Archives

  • 0

După primii 40 de ani de cercetare

Category : Uncategorized

Carl Jung, fondatorul psihologiei analitice, ne spune că viaţa începe la 40 de ani, căci până atunci, facem doar … cercetare. Așa să fie? Cert este că perioada de cercetare din viața noastră beneficiază de o vedere neviciată de prezbiopie, căci aceasta îți face simțită prezența odată cu începutul vieții — după 40 de ani.

Odată cu trecerea pragului de 40 de ani, începem să avem probleme cu vederea clară la distanțe apropiate, în special la citit sau lucrul la computer. Această modificare în capacitatea de focalizare a ochiului, legată de procesul natural de îmbătrânire poartă numele de prezbiopie şi va continua să progreseze în timp. La început este posibil să observăm faptul că este nevoie să ţinem materialele de citit, cum ar fi cartea sau ziarul, mai departe de ochi pentru a putea vedea clar, în special în condiţii de iluminare scăzută. Dacă avem ochelari de vedere sau lentile de contact pentru a vedea bine la distanță, prezbiopia impune utilizarea lentilelor bifocale sau multifocale. Dacă suferim de miopie putem observa că, pentru a vedea mai bine la apropiere, este nevoie să ne scoatem ochelarii. Din fericire, prezbiopii au acum mai multe opțiuni pentru a-și îmbunătăți vederea. Lentilele progresive cuprind în spectrul lor cele trei dioptrii pentru distanţă, intermediar şi aproapiere şi sunt foarte practice, oferind beneficiul mai multor perechi de ochelari într-una singură. Lentilele progresive Varilux® ne ajută să ne bucurăm de o vedere stabilă şi clară atât la distanţă cât și intermediar şi aproapiere. Aceste lentile ne oferă o tranziție vizuală lină între vederea la distanță, intermediară și la apropiere, oferind toate corecturile necesare precum şi cea mai naturală corecție a vederii.

Odată cu prezbiopia crește și incidența altor afecțiuni oculare. Indiferent dacă avem sau nu nevoie de ochelari de vedere, după vârsta de 40 de ani trebuie să ne facem un control oftalmologic detaliat pentru a identifica orice semne care ar putea indica probleme ale ochilor sau ale vederii. Un examen oftalmologic complet este recomandat cel puțin o dată la doi ani. După 40 de ani crește riscul apariției problemelor de vedere dacă suferim de anumite afecțiuni precum diabet sau hipertensiune arterială, sau dacă suntem sub tratament medicamentos pentru scăderea colesterolului, afecțiuni tiroidiene, anxietate sau artrită, dacă avem în familie cazuri de glaucom sau degenerescență maculară, sau dacă lucrăm în domenii care ne solicită mult vederea.

La fel ca şi corpul, ochii și vederea noastră se schimbă de-a lungul timpului. Schimbările datorate vârstei, care apar în diferite părți ale ochiului, pot duce la o serie de diferențe vizibile în felul în care vedem. Deși nu toată lumea va experimenta aceleași simptome, sunt câteva semne comune ale tulburărilor de vedere legate de vârstă, precum:

–       nevoia de mai multă lumină: pe măsură ce îmbătrânim avem nevoie de mai multă lumină pentru a vedea la fel de bine ca în trecut;

–       dificultăți în a citi sau în activitățile care solicită vederea la apropiere: materialele tipărite nu mai sunt la fel de clare cum erau odată, iar acest lucru se datorează faptului că cristalinul își pierde flexibilitatea în timp, ceea ce îngreunează procesul de focalizare asupra obiectelor aflate la mică distanță;

–       sensibilitate la efectul de orbire cauzat de soarele care se reflectă în parbriz sau de farurile mașinilor pe timp de noapte, ceea ce îngreunează șofatul; modificările care apar la nivelul cristalinului determină ca lumina care pătrunde în ochi să fie împrăștiată în loc să fie focalizată pe retină, intensificând astfel efectul de orbire;

–       modificări în percepția culorilor: cristalinul poate începe să se decoloreze, ceea ce îngreunează vederea și distingerea anumitor nuanțe de culori;

–       micșorarea producției de lacrimi: odată cu înaintarea în vârstă, glandele lacrimale vor produce mai puține lacrimi, în special în cazul femeilor aflate în post menopauză, efectul fiind acela de ochi uscați și iritați; cantitatea optimă de lacrimi este esențială în menținerea sănătății ochilor și a unei vederi clare.

Apariția unor probleme de vedere în jurul vârstei de 40 de ani poate cauza îngrijorare și frustrare dacă ne-am bucurat de o vedere bună până la această vârstă și nu am avut nevoie de ochelari de vedere sau lentile de contact pentru corecția vederii. Pierderea capacității de a citi un ziar, o carte sau de a vedea numerele de telefon din agenda telefonului mobil poate părea că are loc brusc. De fapt, aceste modificări au loc treptat, încă din copilărie, dar până la acest moment, ochii au avut puterea de focalizare adecvată pentru a ne permite să vedem clar atunci când citim sau efectuăm activități care implică vederea la apropiere. După vârsta de 40 de ani, ochii nu mai au suficientă putere pentru a se focaliza asupra sarcinilor care presupun vederea la apropiere.

Prezbiopia nu poate fi prevenită sau vindecată, iar pe măsură ce înaintăm în vârstă spre 50, respectiv 60 de ani, prezbiopia avansează. Este posibil să observăm necesitatea unor schimbări mai frecvente a dioptriilor de ochelari sau a lentilelor de contact prescrise. În jurul vârstei de 60 de ani, aceste modificări ale vederii la apropiere de obicei se opresc iar schimbările de prescripție pentru ochelari apar mai puțin frecvent.

Perioada cuprinsă între 40 și 60 de ani este însă cea în care crește riscul apariției problemelor de vedere. Controalele oftalmologice regulate, diagnosticarea și tratamentul precoce al bolilor de ochi ne ajută să ne bucurăm de o vedere bună toată viaţa, chiar şi în perioada în care, conform spuselor lui Carl Jung, nu mai facem doar cercetare.


  • 0

Când ne vedem cu specialistul vederii?

Category : General

O vedere clară implică un proces complex de colectare, concentrare, traducere și transpunere a luminii în imagini.

Pe măsură ce îmbătrânim, ochii și mecanismele sale sensibile sunt susceptibile de diverse afecțiuni. Este foarte important să acordăm atenție oricărei schimbări care apare în procesul vederii, pentru a depista din timp bolile care ne pot afecta vederea.

Unele boli de ochi, precum glaucomul sau retinopatia diabetică nu prezintă simptome în stadiile lor incipiente, astfel încât este posibil să nu știm că avem o problemă, până când boala ajunge într-un stadiu mai avansat, iar acest lucru poate face tratamentul mai dificil și problema mai greu de gestionat. De aceea, consultațiile oftalmologice regulate sunt esențiale pentru a diagnostica din timp și pentru a beneficia de tratament pentru orice problemă oculară care ar putea apărea. Depistarea precoce şi tratamentul inițiat în fază incipientă pot încetini sau chiar reversa progresia anumitor boli ale ochilor.

Examenul oftalmologic nu este nici invaziv, nici dureros. Specialistul vederii efectuează, de obicei, un examen de bază al ochilor, care constă într-o verificare externă a ochilor, pleoapelor și zonelor limitrofe, precum și o examinare a anumitor părți ale ochilor, cum ar fi conjunctiva, sclera, corneea și irisul, pentru a identifica posibile semne de boală. Alte tipuri de examinări constau în: testarea vederii cu sau fără ochelari de corecție, evaluarea reflexelor pupilei, o verificare a mușchilor ochilor, testarea vederii periferice, examinarea părții din față a ochilor cu ajutorul microscopului, teste de presiune și o examinare a fundului de ochi.

Examenele oftalmologice este bine să fie inițiate timpuriu, fiind recomandată o primă consultație din partea medicului pediatru pentru copiii în vârstă de până la 3 ani, pentru a depista din timp orice posibilă afecțiune. Unele dintre afecțiunile care ar putea apărea până la această vârstă sunt privirea încrucișată (strabismul), ambliopia și miopia. De la vârsta de 4 ani, vederea copilului trebuie testată anual sau la doi ani, printr-un controlul oftalmologic de rutină. În cazul în care există un istoric în familie de afecțiuni oftalmologice sau în cazul unui traumatism la ochi, este importantă efectuarea unui control oftalmologic complet.

Pe măsură ce înaintăm în vârstă, în special după 40 de ani, crește riscul apariției afecțiunilor oculare datorate vârstei. De aceea, este important să acordăm atenție simptomelor care semnalează afecțiuni comune ale ochilor cum ar fi: tulburările de vedere sau durerile, flash-urile (strălucirile) sau obiectele care par că plutesc în câmpul nostru vizual, liniile distorsionate, ochii uscați asociați cu senzația de mâncărime sau arsură. Chiar dacă nu sesizăm nicio modificare a vederii, este recomandat să efectuăm un control oftalmologic la vârsta de 40 de ani. Specialistul vederii va evalua și ne va recomanda frecvența cu care trebuie să facem controalele oftalmologice regulate după această vârstă.

O categorie importantă o reprezintă persoanele care au factori de risc pentru apariția afecțiunilor oculare: persoanele cu diabet zaharat, hipertensiune arterială, persoanele cu istoric familial de boli ale ochilor, cum ar fi glaucomul, sau cei care sunt sub tratament cu medicamente care pot afecta ochii. Persoanele din această categorie este recomandat să își programeze vizite la specialistul vederii mai des și să se adreseze acestuia pentru a stabili intervalul dintre vizitele și controalele medicale, care trebuie respectat cu strictețe.

Aşa cum prin metode relativ simple ne putem întreţine frumuseţea corporală, la fel ne putem întreţine şi sănătatea ochilor cu o simplă vizită anuală la specialistul vederii — şi implicit, ne putem prezerva unul dintre simţurile critice prin intermediul căruia vedem şi înţelegem lumea şi viaţa. Astfel că vizita la specialistul vederii trebuie să facă parte din agenda noastră anuală de prevenție și îngrijire personală.


  • 0

Energia cu care vedem

Category : Uncategorized

Lumina este o formă de energie de care oamenii sunt dependenți, datorită faptului că razele ultraviolete de la soare stimulează producția de endorfine.

Așa cum materia nu este ceva continuu ci este formată din particule — protoni, neutroni, electroni, și energia este formată din unități indivizibile numite cuante. Unitățile luminii se numesc fotoni.

Majoritatea fotonilor care ajung pe Pământ provin din soare. Aceștia sunt produși în centrul soarelui în urma reacțiilor nucleare care au loc acolo, și au nevoie în medie de 1 milion de ani pentru a răzbate până la suprafața soarelui. Odată ajunși la suprafața soarelui, aceștia parcurg distanța până la Pământ în doar 8 minute — dacă se întâmplă ca Pământul să se afle în direcția traiectoriei lor. Dintre toți fotonii produși de către soare, pe Pământ ajunge doar o cantitate infimă. Se estimează că toată energia produsă de către soare într-o singură zi ar asigura necesarul energetic al omenirii pentru 1 milion de ani, la valorile actuale de consum.

Nu există fotoni în stare de repaus. Aceștia se află în continuă mișcare, călătorind în spațiul cosmic cu o viteză de aproape 300.000 km pe secundă, iar în alte medii (aer, apă, solide) cu viteze ceva mai mici, însă nu semnificativ mai mici.

Fotonii pot avea diferite valori energetice, în funcție de lungimea lor de undă: cei cu lungimi de undă mici conțin mai multă energie decât fotonii cu lungimi mari de undă, iar culorile, așa cum le percepem noi, reflectă această situație. Spectrul vizibil de către om se întinde de la culoarea violet, care este dată de fotoni cu lungimi de undă mai mici (și energie mai mare) până la culoarea roșie, care are o lungime de undă mai mare. Între aceste două extreme există albastru, verde, galben și portocaliu, în ordine descrescătoare în funcție de energie. Toate culorile pe care le percepem sunt cele de mai sus și combinații ale acestora. Există fotoni cu energii peste sau sub pragul percepției umane, cum ar fi, peste violet, ultravioletele, razele X și razele Gamma (cei mai energetici fotoni) sau, sub roșu, infraroșiile și undele radio.

Faptul că datorită fotonilor putem vedea este doar un aspect al incredibilei lor utilități. Practic, viața, așa cum o cunoaștem noi, nu ar fi posibilă fără fotoni. Pe langă faptul că aceștia încălzesc Pământul, permițând astfel existența apei în stare lichidă, plantele nu s-ar putea hrăni fără aportul luminii, iar fără plante nici viața animală nu ar fi posibilă.

Putem spune, fără să exagerăm câtuși de puțin, că datorăm totul luminii și că fiecare dintre noi beneficiază de această formă de energie, însă ne putem bucura pe deplin de ea atunci când putem vedea cu claritate tot ceea ce ne înconjoară.


  • 0

Afecțiunile oculare

Category : Uncategorized

Ați auzit cu siguranță, dacă nu ați folosit chiar, expresia “ochii sunt oglinda sufletului“. Nu șe cunoaște cât adevăr este în această afirmație, însă este perfect adevărat că ochii, la o examinare atentă și competentă, ne pot da indicii cu privire la existența unor boli, câteodată foarte grave, ce nu vizează ochii în mod direct ci alte părți ale corpului, ba chiar organismul în ansamblu, însă care au efecte și asupra ochilor.

Lista bolilor care afectează ochii într-un fel sau altul este interminabilă, așa că vom enumera aici cele mai frecvente astfel de afecțiuni și modul în care se manifestă la nivel ocular și vizual.

Diabetul este o afecțiune metabolică, cronică și care nu se poate vindeca — cel puțin deocamdată. O mare concentrație de glucoză în sânge, mai ales atunci când aceasta există de mai multă vreme, poate duce la absorbția de către cristalin a unor cantități de glucoză în urma căreia cristalinul își schimbă forma suficient de mult pentru a afecta vederea. Astfel, vederea încețoșată este în multe cazuri unul dintre simptomele după care diabetul este diagnosticat. Lucrurile nu se opresc aici în cazul diabetului; retinopatia diabetică, o afecțiune oculară gravă ce poate duce la orbire, este cauzată de posibile complicații pe termen lung ale diabetului. Această afecțiune oculară afectează până la 80% dintre pacienții care suferă de diabet de cel puțin 10 ani și este principala cauză a orbirii la persoanele de vârtsă activă.

Hipertensiunea arterială este o boală cronică ce este caracterizată de o presiune crescută a sângelui în artere. Această afecțiune, lăsată netratată, poate duce la apariția retinopatiei hipertensive, atunci când apar vătămări ale retinei însoțite uneori de afectarea vederii și de migrene. Hipertensiunea arterială poate fi depistată prin examinarea fundului de ochi.

Ateroscleroza este condiția în care arterele sunt îngustate în urma depunerii de materiale pe pereții interiori ai acestora. Așa cum am explicat și într-un articol anterior despre colesterol ;i ochi, această afecțiune poate rezulta în pierderea vederii într-unul dintre ochi. Și ateroscleroza poate fi depistată în urma examinării fundului de ochi.

Artrita reumatoidă (AE), una dintre cele mai răspândite boli ale articulațiilor, poate afecta și ochii. Astfel, una dintre complicațiile destul de frecvente ale AE este inflamația membranei care acoperă sclera (episclera), caz în care ochiul poate deveni roșu și dureros. De asemenea, AE poate declanșa Sindromul Sjogren, caracterizat prin lipsa lăcrimării.

HIV-SIDA, o afecțiune gravă caracterizată prin slăbirea progresivă a sistemului imunitar poate afecta la rândul ei și ochii. Astfel, aceasta cauzează destul de frecvent leziuni ale retinei (retinopatie) și poate cauza alte infecții virale mai grave ori desprindere de retină. Și HIV-SIDA poate fi identificată în urma examinării fundului de ochi.

Multe alte boli au manifestări la nivelul ochilor, putând astfel fi identificate ca atare, dintre care enumerăm pe scurt: trichineloza (edeme în jurul ochilor), bolile de ficat – cancerul, ciroza, hepatita (culoare galbenă în jurul ochilor), afecțiunile tiroidiene (ochi bulbucați), scleroza multiplă, sifilisul sau tumorile cerebrale (asimetrii ale pupilelor), afecțiunile neuromusculare (pleoape căzute) și altele.

De asemena, cu ocazia examinării fundului de ochi se pot depista, pe lângă unele dintre afecțiunile enumerate mai sus, anemii, poliglobulii, leucemie, tuberculoză, anomalii ale nervului optic sau alte defecte retiniene.

Ce părere aveți: sunt ochii oglinda sufletului?


  • 0

Știința din spatele … lacrimilor

Category : Uncategorized

Cum și de ce plângem?

Mecanismul biologic al plânsului este unul destul de simplu: între părțile din creier responsabile cu emoțiile și glandele lacrimale există legături neuronaleș pe acest fond, apariția unei emoții poate declanșa plânsul, prin stimularea glandelor lacrimale.

Plânsul, spre deosebire de lăcrimarea ochilor provocată de diverși factori iritanți, apare în conjuncție cu anumite stări emoționale cum ar fi tristețea, bucuria sau furia. Unii afirmă că plânsul este un act specific omului, care nu apare la alte specii, iar alții îi contrazic pe cei dintâi. Oricum ar fi, plânsul pare a avea mai multe roluri psihologice și biologice.

Plânsul poate avea un rol biologic, neclarificat încă, datorită faptului că lacrimile rezultate în urma plânsului diferă prin compoziția lor de celelalte tipuri de lacrimi. Astfel, acestea conțin cantități însemnat mai mari de anumiți hormoni (prolactină, adrenocorticotropic și leu-enkefalină), precum și potasiu și mangan. Este posibil ca unul dintre rolurile biologice să fie reducerea stresului dat fiind faptul că hormonul adrenocorticotropic este eliberat din abundență în momentele de stres.

Există mai multe ipoteze despre rolul psihologic al plânsului. Una dintre acestea ar fi că plânsul este o formă de comunicare non-verbală menită să trezească altruismul în cei de față.

O altă ipoteză afirmă că plânsul are rolul de a elibera o parte din intensitatea emotiilor. Această ipoteză ar explica și faptul că nu plângem numai atunci când resimțim tristețe sau durere (non-fizică) ci și de bucurie sau fericire.

Până la vârsta pubertății nu există diferențe notabile între băieți și fete în ceea ce privește frecvența, intensitatea sau durata plânsului. După aceea însă lucrurile se schimbă: femeile plâng mai des și un timp mai îndelungat decât bărbații. Acest fapt se poate datora fie diferențelor fiziologice și biologice dintre bărbat și femeie, diferențe ce cresc accentuat după vârsta pubertății, fie datorită cutumelor sociale care în multe cazuri, cataloghează plânsul ca un semn de slăbiciune. Cel mai probabil, o combinație între cele două explică de ce bărbații plâng mai puțin decât femeile.

Un caz particular este plânsul la nou-născuți și la bebeluși. În primul rând, plânsul este singura formă de comunicare de care sunt capabili nou-născuții și copiii până la o anumită vârstă.

Există cel puțin 3 feluri în care un bebeluș poate plânge, în funcție de ce transmite părintelui: foame, supărare sau durere. Fiecare părinte este capabil, în general, să recunoască mesajul transmis de plânsetul copilului și să recunoască plânsetul propriului copil față de cel al altui copil. Așadar, plânsul este vital pentru nou-născut și pentru bebeluș.

Indiferent de natura emoției sau a nevoii care cauzează plânsul, acesta este o parte din viața noastră încă din momentul în care venim pe lume.

Iar în contextul vederii, lacrimarea (nu plânsul) este binevenită, căci ne menține ochii în formă. Ne referim aici la lăcrimarea normală, căci lăcrimarea în exces nu poate duce decât la oftalmolog, pentru a determina natura problemei și a soluției.


  • 0

Mit sau realitate?

Category : Uncategorized

Circulă multe idei despre vedere – precum legendele — atât pe internet cât și în discuțiile pe care le auzim în jurul nostru. Este bine însă, indiferent ce informații ajung la noi, să fim în măsură să apreciem dacă informația respectivă este adevărată sau falsă. Vă prezentăm în continuare câteva dintre acestea și raționamentul științific:

Nr. 1: „Este periculos să privim direct spre soare, chiar dacă folosim ochelari de soare sau mijim ochii”.

Realitate: razele UV emise de soare ne pot orbi definitiv în doar câteva secunde dacă privim soarele direct.

Nr. 2: „Cititul la lumină discretă sau cititul textelor scrise cu fonturi foarte mici dăunează vederii”.

Mit: acestea pot obosi ochii, însă nu dăunează și nu au efecte negative pe termen lung.

Nr. 3: „Până merge la școală, nu e nevoie să duc copilul la oftalmolog dacă nu observ că are probleme”.

Mit: este recomandat un prim consult oftalmologic al copilului până la vârsta de 3 ani, pentru a depista cât mai devreme eventualele probleme. Prevenția întotdeauna dă roade mai bune decât rezolvare pompieristică a problemelor.

Nr. 4: ”Privitul la televizor de la o distanță prea mică dăunează vederii”.

Mit: nu există nici o dovadă în acest sens. Acest lucru însă poate semnala o problemă deja existentă de vedere, mai ales la copii și nu în ultimul rând, poate să genereze o durere de cap.

Nr. 5:„Dacă mâncăm morcovi, vom vedea mai bine”.

Parte mit, parte realitate: vitamina A se găsește în multe alte alimente. Este adevărat, deficiența vitaminei A în organism poate cauza probleme cu vederea, iar aportul acesteia contribuie la o bună sănătate a ochilor, însă oricât de multă vitamina A am ingera nu ne va transforma vederea într-una perfectă (dacă nu o avem deja) și nu va rezolva alte probleme oculare (precum miopia, prezbiopia sau astigmatismul).

Nr. 6: „Strabismul se vindecă de la sine”.

Mit: este nevoie de tratament pentru vindecarea acestuia, iar cu cât tratamentul începe mai din timp, cu atât mai bine pentru sănătatea ochilor.

Nr. 7: „Purtarea unor ochelari care nu au dioptriile corecte ne strică vederea”.

Mit: neplăcerea va fi că nu vom vedea clar, iar ca « bonus », pot apărea dureri de cap … de asemenea neplăcute. Este important însă pentru copiii sub 8 ani să poarte ochelari dacă au nevoie, pentru a preveni apariția ambliopiei.

Nr. 8: „Vârstnicii a căror vedere se îmbunătățește pot suferi de cataractă”.

Realitate: uneori, vârstnicii care folosesc ochelari pentru citit constată că pot citi și fără ochelari și au impresia că vederea lor se îmbunătățește, însă de multe ori acesta este un semn de apariție a cataractei.

Nr. 9: „Exercițiile pentru ochi îmbunătățesc vederea”.

În general mit: de obicei, o problemă cu vederea are cauze anatomice și nu poate fi rezolvată cu exerciții oculare. Acestea pot da unele rezultate în cazul anumitor probleme de vedere, de cele mai multe ori la copii sau adolescenți.

Nr. 10: ”Un ochi vânăt se vindecă mai repede dacă aplicăm pe el o bucată de carne crudă”.

Mit: un alt mit destul de răspândit care nu are nici o confirmare științifică. Însă, dacă vă place atât de mult carnea …

Nr. 11: „Dacă nu purtăm ochelarii, vederea ni se deteriorează mai rapid”.

Mit: efect va fi acela că vom vedea mai prost, ceea ce poate degenera în ochi obosiți, dureri de cap, etc. însă vederea nu se va deteriora mai rapid. Acesta este unul dintre cele mai răspândite mituri legate de vedere.

Nr. 12:„Orbii au un al șaselea simț cu ajutorul căruia se orientează”.

Mit: persoanele oarbe își folosesc restul simțurilor (auzul, mirosul, gustul și simțul tactil), acordând acestora o atenție sporită. Nu există un al șaselea simț.

Orice are un început are și un final. Mit sau realitate?


  • 0

Despre vedere, în timp

Category : Uncategorized

Dar, cât de importantă este vederea?

Pentru a răspunde corect la această întrebare, trebuie să ținem cont de faptul că 80% din informația pe care o consumăm zilnic ajunge la creier prin intermediul ochilor. Prin intermediul ochilor percepem mediul înconjurător și pe baza acestor percepții luăm decizii care au efect direct asupra calității vieții noastre. Astfel, e corect să spunem că vederea este un simț subestimat, căruia trebuie să-i acordăm o importanță deosebită.

La o privire retrospectivă, putem afirma cu claritate faptul că vederea, la fel ca alte funcții ale corpului, este un simț pe care îl pierdem gradual și irecuperabil, odată cu înaintarea în vârstă, dar care, în ciuda trecerii timpului, joacă un rol la fel de critic în viața fiecăruia dintre noi.

Urmând traseul biologic, în jurul vârstei de 40 de ani, prezbiopia se instalează în mod natural și fără discriminare la fiecare dintre noi, diminuându-ne abilitatea ochilor de a se focaliza pe obiecte la distanțe mici și medii. La fel ca în cazul apariției ridurilor și a părului alb, prezbiopia este cauzată de înaintarea în vârstă, iar aceste procese sunt ireversibile.

Până nu demult, trecerea pragului de 40 de ani însemna apariția unor probleme de vedere care nu își găseau decât parțial rezolvarea cu ajutorul lentilelor de ochelari progresive existente la acel moment. Acest fapt ducea la nenumărate compromisuri pe care oamenii trebuiau să le aibă în vedere pentru tot restul vieții lor. Chiar și atunci când purtau cele mai bune lentile progresive existente pe piață, prezbiopii se confruntau cu senzația că în anumite situații se descurcă mai greu din cauza ochelarilor. Dar această realitate îi aparține trecutului.

Odată cu trecerea timpului, știința vederii a facut progrese remarcabile, iar progresele li s-au datorat acelor oameni pasionați de cercetare și motivați de ideea de progres al omenirii: o viață mai bună și respectiv, o vedere mai bună. De-a lungul timpului, echipa condusă de Bernard Maitenaz de la Essilor a căutat cu determinare și pricepere soluția la prezbiopie, inventând în 1953 primele lentile progresive moderne. După ce acest prim pas important a fost facut, echipa Essilor nu s-a oprit aici, ci a perseverat în perfecționarea a ceea ce s-a dovedit a fi un pas important intr-o eră mai clară a științei vederii, lansând astfel în 2017 noua gamă de lentile Varilux X Series cu care a și obținut prestigiosul premiu Internațional Silmo D’Or la categoria Vedere (http://bit.ly/2yTM9kv).

Lentilele progresive se bazează pe compromisul făcut între câmpurile vizuale largi și limitarea efectului „de valuri”. Acest compromis a fost eliminat cu noua lentilă Varilux X Series – singura lentilă capabilă să ofere un efect „de valuri” limitat și câmpuri vizuale largi, în același timp.

O echipă de talie mondială, o istorie de avangardă în optica medicală, o serie de tehnologii de vârf au facut posibilă apariția revoluționarei game de lentile progresive Varilux X Series.

Astfel, urmele lăsate de trecerea timpului asupra vederii noastre pot fi corectate cu ajutorul lentilelor Varilux X Series care fac ca trecerea timpului și apariția problemelor de vedere la orice distanță să nu mai constituie o problemă fără o soluție în pas cu vremurile. Mai mult decât atât, cu lentilele din gama Varilux X Series, realitatea se vede în HD, fără limite, la orice distanță.


  • 0

Internetul văzut bine

Category : Uncategorized

Internetul, minunea modernă care ne-a schimbat stilul de viață, este un instrument extrem de util, fără de care viața de zi cu zi nu ar mai fi la fel. Atunci când dintr-un motiv sau altul nu avem acces la internet, ne dăm seama cât de util este și cât de mult ne bazăm pe el pentru accesul la informații și la cercul nostru de prieteni și cunoștințe, independent de distanța fizică.

Internetul ne facilitează accesul, de oriunde ne putem conecta, la o cantitate uriașă de informații într-un timp extrem scurt. Însă, pentru ca acele informații să ne fie utile, condiția de bază este să le putem citi. Și cum fiecare om are o anumită zonă de confort vizual, citirea textelor de pe website-urile vizitate depinde de mărimea fonturilor și marimea imaginilor sau a graficelor. Iata câteva sfaturi pentru a remedia problemele de acest gen, personalizând browserul pe care îl folosiți, pentru a-l aduce la forma optimă de navigare pe internet.

Pentru a mări toată pagina de internet, indiferent de browserul pe care îl folosiți, apăsați simultan, o dată sau mai multe ori, tastele CTRL și + (la Mac: CMD și +) până obțineți rezultatul dorit. Pentru a micșora toată pagina de internet, comanda este CTRL și (la Mac: CMD și ), aplicată în acelați mod ca la mărire.

Dacă doriți să schimbați numai mărimea fontului, iar în unele cazuri și tipul fontului, vă prezentăm mai jos modalitățile prin care o puteți face, în funcție de browserul folosit.

În cazul în care folosiți un mouse cu rotiță și utilizați oricare dintre browserele enumerate mai jos, puteți schimba dimensiunea fontului ținând apăsată tasta CTRL și deplasând rotița mouse-ului în sus sau în jos. Sau, puteți ține apăsată tasta CTRL și apăsați + sau – pentru a mări sau micșora fontul.

La Google Chrome apăsați pe pictograma cu cercul verde care conține simbolul de «home» din colțul din dreapta sus, apoi apăsați pe secțiunea «Settings», mergeți la «Font size» și selectați mărimea fontului, după preferință: foarte mic, mic, mediu, mare sau foarte mare.

Daca folosiți Internet Explorer, mergeți în meniu la pictograma cu trei puncte (…) în colțul din dreapta sus și ajustați fontul cu + sau – în secțiunea numită Zoom.

Pentru Mozilla Firefox, apăsați pe pictograma cu 3 linii orizontale paralele în colțul din dreapta sus, apoi apăsați + sau – pentru a mări sau micșora fontul.

Dacă utilizați Safari, apăsați pe «View» în meniu, apoi pe “Make Text Bigger” pentru a mări fontul, sau pe “Make Text Smaller” pentru a micșora fontul.

În sfârșit, utilizatorii browserului Opera pot accesa setările apăsând pe pictograma „Opera Menu” în stânga sus, de unde puteți ajusta fontul cu + sau – în secțiunea numită Zoom.

Navigare plăcută și la bună vedere, căci pentru a naviga pe internet, este bine să purtați ochelari cu filtre speciale, de protecție pentru ecrane (cu sau fără prescripție), cum ar fi lentilele EyeZen de la Essilor.

Iar dacă vă place facebook, poate vă place și pagina nostră: https://www.facebook.com/EssilorRomania/


  • 0

Hipertensiunea oculară

Category : Uncategorized

Când presiunea din ochi, numită presiune intraoculară depășește valorile normale, se vorbește despre hipertensiune oculară. Presiunea oculară este măsurată în milimetri de mercur (mm Hg). Presiunea normală a ochilor variază între 10-21 mm Hg, în timp ce hipertensiunea oculară este o presiune oculară de peste 21 mm Hg.

Nivelul crescut al presiunii intraoculare este, de asemenea, asociat cu glaucomul, care este o afecțiune mai gravă, care cauzează pierderea vederii și deteriorarea nervului optic. Hipertensiunea oculară însă, fără alte boli asociate, nu duce la deteriorarea vederii sau a ochilor. Studiile arată că 2 – 3% din populația generală are hipertensiune oculară.

Deși definiția sa a evoluat în timp, următoarele criterii definesc în prezent hipertensiunea interoculară:

  • O presiune intraoculară mai mare de 21 mm Hg în oricare dintre cei doi ochi sau în ambii ochi la două sau mai multe controale oftalmologice;
  • Nervul optic neafectat;
  • Fără semne de glaucom sau alte afecțiuni oculare.

Pentru a determina alte cauze posibile ale presiunii oculare ridicate, medicul oftalmolog poate evalua dacă sistemul de drenaj (numit “unghi”) este deschis sau închis, utilizând o tehnică numită gonioscopie.

Hipertensiunea oculară nu este o boală în sine; persoanele cu hipertensiune oculară trebuie observate mai atent decât populația generală pentru depistarea precoce a glaucomului. Din acest motiv, acestea sunt numite “suspecte de glaucom”, datorită presiunii ridicate din interiorul ochilor. Un examen ocular poate arăta un nerv optic afectat de glaucom.

Hipertensiune oculară este asimptomatică, aceasta neputând fi depistată fără investigații, deoarece nu există semne exterioare sau simptome usor de identificat, cum ar fi durerea sau înroșirea. Din acest motiv, examenele oftalmologice regulate sunt critice pentru a exclude orice deteriorare a nervului optic, datorată creșterii presiunii interoculare.

Presiunea intraoculară ridicată este o preocupare pentru persoanele cu hipertensiune oculară, deoarece este unul dintre principalii factori de risc pentru glaucom.

Presiunea ridicată din interiorul ochiului este cauzată de un dezechilibru între producerea și drenarea fluidului în ochi (umoarea apoasă): lichidul se produce continuu, dar nu poate fi drenat din cauza canalelor de drenaj care funcționează incorect. Acest lucru duce la mărirea cantității de lichid dn interiorul ochiului, crescând astfel presiunea.

O altă modalitate de a vizualiza presiune ridicată din interiorul ochiului este să vă imaginați un balon de apă. Cu cât este introdusă mai multă apă în balon, cu atât este mai mare presiunea din interiorul balonului. Același lucru se întâmplă cu lichidul în exces din interiorul ochiului: cu cât este mai fluid, cu atât este mai mare presiunea. De asemenea, la fel cum un balon de apă poate exploda dacă se introduce prea multă apă în el, nervul optic din ochi poate fi distrus de prea multă presiune.

Persoanele cu hipertensiune oculară prezintă un risc crescut de apariție a glaucomului, astfel încât unii oftalmologi preferă în aceste cazuri să prescrie picături oftalmice pentru scăderea presiunii interoculare.

Multiple studii au arătat faptul că incidența leziunilor glaucomatoase la persoanele cu hipertensiune oculară este de aproximativ 2,6 – 3% pentru presiunile intraoculare de 21-25 mm Hg, de 12-26% pentru presiunile intraoculare de 26-30 mm Hg și de aproximativ 42% pentru presiunile intraoculare mari, de 30 mm Hg.

În aproximativ 3% dintre cazurile de hipertensiune oculară, venele din retină pot fi blocate (ocluzia venei retiniene), ceea ce ar putea duce la pierderea vederii. Din această cauză, este adesea recomandată menținerea presiunii intraoculare sub 25 mm Hg la persoanele de peste 65 ani care au hipertensiune oculară.

Este de asemenea cunoscut faptul că presiunea intraoculară crește odată cu înaintarea în vârstă, la fel cum riscul de glaucomul crește odată cu vârsta.

Riscul de hipertensiune oculară este de 10 – 15 ori mai mare decât cel de glaucom cu unghi deschis primar, care este o formă obișnuită de glaucom. Asta înseamnă că din 100 de persoane cu vârsta peste 40 de ani, aproximativ 10 vor avea presiuni intraoculare mai mari de 21 mm Hg, dar numai 1 dintre aceștia va avea glaucom.

Paza bună trece primejdia rea! În acest caz, paza bună este atât de simplă: examenul oftalmologic anual, iar primejdia rea este orice problemă de vedere care ne-ar putea limita posibilitatea de a vedea lucrurile așa cum sunt, sau așa cum vrem noi.


  • 0

Miodezopsiile

Category : Uncategorized

Vi s-a întîmplat să vedeți mici particule sau resturi care arată ca niște scame care plutesc în câmpul vostru vizual? Acestea poartă numele de miodezopsii. Miodezopsiile sunt tulburări vitreene și de obicei sunt normale și inofensive. De regulă, acestea pot fi văzute atunci când privim un fundal simplu, cum este cazul unui perete gol sau un cer albastru. Aceste particule mici, care sunt percepute sub formă de scame, viermișori sau sub alte forme sunt de fapt mici aglomerări de gel sau celule din interiorul corpului vitros – lichidul limpede, sub formă de gel vâscos, care se găsește în interiorul ochiului.

Miodezopsiile pot arăta ca mici particule, fire, ca o pânză de păianjen sau alte forme. De fapt, ceea ce vedem sunt umbrele acestora proiectate pe retină. Acestea pot fi detectate de către medicul oftalmolog cu ajutorul unor lămpi speciale de examinare, chiar și atunci când noi nu le observăm. Deoarece se află în interiorul ochiului și sunt suspendate în interiorul corpului vitros, ele se mișcă cu odată cu ochii atunci când încercăm să le vedem.

Unele miodezopsii sunt prezente încă de la naștere, ca parte a dezvoltării ochiului, iar altele apar în timp. Când ajungem la maturitate, spre vârsta de mijloc, corpul vitros începe să lichefieze și să se contracteze. Unele părți ale corpului vitros formează niște mănunchiuri sau fire în interiorul ochiului. Gelul vitros se îndepărtează de peretele din spate al ochiului, provocând o detașare posterioară de corp vitros, care este o cauză comună a miodezopsiilor.

Miodezopsiile sunt mai frecvente în rândul persoanelor care suferă de miopie, care au fost supuse operației de cataractă, care au suferit o intervenție chirurgicală cu laser a ochiului sau care au avut o inflamație în interiorul ochiului.

Majoritatea miodezopsiilor sunt inofensive și sunt doar deranjante. Multe dintre ele vor dispărea în timp și vor deveni mai puțin deranjante. Oamenii sunt uneori interesați în înlăturarea miodezopsiilor prin intervenții chirurgicale, însă specialiștii efectuează astfel de intervenții doar în cazuri rare.

Pe lângă formele și petele plutitoare pe care le vedem în câmpul vizual, uneori putem vedea și flash-uri de lumină. Acestea apar mai frecvent la persoanele în vârstă și, de obicei, sunt cauzate de stimularea mecanică a fotoreceptorilor atunci când corpul vitros trage ocazional de retina sensibilă la lumină. Ele pot fi și un semn de avertizare a dezlipirii de retină – o problemă foarte gravă, care poate duce la orbire dacă nu este tratată imediat.

Unii oameni experimentează flash-uri luminoase care apar ca niște linii orizontale sau valuri de căldură în ambii ochi, și care adesea durează între 10 și 20 minute. Aceste tipuri de flash-uri luminoase sunt de obicei cauzate de un spasm al vaselor de sânge din creier, care cauzează migrenă. Dacă o durere de cap urmează unor flash-uri de lumină, aceasta se numește migrenă. Cu toate acestea, liniile orizontale sau valurile de căldură pot apărea fără a fi însoțite de o durere de cap. În acest caz, flash-urile luminoase se numesc migrenă oftalmică sau migrenă fără durere de cap.

Apariția bruscă a unui număr semnificativ de miodezopsii, mai ales dacă sunt însoțite de flash-uri de lumină sau alte tulburări de vedere, ar putea indica o dezlipire de retină sau o altă problemă oculară gravă. În acest caz trebuie consultat de urgență specialistul pentru un consult de specialitate. Specialistul va realiza toate testele și va lua în considerare simptomele, istoricul medical și prezența factorilor de risc, deoarece dezlipirea de retină, care duce în final la ruptură de retină este nedureroasă, dar este însoțită de simptome oculare, ca cele prezentate mai sus.

Indiferent de situație, este bine să nu amânăm vizita la specialistul vederii în cazul apariției miodezopsiilor, pentru a exclude orice risc de apariție a unor probleme oculare grave.