Cum ne putem proteja vederea

Vederea este un dar preţios pe care de multe ori îl apreciem cu adevărat abia atunci când îl pierdem. Pe măsură ce îmbătrânim, pot apărea diverse probleme care ne pot afecta vederea, iar riscul de pierdere a ei crește odată cu vârsta. Sunt câteva lucruri pe care le putem face pentru a ne proteja vederea și pentru a ne menține ochii sănătoși cât mai mult timp.

Examinările oftalmologice efectuate cu regularitate ne ajută să fim la curent cu starea de sănătate a ochilor noştri. Un examen oftalmologic complet poate detecta afecţiuni oculare majore precum retinopatia diabetică, care nu are semne sau simptome clare de avertizare. Un examen oftalmologic complet ne poate confirma, de asemenea, că prescripția pentru ochelari sau lentile de contact este exactă și actualizată.

Istoricul sănătăţii familiei este un alt aspect important, care ne ajută să fim conştienţi de riscul de a dezvolta potenţiale boli oculare. Afecţiuni precum diabetul sau hipertensiunea arterială prezente la membrii familiei noastre reprezintă factori care cresc riscul unor boli oculare care pot ameninţa vederea. Testele medicale şi examene regulate pentru verificarea stării generale de sănătate sunt foarte importante. Diabetul zaharat și hipertensiunea arterială sunt afecţiuni care, lăsate netratate, pot cauza probleme oculare precum retinopatie diabetică, degenerescență maculară legată de vârstă, glaucom și hipertensiune oculară.

Orice modificări în felul în care vedem ar trebui să reprezinte un semnal de alarmă. Semnele care ne pot avertiza că ceva este în neregulă sunt vederea dublă, vederea în ceaţă și dificultatea de a vedea în condiții de luminozitate scăzută. Alte semne pe care trebuie să le luăm în calcul sunt flash-uri frecvente de lumină, pete sau diverse forme care par că plutesc în câmpul vizual sau dureri la nivel ocular. Toate aceste semne și simptome pot indica o potențială problemă de sănătate a ochilor care necesită atenție şi un control de urgenţă din partea specialistului.

Exerciţiile fizice sunt de asemenea de ajutor, nu doar pentru starea noastră generală de sănătate, ci şi pentru starea de sănătate a ochilor noştri. Conform unor studii, exerciţiile fizice practicate cu regularitate, cum ar fi de exemplu mersul pe jos, ar putea reduce riscul de apariţie a degenerescenţei maculare legate de vârstă.

Protecţia ochilor împotriva radiaţiilor UV este un alt aspect important pe care uneori în neglijăm. Pentru a ne proteja ochii de radiaţiile dăunătoare ale soarelui este nevoie să purtăm întotdeauna ochelari de soare atunci când ne aflăm în aer liber. Indiferent de anotimp, ochelarii de soare cu lentile care protejează 100% împotriva radiaţiilor UV nu trebuie să ne lipsească. Acest obicei sănătos poate reduce riscul apariţiei cataractei și a altor afecțiuni oculare.

Dieta sănătoasă și echilibrată este esenţială pentru a ne bucura de o stare de sănătate optimă şi este foarte importantă pentru sănătatea ochilor noştri. Numeroase studii au arătat că antioxidanții pot reduce riscul apariţei cataractei. Acești antioxidanți se găsesc în cantităţi însemnate în fructe și legume colorate sau de culoare verde închis. Conform studiilor şi consumul de pește bogat în acizi grași Omega-3 poate preveni anumite afecţiuni oculare, precum degenerescenţa maculară.

Când vine vorba de sănătatea noastră şi a ochilor noştri fumatul reprezintă un adevărat pericol. Pericolele fumatului au fost bine documentate de-a lungul timpului. Persoanele care fumează au un risc mai mare de a dezvolta degenerescenţă maculara legată de vârstă şi cataractă.

Un stil de viaţă sănătos şi efectuarea examenelor oftalmologice periodice nu ne garantează o vedere perfectă tot restul vieţii, dar scad riscul de apariţie a problemelor oculare şi ne ajută să ne bucurăm cât mai mult timp de acest dar preţios pe care îl avem – vederea.