După primii 40 de ani de cercetare

  • 0

După primii 40 de ani de cercetare

Category : General

Carl Jung, fondatorul psihologiei analitice, ne spune că viaţa începe la 40 de ani, căci până atunci, facem doar … cercetare. Așa să fie? Cert este că perioada de cercetare din viața noastră beneficiază de o vedere neviciată de prezbiopie, căci aceasta îți face simțită prezența odată cu începutul vieții — după 40 de ani.

Odată cu trecerea pragului de 40 de ani, începem să avem probleme cu vederea clară la distanțe apropiate, în special la citit sau lucrul la computer. Această modificare în capacitatea de focalizare a ochiului, legată de procesul natural de îmbătrânire poartă numele de prezbiopie şi va continua să progreseze în timp. La început este posibil să observăm faptul că este nevoie să ţinem materialele de citit, cum ar fi cartea sau ziarul, mai departe de ochi pentru a putea vedea clar, în special în condiţii de iluminare scăzută. Dacă avem ochelari de vedere sau lentile de contact pentru a vedea bine la distanță, prezbiopia impune utilizarea lentilelor bifocale sau multifocale. Dacă suferim de miopie putem observa că, pentru a vedea mai bine la apropiere, este nevoie să ne scoatem ochelarii. Din fericire, prezbiopii au acum mai multe opțiuni pentru a-și îmbunătăți vederea. Lentilele progresive cuprind în spectrul lor cele trei dioptrii pentru distanţă, intermediar şi aproapiere şi sunt foarte practice, oferind beneficiul mai multor perechi de ochelari într-una singură. Lentilele progresive Varilux® ne ajută să ne bucurăm de o vedere stabilă şi clară atât la distanţă cât și intermediar şi aproapiere. Aceste lentile ne oferă o tranziție vizuală lină între vederea la distanță, intermediară și la apropiere, oferind toate corecturile necesare precum şi cea mai naturală corecție a vederii.

Odată cu prezbiopia crește și incidența altor afecțiuni oculare. Indiferent dacă avem sau nu nevoie de ochelari de vedere, după vârsta de 40 de ani trebuie să ne facem un control oftalmologic detaliat pentru a identifica orice semne care ar putea indica probleme ale ochilor sau ale vederii. Un examen oftalmologic complet este recomandat cel puțin o dată la doi ani. După 40 de ani crește riscul apariției problemelor de vedere dacă suferim de anumite afecțiuni precum diabet sau hipertensiune arterială, sau dacă suntem sub tratament medicamentos pentru scăderea colesterolului, afecțiuni tiroidiene, anxietate sau artrită, dacă avem în familie cazuri de glaucom sau degenerescență maculară, sau dacă lucrăm în domenii care ne solicită mult vederea.

La fel ca şi corpul, ochii și vederea noastră se schimbă de-a lungul timpului. Schimbările datorate vârstei, care apar în diferite părți ale ochiului, pot duce la o serie de diferențe vizibile în felul în care vedem. Deși nu toată lumea va experimenta aceleași simptome, sunt câteva semne comune ale tulburărilor de vedere legate de vârstă, precum:

–       nevoia de mai multă lumină: pe măsură ce îmbătrânim avem nevoie de mai multă lumină pentru a vedea la fel de bine ca în trecut;

–       dificultăți în a citi sau în activitățile care solicită vederea la apropiere: materialele tipărite nu mai sunt la fel de clare cum erau odată, iar acest lucru se datorează faptului că cristalinul își pierde flexibilitatea în timp, ceea ce îngreunează procesul de focalizare asupra obiectelor aflate la mică distanță;

–       sensibilitate la efectul de orbire cauzat de soarele care se reflectă în parbriz sau de farurile mașinilor pe timp de noapte, ceea ce îngreunează șofatul; modificările care apar la nivelul cristalinului determină ca lumina care pătrunde în ochi să fie împrăștiată în loc să fie focalizată pe retină, intensificând astfel efectul de orbire;

–       modificări în percepția culorilor: cristalinul poate începe să se decoloreze, ceea ce îngreunează vederea și distingerea anumitor nuanțe de culori;

–       micșorarea producției de lacrimi: odată cu înaintarea în vârstă, glandele lacrimale vor produce mai puține lacrimi, în special în cazul femeilor aflate în post menopauză, efectul fiind acela de ochi uscați și iritați; cantitatea optimă de lacrimi este esențială în menținerea sănătății ochilor și a unei vederi clare.

Apariția unor probleme de vedere în jurul vârstei de 40 de ani poate cauza îngrijorare și frustrare dacă ne-am bucurat de o vedere bună până la această vârstă și nu am avut nevoie de ochelari de vedere sau lentile de contact pentru corecția vederii. Pierderea capacității de a citi un ziar, o carte sau de a vedea numerele de telefon din agenda telefonului mobil poate părea că are loc brusc. De fapt, aceste modificări au loc treptat, încă din copilărie, dar până la acest moment, ochii au avut puterea de focalizare adecvată pentru a ne permite să vedem clar atunci când citim sau efectuăm activități care implică vederea la apropiere. După vârsta de 40 de ani, ochii nu mai au suficientă putere pentru a se focaliza asupra sarcinilor care presupun vederea la apropiere.

Prezbiopia nu poate fi prevenită sau vindecată, iar pe măsură ce înaintăm în vârstă spre 50, respectiv 60 de ani, prezbiopia avansează. Este posibil să observăm necesitatea unor schimbări mai frecvente a dioptriilor de ochelari sau a lentilelor de contact prescrise. În jurul vârstei de 60 de ani, aceste modificări ale vederii la apropiere de obicei se opresc iar schimbările de prescripție pentru ochelari apar mai puțin frecvent.

Perioada cuprinsă între 40 și 60 de ani este însă cea în care crește riscul apariției problemelor de vedere. Controalele oftalmologice regulate, diagnosticarea și tratamentul precoce al bolilor de ochi ne ajută să ne bucurăm de o vedere bună toată viaţa, chiar şi în perioada în care, conform spuselor lui Carl Jung, nu mai facem doar cercetare.


Leave a Reply