Heterocromia oculară

  • 0

Heterocromia oculară

Category : Uncategorized

O întâlnim destul de des în lumea animalelor, dar mai rar la oameni. Heterocromia este o afecţiune în care irisurile ochilor aceleiaşi persoane au culori diferite. În articolul de astăzi vom discuta pe larg despre această afecţiune.

Irisul este ţesutul ochiului care înconjoară pupila și conferă o anumită culoare ochiului – verde, albastru, căprui, gri sau negru. Culoarea irisului este rezultatulul pigmentului care este prezent în iris. Ochii căprui au cantități mari de melanină, în timp ce ochii albaștri au cantităţi mai mici de melanină. Deși culoarea ochilor este moștenită, modelul de moștenire este complex şi este rezultatul interacțiunii mai multor gene. În mod normal, cele două irisuri ale unei persoane sunt de aceeași culoare. În cazul heterocromiei, ochiul afectat poate fi hiperpigmentat (mai închis la culoare sau hipercrom) sau hipopigmentat (mai deschis la culoare sau hipocrom).

Heterocromia poate fi completă (atunci când un iris are o culoare diferită de celălalt iris), parţială (atunci când o parte dintr-un iris are o altă culoare decât restul irisului) şi centrală (atunci când ochii au în jurul pupilei o culoare, iar restul irisului are o altă culoare).

Heterocromia se clasifică în funcţie de momentul său de debut, astfel: genetică (congenitală – prezentă la naştere sau la scurt timp după naștere) sau dobândită. Cele mai multe cazuri de heterocromie sunt ereditare, iar acestea pot fi asociate cu un sindrom congenital. Alte cazuri sunt dobândite și pot fi provocate de o boală sau de un accident. Uneori, un ochi îşi poate schimba culoarea în urma unor boli sau leziuni oculare.

Heterocromia prezentă la naştere sau la scurt timp după naștere este de obicei ereditară sau este cauzată de unele boli sau leziuni intrauterine. Moştenirea culorii ochilor este determinată de gene multiple. Factorii de mediu sau alţi factori dobândiţi pot modifica aceste caracteristici moștenite. Un copil cu heterocromie este bine să fie examinat atât de un medic pediatru cât şi de un oftalmolog, pentru a investiga şi alte posibile probleme asociate. Multe cazuri de heterocromie prezente la naştere sunt genetice şi nu sunt asociate cu alte anomalii oculare sau sistemice. Aceste cazuri intră în categoria de heterocromie congenitală. Ochiul de culoare mai deschisă este considerat ca fiind ochiul afectat, iar acesta poate fi colorat diferit pe toată suprafaţa sau doar parțial. Însă sunt şi cazuri în care heterocromia congenitală este asociată cu un sindrom congenital.

Atunci când o persoană dezvoltă heterocromie mai târziu în viaţă, aceasta se numește heterocromie dobândită.  Printre cauzele de apariţie a heterocromiei dobândite se numără: traumatisme oculare, sângerări la nivelul ochiului, inflamaţii cauzate de irită sau uveită, chirurgia oculară, glaucomul şi unele medicamente folosite pentru tratamentul acestuia, modificări neovasculare ale irisului care rezultă din diabetul zaharat sau ca urmare a ocluziei venei retiniene centrale, ciclita heterocromică Fuchs (afecțiune caracterizată printr-o formă uşoară de uveită asimptomatică, în care irisul din ochiul afectat devine hipocrom şi are un aspect spălăcit), traume cu obiecte contondente sau penetrante care pot provoca decolorarea unilaterală a irisului prin atrofia acestuia şi obiecte metalice străine care se află în ochi şi care pot provoca depuneri de fier în interiorul ochiului afectat, rezultând astfel un iris de culoare mai închisă. Pe lângă aceste cauze, sunt şi anumite boli şi sindroame care pot declanşa la un moment dat heterocromia.

Culorile diferite ale celor doi ochi reprezintă, de obicei, singurul simptom sau semn al heterocromiei. De multe ori diferența este atât de mică încât se observă numai în anumite condiții de iluminare sau în fotografii. În cazul în care cauza este o inflamație sau un traumatism, pot fi prezente şi alte semne sau simptome. Heterocromia este de obicei observată de către părintele copilului sau, în cazurile dobândite, de către persoana afectată sau de un membru al familiei acesteia. Diagnosticul poate fi confirmat prin examinarea de către medicul oftalmolog.

În cazul în care heterocromia este efectul secundar al unei cauze care stă la baza apariţiei ei, cum ar fi inflamația, tratamentul trebuie să fie îndreptat către condiția de bază, care a dus la apariţia acesteia. În situații în care există o deficiență majoră de ordin estetic, se poate folosi o lentilă de contact colorată pentru a închide culoarea ochiului mai deschis la culoare sau pentru a deschide culoarea ochiului mai închis la culoare. O altă opţiune este folosirea a două lentile de contact colorate diferit pentru a ajunge la o culoare medie a celor doi ochi.

Marea majoritate a persoanelor cu heterocromie nu are probleme cu vederea. Cele mai multe cazuri sunt uşoare, non-progresive și nu sunt asociate cu vreo altă boală sau afecţiune oculară. La pacienții cu afecţiuni oculare asociate sau cu probleme sistemice, tratamentul anomaliilor care stau la baza heterocromiei este de multe ori de succes în prevenirea pierderii vederii.

Este foarte important să acordăm atenţie oricăror modificări apărute la nivelul ochilor, inclusiv modificări în culoarea irisului fără să existe alte simptome asociate, şi să ne prezentăm la specialist pentru o examinare oftalmologică completă. În felul acesta putem preveni potenţiale complicaţii ulterioare neplăcute şi care ne-ar putea pune în pericol sănătatea ochilor.


Leave a Reply