor noştri, care ne sunt dragi … ca ochii din cap.


  • 0

Transitions — lentilele inteligente

Category : Uncategorized

Le numim Transitions, dar le cunoștem și sub numele de lentile heliomate sau fotocromatice. De ce? Deoarece fac în mod inteligent tranziția de culoare între lumina puternică și cea slabă, fiind tot timpul „atente” la intensitatea luminii, pentru a oferi o protecție optimă. Acestea sunt lentilele care se închid la culoare în prezența luminii solare, mai exact a razelor ultraviolete din lumina solară. Dar cum se întâmplă acest lucru?

Lentilele fotocromatice au fost inventate la sfârșitul anilor 1960 de către Roger Araujo de la Cornings Glass Work Inc și au devenit o variantă viabilă de protecție împotriva razelor UV și a intensității luminoase prea mari.

Acest tip de lentile au în componența lor milioane de microcristale sau molecule de halogenuri de argint, care sunt compuși ai argintului cu unul dintre halogeni – dacă vă mai amintiți, halogenii sunt fluorul, clorul, bromul, iodul și astatinul, aflate în grupa a VII-a a sistemului periodic. Aceste elemente formează săruri, astfel că toți compușii acestor elemente sunt numiți și săruri. Astfel de compuși se folosesc și la producerea filmelor fotografice sau radiologice, din același motiv pentru care se folosesc în lentilele fotocromatice.

De regulă, pentru lentilele fotocromatice se folosește clorura de argint. Moleculele acestui compus sunt transparente la lumina vizibilă însă, în prezența razelor UV, acestea își schimbă forma. În noua lor formă, moleculele de clorură de argint absorb o parte din lumina vizibilă iar aceasta duce la întunecarea lentilei. Numărul moleculelor de clorură de argint care își schimbă forma depinde de intensitatea razelor UV, astfel că, într-o lumină mai puternică lentilele se vor întuneca mai mult. Reversul acestui proces are loc atunci când lentilele nu mai intră în contact cu raze UV (atunci când intrăm în casă de exemplu). Moleculele de clorură de argint revin la forma inițială și redevin transparente la lumina vizibilă.

Ambele procese au loc rapid, într-un interval de 1-2 minute pentru cea mai mare parte a efectului de întunecare sau clarificare a lentilei.

De asemenea, procesele prin care lentilele își schimbă culoarea sunt corelate cu temperatura, astfel încât deși vara, atunci când este cald, lentilele fotocromatice nu se vor închide la culoare la fel de mult ca iarna, își vor reveni mai repede la starea inițială (transparentă) în absența razelor UV, față de atunci când este frig.

Pentru toate aceste motive, lentilele Transitions sunt supranumite “lentilele inteligente”.

Lentilele Transitions de la Essilor pot fi combinate cu alte tipuri de lentile — Crizal UV, Optifog etc., fiind disponibile într-o gamă largă de culori: http://www.essilor.ro/Essilor/cryzal_t.aspx.


  • 0

Cu soarele-n ochi?

Category : Uncategorized

Grija și protecția pentru sănătatea și siguranța celor mici sunt esențiale. Protecția ochilor împotriva efectelor dăunătoare ale soarelui trebuie să reprezinte o prioritate pentru părinți, mai ales în perioada verii, când copiii petrec mult timp în aer liber. Radiațiile solare au un efect mult mai intens asupra ochilor, iar efectul asupra corneei, cristalinului și retinei sunt ireversibile și pot duce la afecțiuni grave ale ochilor. Ochii copiilor sunt foarte sensibili, așa că protecția lor reprezintă o necesitate. Copiii petrec mult timp în aer liber, în lumina directă a soarelui și au nevoie de protecție solară chiar mai mult decât noi, adulții. Experții susțin că până la jumătate din expunerea din timpul vieții la radiațiille UV poate avea loc până la vârsta de 18 ani. De aceea protecția ochilor celor mici este atât de importantă.

Principala modalitate de a proteja ochii copiilor de radiațiile UV o reprezintă ochelarii de soare. Pe lângă aceștia, o protecție suplimentară împotriva radiațiilor solare este asigurată și de pălăriile sau șepcile cu cozoroc.

Criteriul de bază în alegerea ochelarilor de soare pentru copii este alegerea lentilelor de calitate, care blochează 100% radiațiile UV ale soarelui. Efectele dăunătoare ale radiației UV sunt cumulative în timpul vieții noastre, de aceea, prin limitarea expunerii ochilor celor mici la radiațiile ultraviolete în timpul copilăriei, este posibil să se elimine riscul de cataractă și alte probleme oculare mai târziu în viață, atunci când aceștia devin adulți.

Lentilele din policarbonat sunt o alegere excelentă pentru ochelarii de soare pentru copii, deoarece au protecție încorporată împotriva radiațiilor UV, sunt mai ușoare și mult mai rezistente la impact decât lentilele realizate din alte materiale. În plus, ele pot fi colorate în aproape orice nuanță.

Lentilele fotocromatice din policarbonat sunt de asemenea o bună alegere pentru copiii care au nevoie de ochelari cu prescripție medicală. Aceste lentile se întunecă automat când sunt expuse la radiațiile UV ale soarelui și devin clare în spații închise. Ele oferă, de asemenea, protecție împotriva radiațiilor UV.

Ochelarii de soare pentru copii sunt disponibili într-o gamă largă de stiluri și mărimi, așadar avem de unde alege ochelari de soare care să le placă celor mici și pe care să îi poarte cu plăcere. Aproape orice ramă de ochelari pentru copii poate fi transformată în ochelari de soare, prin adăugarea unor lentile de soare fără prescripție sau cu prescripție medicală. Ramele pentru ochelarii de soare ai celor mici sunt disponibile într-o mare varietate de forme, culori și tipuri de materiale. Ramele metalice sunt foarte căutate pentru ochelarii de soare pentru copii, datorită durabilității lor. Modelele de tip “wrap-around”, similare celor purtate de adulți, dar reduse ca dimensiune sunt și ele apreciate pentru ochelarii de soare ai celor mici, datorită faptului că se potrivesc mult mai bine pe față decât alte modele de rame și oferă o protecție superioară împotriva radiațiilor UV nu numai pentru ochi, ci și pentru pielea delicată din jurul ochilor celor mici.

Copiii sunt neatenți, de aceea accesoriile pentru ochelarii de soare sunt necesare dacă dorim ca cei mici să se bucure de ochelarii de soare cât mai mult timp. Pentru a proteja ochelarii, aceștia este bine să fie ținuți într-un etui rezistent. Șnururile pentru ochelarii de soare sunt de asemenea foarte utile deoarece reduc riscul pierderii lor. Șnururile se atașează la brațele ochelarilor de soare, iar când ochelarii sunt îndepărtați de la ochi, aceștia atârnă la gât.

Cele mai bune locuri pentru achiziționarea ochelarilor de soare sunt centrele de optică medicală. Specialiștii vederii ne vor oferi toate informațiile privind tipul de lentile și rame potrivite copilului nostru, dar și cele mai bune modalități de a îngriji și păstra ochelarii, cum ar fi materialele din fibră și soluțiile pentru curățarea lentilelor și etuiuri dure, pentru a păstra în siguranță ochelarii de soare, atunci când nu sunt purtați de către cei mici.

Prevenția este esențială, de aceea este important să avem grijă de ochii copiilor și să nu îi lăsăm să se expună la soare fără protecția pe care le-o oferă o pereche potrivită de ochelari de soare.


  • 0

Înainte de primii pași

Category : Uncategorized

De regulă, ia nouă luni până să își facă apariția și când apare, este un motiv imens de bucurie și împlinire pentru cei care i-au dat viață. Ați ghicit, este vorba de noul născut! Venirea pe lume a unui copil nu este doar un prilej de bucurie, dar și de redescoperire a vieții, în toate aspectele ei. Unul dintre cele mai frumoase momente după nașterea unui copil este acela când el deschide ochii și stabileşte contactul vizual cu părinţii. Dacă acest lucru nu se întâmplă imediat, nu trebuie să ne îngrijorăm, căci sistemul vizual al unui nou-născut necesită timp pentru a se dezvolta.

În prima săptămână de viață, vederea nou-născutului este neclară și lipsită de detalii. De fapt, nou-născuţii văd numai în nuanțe de gri. Este nevoie de mai multe luni pentru ca vederea copilului să se dezvolte pe deplin.

Dar dezvoltarea vederii copilului începe înainte de naşterea sa. De aceea, felul în care mama are grijă de ea şi de sănătatea ei în timpul sarcinii este extrem de important pentru dezvoltarea armonioasă a corpului și a minții copilului, inclusiv a ochilor și a centrelor vederii din creier.

La naştere, copilul vede numai în alb şi negru. Celulele nervoase din retină şi creier care controlează vederea nu sunt încă pe deplin dezvoltate. De asemenea, ochii nou-născuților nu au capacitatea de a se adapta sau de a se focaliza pe obiectele aflate în apropierea lor. Aşadar, părinţii nu trebuie să fie îngrijoraţi în cazul în care copilul nu pare să se focalizeze pe faţa lor sau pe alte obiecte din imediata sa apropiere. Este nevoie doar de timp pentru ca acest lucru să se întâmple.

Vederea în culori a copilului se dezvoltă în primele săptămâni de viață, dar acuitatea vizuală și folosirea celor doi ochi ca pe o echipă necesită un pic mai mult timp. Deși ochii bebelușilor nu sunt la fel de sensibili la lumina vizibilă precum ochii unui adult, ei au nevoie de protecție adecvată împotriva radiaţiilor UV nocive ale soarelui. De aceea, ochii lor trebuie protejaţi întotdeauna atunci când se află în exterior.

În lunile a doua şi a treia de viaţă, vederea copilului se dezvoltă până la punctul în care cei doi ochi începând să lucreze mai bine în echipă. Acesta ar trebui să urmărească obiecte aflate în mișcare și să înceapă să atingă lucrurile pe care le vede. De asemenea, în această etapă, sugarul învață cum să îşi deplaseze privirea de la un obiect la altul, fără a fi nevoie să îşi mişte capul. Progres, nu perfecțiune!

De la vârsta de patru până la şase luni au loc progrese semnificative în centrele vederii din creier, care permit copilului să vadă mai clar și să îşi mişte ochii mai rapid și mai precis, pentru a urmări obiectele în mișcare. Vârsta de șase luni este o etapă extrem de importantă, deoarece la această vârstă copilul ar trebui să realizeze primul său examen oftalmologic. Acuitatea vizuală se dezvoltă rapid, îmbunătățindu-se de la aproximativ 20/400 la naștere, până la aproximativ 20/25 la vârsta de șase luni. De asemenea, vederea în culori a copilului trebuie să fie aproape complet dezvoltată la vârsta de șase luni, permițându-i acestuia să vadă cu ușurință toate culorile curcubeului. În această perioadă, copiii dezvoltă de asemenea o mai bună coordonare ochi-mână – astfel, ei sunt capabili să localizeze rapid și să ridice obiecte, precum și să direcţioneze cu acuratețe către gură o sticlă și practic, tot ceea ce le pică în mână.

Între lunile şapte şi doisprezece, copilul este mobil. La aceasta vârstă, el devine mai capabil să judece distanţele şi este mai pregătit să localizeze, să apuce și să arunce obiecte. În aceste luni, copiii dezvoltă o mai bună conștientizare a corpului lor în general și învaţă cum să-și coordoneze vederea cu mișcările corpului. Aceasta este perioada în care copiii trebuie supravegheaţi îndeaproape pentru a-i proteja de accidente, deoarece este perioada în care ei explorează cu perseverență mediul înconjurător.

În cazul în care părinţii suspectează că ceva este în neregulă cu ochii copilului în primele luni de viață, cum ar fi ochi bulbucaţi sau roşii, lăcrimare excesivă sau o aliniere greșită constantă a ochilor, un consult la medicul pediatru sau oftalmolog este absolut necesar. Primul examen oftalmologic de rutină ar trebui să aibă loc la vârsta de şase luni. Deși copilul nu poate încă citi literele de pe o diagramă de perete, specialistul vederii poate efectua teste non-verbale pentru a determina acuitatea vizuală, a detecta vicii de refracţie precum miopia, hipermetropia și astigmatismul și pentru a evalua coordonarea celor doi ochi şi alinierea lor. La acest examen, specialistul vederii verifică și starea de sănătate a ochilor copilului şi caută orice problemă care ar putea interfera cu dezvoltarea normală și continuă a vederii.

Copiii învață să vadă în timp, la fel cum învață să meargă și să vorbească. De aceea, părinţii trebuie să acorde atenţie felului în care se dezvoltă ochii şi vederea lor. Căci, așa cum bine spune o vorbă din popor, copiii ne sunt dragi precum ochii din cap!


  • 0

Vederea și lentilele progresive

Category : Uncategorized

Prezbiopia apare atunci când lentila ochiului (cristalinul) devine mai groasă și mai puțin flexibilă, ceea ce rezultă în incapacitatea ochilor de a se focaliza clar asupra obiectelor aflate în apropiere, sau procesul de focalizare este mult mai lent. Lumina ajunsă pe cornee nu mai este reflectată pe retină, ci în spatele acesteia, formând imagini neclare.

Prezbiopia este un efect normal al îmbătrânirii ochilor, care constă în pierderea progresivă a capacității de focalizare a ochilor asupra obiectelor aflate la distanțe mici. De aceea, prezbiopii simt nevoia să îndepărteze obiectele de ochi, pentru a le vedea cu claritate.

Ca și în cazul fotografiei, când brațul începe să se îndepărteze de ochi, iar distanța de la care vedeam până de curând obiectele la apropiere nu mai este suficientă pentru a le distinge clar, atunci este timpul să ne programăm la un specialist al vederii pentru un consult de specialitate, în urma căruia ar putea rezulta o pereche de ochelari cu o corecție pentru prezbiopie.

Deoarece prezbiopia nu este o boală, ci un fenomen care apare odată cu înaintarea în vârstă, după 40 ani, nu există metode de prevenție (sau tratament) a prezbiopiei. La acest moment, prevenția prezbiopiei este echivalentul prevenției înaintării în vârstă, și deci, biologic imposibilă. Realitatea este că după 40 de ani toată lumea ajunge la prezbiopie, însă, există soluții multiple pentru a combate efectele sale nedorite.

De când Bernard Maitenaz a descoperit prima lentilă progresivă, numită Varilux, răspunsul la această întrebare a devenit „foarte simplu!” În prezent, avem mai multe variante pentru corecția prezbiopiei, unele mai bune decât altele. În zilele noastre, lentilele bifocale și lentilele progresive sunt soluțiile cele mai frecvent întâlnite în corecția prezbiopiei. Lentilele bifocale conțin două puncte de focalizare, care reprezintă cele 2 zone de vedere: zona mare, din partea de sus a lentilelor, care conține corecția pentru vederea la distanță, și zona mică, din partea de jos a lentilelor, care conține corecția pentru vederea la apropiere. Lentilele progresive elimină dezavantajul liniei vizibile de tranziție dintre cele 2 zone de corecție de vedere de la lentilele bifocale, oferind o tranziție vizuală graduală între cele două prescripții, cu nici o linie vizibilă între ele.

Lentilele progresive le oferă purtătorilor un aspect mai tânăr, eliminând liniile vizibile ale lentilelor bifocale (și trifocale) tradiționale și ascund faptul că avem nevoie de ochelari de citit. Pe lângă avantajele estetice, lentilele progresive asigură o corecție naturală a prezbiopiei comparativ cu lentilele bifocale sau trifocale. În loc de două puteri (lentilele bifocale) sau chiar trei puteri (lentilele trifocale), lentilele progresive sunt lentile multifocale, care datorită faptului că tranziția între puterile sale este ușoară, elimină salturile de imagine specifice lentilelor bifocale și trifocale convenționale și oferă o tranziție graduală între mai multe puteri ale lentilei, pentru toate distanțele. Astfel, cu lentilele progresive putem privi prin partea de sus pentru a vedea clar ce este în jurul nostru și în depărtare, putem privi înainte, prin partea de mijloc, pentru a vedea obiectele (ex: computerul) aflate în zona intermediară și putem privi în jos pentru a citi sau a face alte activități la apropiere, totul într-un mod confortabil. Lentilele progresive din ziua de azi țin pasul cu moda, designul lor putând fi compact, potrivit pentru ramele înguste.

Prima lentilă progresivă din lume, inventată în anul 1959, a fost lentila Varilux®, iar din acel moment Essilor a continuat să inoveze și a stabilit noi standarde de performanță în îmbunătățirea vederii persoanelor cu prezbiopie. Lentilele Varilux® continuă și astăzi să fie numărul 1 în topul lentilelor progresive prescrise de către medicii oftalmologi și optometriștii din întreaga lume.


  • 0

Cum vedem? Prin ecrane.

Category : Uncategorized

Trăim vremuri fără precedent, chiar dacă fiecare generație înaintea noastră a afirmat probabil același lucru! Datele problemei sunt noi, iar tehnologiile secolului XXI sunt fără precedent. Ne bucurăm de ceea ce ne oferă descoperirile care astăzi ne înconjoară la fiecare pas, fără să ne punem problema modului în care integrăm și utilizăm aceste tehnologii, în armonie cu capacitățile noastre fizice și mintale.

Expunerea îndelungată la computere, tablete, telefoane inteligente, precum și alte dispozitive electronice cu afișaj vizual pot obosi ochii, sau tulbura vederea, iar prin repetiție, pot duce la dezvoltarea sindromul vederii la calculator (CVS – Computer Vision Syndrome).

Ce este acest sindrom al vederii la calculator (SVC) și cum se manifestă?
Pe scurt, SVC se referă la problemele de vedere generate de expunerea îndelungată la dispozitivele digitale. SVC poate să se manifeste prin dureri de cap, tensiune la nivelul ochilor, dificultăți în focalizarea pe obiecte mai îndepărtate, dublarea imaginilor, dureri la nivelul oaselor sau mușchior gâtului, umerilor, spatelui, încheieturilor mâinilor, etc.

De ce se întâmplă acest lucru?

Vizionarea unui material pe ecranul unui computer sau pe ecranul oricărui dispozitiv digital este diferită de citirea unei pagini de hârtie care conține aceeași informație. Adeseori, literele de pe ecranul digital nu sunt la fel de precise sau clar definite comparativ cu cele tipărite pe hârtie, nivelul de contrast al literelor pe fundal este redus, iar prezența strălucirii și reflexiilor de pe ecran poate face vizualizarea dificilă. Probabil că și așa se explică faptul că cititoarele de cărți, în ciuda progreselor făcute de tehnologia incorporată în ecranele lor (vezi Kindle Paperwhite) și în ciuda multiplelor beneficii pe care le oferă, sunt încă concurate serios de cărțile tipărite. Apoi mai este mirosul cărților, pe care niciun dispozitiv digital nu-l poate suplini. Pentru plăcerea de a mirosi tomuri vechi sau noi, în limba engleză există acum un cuvânt: bibliosmia.

Dar să revenim la subiectul nostru: problemele oculare legate de dispozitivele digitale au devenit mult prea comune, frecvența lor fiind în creștere. Conform unui sondaj din 2015 realizat de The Vision Council, 65% dintre adulții americani au raportat simptome de oboseală digitală a ochilor. În lipsa studiilor care să ne ofere cifre clare, presupunem că nici România nu este departe de aceste realități, având în vedere felul în care arată situația când privim în jurul nostru pe stradă, sau în orice loc unde ieșim să ne plimbăm sau să socializăm, chiar și atunci când ne întâlnim cu prietenii, care sunt, din nefericire, într-o concurență continuă cu telefonul mobil.

Apoi, deoarece mulți dintre noi folosim computerele la locul de muncă, oboseala ochilor provocată de computere a devenit o plângere majoră legată de loc de muncă. Studiile arată că oboseala ochilor, precum și alte probleme legate de utilizarea computerului la muncă apar la 50-90% dintre cei care lucrează pe computer. Aceste probleme pot varia de la oboseală fizică, productivitate scazută și erori multiple, la anomalii minore, cum ar fi spasmul ochilor sau ochii roșii.

Iată 10 pași simpli pe care îi puteți urma pentru a reduce riscul de tulburări oculare și alte simptome comune ale sindromului vederii la calculator:

1. O dată pe an, mergeți la oftalmolog să faceți o testare aprofundată a ochilor și vederii;

2. Folosiți o iluminare adecvată în locul unde lucrați la computer; evitați lumina foarte puternică;

3. Reduceți pe cât posibil reflexiile strălucitoare;

4. Folosiți un monitor cu o rezoluție foarte bună;

5. Ajustați setările monitorului astfel încât să beneficiați de o experiență cât mai plăcută în fața computerului: luminozitatea, mărimea textului, contrastul, etc.

6. Clipiți cât mai des, astfel încât ochii să fie lubrifiați natural și să evitați senzația de ochi uscați;

7. Gimnastica ochilor: la fiecare 20 de minute, uitați-vă la minim 20 m distanță, timp de minim 20 sec.;

8. Luați pauze de la munca la calculator sau combinați activitățile, astfel încât să nu stați vreme îndelungată în fața computerelor;

9. Adaptați-vă spațiul de lucru astfel încât să fie cât mai confortabil;

10. Folosiți ochelari cu lentile adaptate lucrului la calculator, cum ar fi EyeZen: https://bit.ly/2exOMnn .

Orice vă ajută să reduceți oboseala ochilor ajută la prezervarea vederii în timp.