Archives

  • 0

Ştiaţi că?

Category : Uncategorized

Fact sheet-infografic- iarna, zapada si ochii


  • 0

Recunoaşterea şi tratarea leziunilor oculare

Category : Uncategorized

Leziunile oculare sunt un potenţial pericol pentru sănătatea ochilor noştri şi pentru vedere. De aceea, este important să le recunoaştem şi să ştim ce putem face pentru a le trata.

Atunci când se produce un traumatism ocular, primul lucru pe care trebuie să îl facem este să ne prezentăm  la medic, chiar și în cazul în care leziunea pare minoră. O vătămare gravă a ochiului nu este întotdeauna imediat evidentă, de aceea întârzierea acordării asistenţei medicale poate duce la agravarea leziunii și ar putea provoca pierderea permanentă a vederii. Deoarece leziunile oculare pot provoca daune grave ale vederii, este important să lăsăm specialiştii să se ocupe de ele şi să nu încercăm să le tratăm noi.

Sunt câteva semne care indică o leziune oculară şi anume:  dureri sau dificultăţi de vedere, tăieturi sau rupturi ale pleoapei, dificultăţi de mişcare a ochiului, o dimensiune sau o formă neobişnuită a pupilei, sânge la nivelul ochiului, obiecte care se află în ochi sau sub pleoapă şi care nu pot fi îndepărtate cu ușurință.

În cazul oricărei leziuni oculare sunt câteva lucruri pe care nu trebuie să le facem. Nu trebuie să atingem, să frecăm sau să aplicăm presiune la nivelul ochiului, să nu încercăm să eliminăm obiectul blocat în ochi, să nu aplicăm niciun fel de unguente sau medicamente şi să mergem de urgenţă la medic.

Loviturile la ochi sunt destul de frecvente. În acest caz, putem aplica uşor o compresă rece pe ochi, pentru a reduce durerea şi umflarea. Nu trebuie să aplicăm niciun fel de presiune pe ochi. Dacă după o lovitură uşoară ochiul se înnegreşte, apar durere sau tulburări vizuale, trebuie să ne prezentăm de urgenţă la medic. Chiar şi o lovitură uşoară poate provoca o vătămare gravă a ochilor.

Vântul poartă în aer nisip sau alte resturi care ne pot intra în ochi. În acest caz este important să nu frecăm ochiul şi să îl spălăm, iar dacă resturile sau nisipul rămân în ochi, să bandajăm ochiul şi să mergem la medic pentru ajutor.

Dacă ochiul a fost tăiat sau înțepat, ne putem proteja ochiul cu ajutorul unui scut improvizat (de exemplu fundul unui pahar de hârtie poate funcţiona ca un scut), până ajungem la medic. De asemenea, nu trebuie să clătim ochiul cu apă sau să îndepărtăm obiectul blocat în ochi şi nu trebuie să frecăm ochiul sau să aplicăm presiune asupra lui. Este de preferat să evităm administrarea antiinflamatoarelor până ajungem la medic, deoarece multe dintre acestea subţiază sângele şi pot agrava sângerarea.

În situaţia în care un obiect ne intră în ochi, este important să nu frecăm ochiul. Putem încerca să eliminăm obiectul din ochi, ridicând pleoapa superioară peste genele de pe pleoapa inferioară, să clipim de mai multe ori şi să lăsăm lacrimile să elimine obiectul aflat ochi. În cazul în care nu reuşim să eliminăm singuri obiectul, trebuie să ţinem ochiul închis şi să ne prezentăm la medic.

Arsurile cauzate de produse chimice sunt un alt tip de leziuni oculare. În cazul în care ne confruntăm cu o astfel de arsură, trebuie să spălăm imediat ochii cu multă apă curată şi să mergem de urgenţă la medic pentru a primi îngrijiri medicale.

Indiferent de cauzele care au condus la leziuni oculare, este recomandat să mergem la medic pentru consult, sfaturi şi îngrijire, iar în situații extreme, cum ar fi un traumatismele oculare severe, să ne prezentăm de urgenţă la medic.

Deşi unele leziuni ni se pot părea minore, este bine să privim toate leziunile oculare ca potențialele situații de urgență, pentru a nu ne asuma niciun fel de riscuri.

 


  • 0

Prevenirea leziunilor oculare

Category : Uncategorized

Protejarea ochilor este unul dintre lucrurile de bază pe care le putem face pentru a ne menţine vederea sănătoasă pe tot parcursul vieţii noastre. Leziunile oculare pot apărea pe neaşteptate, dar dacă luăm măsuri de protecţie putem preveni multe dintre aceste leziuni.

Bărbații sunt mai predispuşi la leziuni oculare decât femeile. Mulți oameni cred că leziunile oculare sunt cele mai frecvente la locul de muncă, însă o mare pare parte a lor au loc la domiciliu şi sunt cauzate de diverse proiecte și activități casnice, cum ar fi reparații, curățenie, gătit sau activităţi în curte. Activităţile recreative sau sportive sunt şi ele pe lista activităţilor cu risc de leziuni oculare.

Locul de muncă este unul dintre locurile în care se întâmplă accidente, iar unele activităţi prezintă un risc crescut de leziuni oculare, cum ar fi cele din domeniul construcţiilor şi reparaţiilor. În aceste cazuri este obligatorie purtarea ochelarilor de protecţie. Alţi factori de risc care pot duce la leziuni oculare sunt neatenţia, graba, oboseala, utilizarea necorespunzătoare a anumitor instrumente sau funcţionarea defectuoasă a acestora sau realizarea unei activităţi cu care nu suntem familiarizaţi.

Accidente pot surveni şi acasă sau în timpul liber. Neatenţia sau manevrarea necorespunzătoare a oricărui obiect în sine poate reprezenta un pericol pentru ochii noştri, însă anumite activităţi prezintă un risc crescut. Se apropie sărbătorile de iarnă şi noul an, iar cei mai mulţi dintre noi sărbătorim trecerea dintre ani cu o cupă de şampanie. Deschiderea sticlei de şampanie este unul dintre factorii de risc cu potenţial de a cauza leziuni oculare. Este bine ca sticla de şampanie să nu fie agitată înainte de a fi deschisă iar atunci când scotem dopul sticlei trebuie să acoperim dopul cu un prosop şi să ţinem palma pe dop în timp ce îl răsucim. În acest fel micşorăm la minim riscul ca dopul să lovească ochii noştri sau ai celor din jur. Un dop al unei sticle de şampanie care ne loveşte în ochi poate provoca daune grave la nivelul ochilor, ca de exemplu o ruptură a globului ocular, dezlipire de retină, dislocare a cristalinului ochiului şi multe alte leziuni care pot duce la pierderea vederii. Tot în perioada sărbătorilor de iarnă se folosesc artificiile şi pocnitorile – un alt exemplu de activităţi cu risc de leziuni oculare grave, care pot duce inclusiv la pierderea vederii. De aceea, este recomandat să nu ne jucăm cu artificiile şi cu pocnitorile şi să le privim de la distanţă.

Copiii, la fel ca şi adulţi sunt expuşi riscurilor de leziuni oculare. Unele dintre activităţile cu risc de producere a leziunilor oculare sunt cele sportive, recreative sau diverse proiecte interne. Este important ca cei mici să ştie care sunt modalităţile de protejare a ochilor şi să folosească, după caz, ochelari de protecţie pentru a preveni orice accidente neplăcute. Pentru cei mici un potenţial pericol reprezintă şi produsele şi substanţele chimice, de aceea, toate acestea nu trebuie să ajungă în mâna copiilor. Un alt exemplu de obiecte care prezintă risc de accidente sunt obiectele precum agrafe, creioane, foarfece, sfori, corzi, umeraşe de sârmă sau benzi de cauciuc. Acestea trebuie să fie utilizate în condiţii de siguranţă în apropierea copiilor, deoarece  pot provoca răni grave la nivelul ochilor dacă sunt manevrate necorespunzător. Jucăriile cum ar fi săgeţi, arcuri sau proiectile este bine să fie evitate.

Întotdeauna este mai uşor să previi decât să tratezi, de aceea atenţia, vigilenţa şi folosirea ochelarilor de protecţie atunci când este cazul ne pot proteja ochii de accidente care pot avea consecinţe grave asupra sănătăţii ochilor şi a vederii noastre.


  • 0

Indicatoarele cu laser şi riscurile asupra vederii

Category : Uncategorized

Indicatoarele cu laser sunt acele instrumente eficiente, care ne ajută atunci când susţinem prezentări, pentru a evidenţia anumite idei sau imagini proiectate pe un ecran. Ele emit un fascicul concentrat de lumină de mare intensitate. Ceea ce este posibil să nu ştim este că, dacă privim direct la fasciculul de lumină al unui indicator cu laser sau dacă ne jucăm cu el în faţa unei oglinzi, acest lucru poate duce la pierderea temporară a vederii și chiar la deteriorarea permanentă a retinei. De aceea este extrem de important să nu ne jucăm cu aceste instrumente şi mai ales să avem grijă să nu ajungă în mâinile copiilor. Este bine să ne informăm asupra riscurilor la care ne expunem atunci când utilizăm astfel de instrumente, şi acest lucru ne propunem să facem în articolul de astăzi.

Cea mai frecventă problemă asociată cu folosirea indicatorului cu laser și ochi este o afecțiune numită orbirea temporară cauzată de o lumină intensă. Aceasta apare atunci când ochiul devine orb, după ce a fost expus la o lumină puternică. Cei mai mulți dintre noi am experimentat acest efect după ce am fost fotografiaţi cu un aparat foto cu blitz. Acest efect este temporar și cei mai mulți oameni îşi recapătă vederea după un minut sau câteva minute de la expunerea la lumina puternică. Orbirea temporară cauzată de o lumină puternică poate fi periculoasă în cazul în care apare în timpul desfăşurării unei activităţi solicitante, cum ar fi, de exemplu, conducerea unui autovehicul sau pilotarea unui avion.

Sunt însă şi alte probleme care pot fi cauzate de folosirea necorespunzătoare a unui indicator cu laser, şi anume leziunile oculare. Printre leziunile oculare care pot fi cauzate de aceste dispozitive se numără rupturi ale maculei (partea ochiului responsabilă de vederea centrală), hemoragii în diferite straturi ale retinei, pliuri maculare (atunci când celulele proliferează pe suprafața retinei, provocând tulburări vizuale) sau cavităţi în retină. Deteriorarea retinei duce la leziuni permanente ale ochiului, iar acestea pot avea ca rezultat pierderea permanentă a vederii.

În multe ţări, indicatoarele cu laser sunt reglementate şi au, de obicei, o etichetă de avertizare a consumatorului asupra pericolului pe care acestea îl reprezintă. Cele mai multe lasere care sunt utilizate în jucării și jocuri sunt etichetate ca fiind de tip I. Acest lucru înseamnă ca ele au o putere de ieșire de sub 4 miliwați și nu prezintă risc de deteriorare a retinei. Cele mai multe indicatoare cu laser sunt clasificate ca fiind de tip II sau III A, ceea ce înseamnă că au o putere cuprinsă între 1 până la 5 miliwaţi. Teoretic, această putere este suficient de mare pentru a deteriora retina, în condiţiile în care ochiul este expus continuu la lumina dintr-un astfel de dispozitiv, timp de 10 secunde. În practică însă, ar fi dificil să se deterioreze ochiul, deoarece ochiul face o mulțime de mici mișcări, ceea ce face aproape imposibilă expunerea continuă a ochiului la lumină puternică timp de 10 secunde. Până în prezent nu există în literatura de specialitate cazuri de daune permanente cauzate de indicatori cu laser de tip II sau IIIA. Însă este bine să fim precauţi întotdeauna atunci când utilizăm astfel de dispozitive şi să nu le îndreptăm niciodată asupra ochilor.

Este foarte important să identificăm care dintre produsele cu laser ar putea fi periculoase și modul de utilizare a acestor dispozitive în condiții de siguranță. Indicatoarele laser cu o putere mai mare de cinci miliwaţi sunt foarte periculoase. În cazul în care un indicator cu laser cu o putere mai mică de cinci miliwați este îndreptat către ochii cuiva, acea persoana poate clipi sau se poate întoarce, fără a suferi leziuni oculare. Cu toate acestea, mecanismele naturale de protecţie ale ochiului, precum reflexul de clipire, sunt ineficiente împotriva laserelor cu o putere mai mare de cinci miliwați, și astfel poate apărea o deteriorare severă a retinei, chiar și după o expunere de moment.

Sunt câteva lucruri simple pe care le putem face când vine vorba despre indicatoarele cu laser, pentru a ne proteja ochii şi vederea. Primul şi cel mai important lucru atunci când deţinem un astfel de dispozitiv este să nu îl îndreptăm niciodată către o persoană, mai ales către ochi. Un alt lucru extrem de important este să nu cumpărăm un indicator cu laser pentru copiii noştri şi, dacă avem deja unul, să avem grijă ca acesta să nu ajută niciodată în mâinile copiilor. Şi, nu în ultimul rând, înainte de a cumpăra un indicator cu laser trebuie să citim cu atenţie eticheta, pentru a ne asigura că acesta are o putere mică, de sub cinci miliwaţi şi să ne informăm asupra riscurilor care decurg din folosirea necorespunzătoare a acestui dispozitiv.

Indicatoarele laser cu lumină albastră şi albastru-violet pot fi deosebit de periculoase. Ochiul uman este mai puțin sensibil la albastru și violet. Astfel, la un fascicul cu lumină laser de culoare roşu sau verde reacţionăm mai rapid, clipind sau întorcându-ne privirea, în timp ce la culoarea albastru sau albastru-violet există riscul să nu clipim sau să nu ne întoarcem privirea suficient de rapid, crescând astfel riscul de apariţie a unei leziuni oculare grave.

O vorbă celebră spune că “prevenţia este mama înţelepciunii”. Aşadar, să folosim cu înţelepciune instrumentele pe care le avem la dispoziţie şi să ne protejăm permanent ochii.


  • 0

Ştiaţi că?

Category : Uncategorized

Fact sheet-infografic Lentilele pentru razele UV


  • 0

Ştiaţi că?

Category : Uncategorized

Fact sheet-infografic Lentilele pentru ecranele digitale_Digitime


  • 0

Albinismul

Category : Uncategorized

Albinismul este un grup de afecțiuni ereditare, care afectează modul în care organismul produce sau distribuie pigmentul numit melanină. Persoanele care suferă de albinism au o cantitate redusă sau lipsă a melaninei în ochi, păr şi piele.

Există două mari categorii de albinism şi ambele cauzează probleme de vedere. Melanina joacă un rol important în dezvoltarea unora dintre nervii optici, de aceea, toate formele de albinism cauzează probleme ale dezvoltarii şi funcţionării ochilor. Una dintre formele de albinism este albinismul oculocutanat. Cei care suferă de acest tip de albinism au o cantitate mică de pigment în ochi, păr şi piele. Cel de-al doilea tip de albinism este numit albinism ocular, iar acesta afectează în primul rând ochii, în timp ce pielea şi părul sunt de culoare normală sau aproape normală. Din cauza faptului că un copil cu albinism ocular nu prezintă nicio diferenţă în aspectul exterior, problemele oculare pot fi primele simptome ale albinismului.

Albinismul este cauzat de o mutaţie genetică, care este de obicei transmisă de la părinţi la copil. Mutaţia  perturbă producţia de melanină, pigmentul care protejează pielea de radiaţiile UV. Melanina este, de asemenea, importantă pentru dezvoltarea corespunzătoare a ochiului. Fără melanină, retina şi fibrele nervului optic  este posibil să nu se dezvolte în mod corespunzător,

Albinismul poate provoca o gamă largă de probleme oculare. Pentru că nu toți oamenii cu albinism au o lipsă majoră de melanină în pielea sau părul lor, problemele ochilor pot fi primul semn de albinism. Printre problemele oculare cauzate de albinism sunt: nistagmus (mişcarea rapidă şi involuntară a ochilor), strabism, fotofobie (sensibilitatea la lumină puternică), erori de refracţie (hipermetropie, miopie şi astigmatism), vedere monoculară (vedere într-un singur ochi), probleme ale nervului optic (atunci când semnalele nervoase trimise de la nivelul retinei prin nervul optic către creier nu urmează căile nervoase obișnuite) şi probleme ale irisului (atunci când irisul nu are suficientă melanină pentru a elimina lumina care pătrunde în ochi).

Persoanele cu albinism pot avea probleme de vedere care variază de la obişnuite către severe. Vederea la apropiere este de multe ori mai bună decât vederea la distanță. În general, cei care au cea mai mică cantitate de melanină au şi cea mai slabă vedere.

Albinismul este o tulburare genetică moștenită. De obicei, ambii părinți trebuie să poarte gena pentru a avea un copil cu albinism. Această genă este o genă recesivă, ceea ce înseamnă că un copil trebuie să primească copia genei de la ambii părinți pentru a suferi de această tulburare. În cazul în care copilul primeşte copia genei doar de la unul dintre părinţi, el nu va avea simptome de albinism. În cazul în care ambii părinți poartă gena, există o șansă din patru la fiecare sarcină ca acel copil să se nască cu albinism.

Pentru a diagnostica această tulburare, specialistul vedereii efectuează o examinare aprofundată a ochilor pentru nistagmus, strabism şi fotofobie. Oricare dintre aceste afecţiuni în sine nu este neapărat un semn de albinism, dar specialistul vederii studiază şi retina pentru a vedea dacă aceasta s-a dezvoltat corespunzător.

Albinismul nu poate fi tratat. Cu toate acestea, este important să se ia în calcul efectele cauzate de albinism, care răspund la tratament. De exemplu, strabismul poate fi tratat cu ochelari sau intervenții chirurgicale. Ochelarii de vedere pot fi de asemenea de ajutor în îmbunătățirea vederii și reducerea sensibilităţii la lumină.

O persoană cu albinism are nevoie de atenţie şi îngrijire. Un copil cu albinism trebuie învăţat să se protejeze toată viaţa. Astfel, anumite măsuri de protecţie precum aplicarea cremelor solare cu factor de protecţie ridicat care protejează împotriva radiaţiilor UV, evitarea expunerii la soare, purtarea hainelor care acoperă cea mai mare parte a pielii şi, nu în ultimul rând, purtarea ochelarilor de soare care să blocheze radiaţiile UV sunt parte a stilului de viaţă pentru o persoană cu albinism.


  • 0

Prezbiopia pe înţelesul tuturor

Category : Uncategorized

Prezbiopia, cuvânt derivat din limba greacă, care se traduce prin prin „ochi bătrân” este o afecţiune legată de vârsta ochiului, care face dificilă vederea la apropiere. Când suntem tineri, cristalinul (lentila ochiului) este moale și flexibil. Cristalinul își schimbă forma cu ușurință, permițându-ne să ne focalizăm pe obiecte aflate atât la apropiere cât și în depărtare. După vârsta de 40 de ani, cristalinul devine mai rigid şi, din cauza faptului că acesta nu îşi mai poate schimba forma la fel de ușor cum o făcea odată, este mai dificil să vedem cu claritate la apropiere. Aceasta este prezbiopia şi cu toţii ne confruntăm cu ea, mai devreme sau mai târziu, în jurul vârstei de 40 de ani.

Spre deosebire de alte erori de refracție, cum ar fi miopia, hipermetropia şi astigmatismul, prezbiopia este cauzată de un proces legat de vârstă, care conduce la pierderea flexibilităţii cristalinului, aşadar prezbiopia nu este un viciu de refracţie ci o consecinţă a îmbătrânirii.

În general, se consideră că pe masură ce înaintăm în vârstă, schimbările care se produc în proteinele din cristalin fac ca acesta să devină mai rigid în timp și mai puțin flexibil. De asemenea, muşchii din jurul cristalinului îşi pot pierde elasticitatea. Pe măsură ce cristalinul devine mai puțin flexibil și mai puţin capabil de a-şi schimba forma la fel de ușor cum o făcea odată, ochiul întâmpină dificultăţi în a se focaliza pe obiectele apropiate. Acesta este motivul pentru care oamenii aflaţi în jurul vârstei de 40 de ani, de multe ori sunt nevoiţi să îndepărteze de ochi materialele de citit, pentru a vedea literele mai clar.

Unele dintre semnele și simptomele prezbiopiei includ dureri de ochi, dureri de cap sau senzație de oboseală în desfăşurarea activităţilor care implică vederea la apropiere, cum ar fi de exemplu cititul sau cusutul. Unul dintre cele mai evidente semne ale prezbiopiei este necesitatea de a ține materialele de lectură la o lungime de braț, pentru a vedea literele cu claritate.

Simptomele hipermetropiei  și prezbiopiei sunt similare, dar cu toate acestea, cele două afecţiuni au cauze diferite. Hipermetropia este o eroare de refracție care apare atunci cand ochiul este mai scurt decât în ​​mod normal sau corneea este prea plată şi, ca urmare, razele de lumină se focalizează dincolo de retină în loc să se focalizeze pe retină. În general, acest lucru ne permite să vedem clar obiectele aflate la distanţă, dar obiectele apropiate apar neclare. În timp ce hipermetropia este, de obicei, prezentă de la naștere, prezbiopia se dezvoltă mai târziu, de obicei în jurul vârstei de 40 de ani.

Prezbiopia este diagnosticată de către specialistul vederii, în cadrul unui examen oftalmologic complet. Pe lângă verificarea altor probleme ale ochilor, specialistul vederii  determină şi gradul de prezbiopie, prin utilizarea unui test standard de vedere şi recomandă cea mai bună corecţie pentru prezbiopie. Nu există cea mai bună metodă pentru corectarea prezbiopiei. Corecţia cea mai potrivită depinde de ochii şi stilul de viaţă al fiecăruia. Specialistul vederii este cel în măsură să ne recomande cea mai eficientă corecţie, în funcţie de stilul nostru de viaţă şi de istoricul medical.

Ochelarii pentru citit reprezintă cea mai frecventă şi uşoară modalitate de a corecta prezbiopia și sunt de obicei purtaţi doar în timpul lucrului de aproape, cum ar fi cititul sau cusutul. Pentru cei care poartă lentile de contact, specialistul vederii poate prescrie ochelari de citit care pot fi purtaţi împreună cu lentilele de contact pentru ne ajuta să ne adaptăm la activităţile care presupun vederea la apropiere.

Ochelarii de vedere cu lentile bifocale sau lentile progresive sunt o altă metodă uzuală de corectare a prezbiopiei. Lentilele bifocale au două puncte diferite de focalizare: partea superioară a lentilei este dedicată vederii la distanță, în timp ce partea inferioară a lentilei are o bază de prescripţie pentru vederea la apropiere. Lentilele progresive sunt similare cu lentilele bifocale, dar oferă o tranziție vizuală lină între vederea la distanță, vederea intermediară și vederea la apropiere, furnizând toate corecţiile necesare. Acest lucru înseamnă că, în loc să avem doar două zone diferite de vizualizare – la apropiere și la distanță – cum se întâmplă în cazul lentilelor bifocale, lentilele progresive au puteri progresive de corecție de jos în sus, oferind cea mai naturală corecție a vederii. Prima lentilă progresivă din lume, inventată în anul 1959, a fost lentila Varilux®. De atunci, Essilor a continuat să inoveze și a stabilit noi standarde de performanță în îmbunătățirea vederii persoanelor cu prezbiopie. Lentilele Varilux® continuă să fie număul 1 în topul  lentilelor progresive prescrise de către medicii oftalmologi și optometriștii din întreaga lume.

O altă modalitate pentru corectarea prezbiopiei o reprezintă lentilele de contact multifocale. În timp ce lentilele bifocale au două niveluri de putere de corecție, lentilele de contact multifocale creează mai multe niveluri de putere de corecție. Un alt mod de a corecta prezbiopia cu lentilele de contact îl reprezintă folosirea lentilelor de contact cu rol diferit, care corectează vederea la distanță în ochiul mai puţin afectat de prezbiopie și vederea de aproape în ochiul afectat mai mult de prezbiopie. Creierul învață să se adapteze la folosirea unui ochi sau a celuilalt pentru diferite sarcini.

Deoarece cristalinul se schimbă în mod continuu odată cu vârsta, prescripţia pentru ochelari va creşte şi ea în timp. De aceea, controlul oftalmologic regulat este necesar pentru a ajusta prescripţia în mod corespunzător, astfel încât vederea la apropiere să fie clară.

Pe lângă corecţia cu ajutorul ochelarilor şi a lentilelor de contact, există și opțiuni chirurgicale pentru corectarea prezbiopiei. Însă cea mai uşoară şi mai des folosită metodă pentru a corecta prezbiopia este purtarea ochelarilor.

Iată că nu avem niciun motiv să ne speriem de prezbiopie, ea este un proces natural al îmbătrânirii, iar soluţiile pe care le avem la dispoziţie pentru a o corecta sunt multiple. 


  • 0

Deficienţele vederii

Category : Uncategorized

Vederea este un dar nepreţuit pentru noi, fără de care nu ne-am putea bucura de frumuseţea din jurul nostru. Slăbirea vederii ne împiedică să vedem cu claritate şi face dificilă desfăşurarea activităţilor zilnice. O persoană cu deficiențe de vedere poate considera că, lucruri simple precum cititul, scrisul, mersul la cumpărături, condusul sau recunoaşterea feţelor sunt dificil sau imposibil de realizat.

Atunci când vederea nu poate fi corectată cu ajutorul ochelarilor, al medicamente sau al intervenţiilor chirurgicale, persoanele cu deficiențe de vedere au nevoie de ajutor pentru a se putea bucura de vederea pe care o mai au şi pentru a-şi păstra independența. Scăderea vederii nu înseamnă renunțarea la activități, ci  găsirea de noi modalități pentru a putea continua să ne desfăşurăm activităţile pe care le realizam înainte fără probleme.

Vederea centrală este vederea detaliată de care ne folosim atunci când privim direct către ceva sau cineva. Degenerescenţa maculară legată de vârstă este boala care afecteaza vederea centrală, în timp ce retinopatia diabetică poate afecta fie vederea centrală fie vederea periferică. Vederea periferică este mai puţin precisă decât vederea centrală, dar este importantă deoarece ne ajută să ne orientăm în spaţiu, să apreciem distanţele, forma şi mărimea obiectelor pe care nu le privim direct. Glaucomul este boala care afectează în primul rând vederea periferică. Accidentul vascular ocular poate de asemenea afecta o parte a vederii periferice. Sensibilitatea la  contrast reprezintă capacitatea de a distinge între obiecte cu nuanţe similare sau a distinge caracteristicile faciale. Toate problemele oculare pot reduce sensibilitatea la contrast. Percepția adâncimii este capacitatea de a evalua pozitia obiectelor, iar pierderea vederii la unul dintre ochi poate afecta percepția adâncimii.

Cristalinul ochiului  focalizează razele de lumină pe retină,  retina converteşte aceste raze de lumină în semnale care sunt trimise prin nervul optic la creier, unde acestea sunt interpretate ca imagini. O problemă cu oricare dintre aceste procese ne afectează vederea.

Slăbirea vederii poate fi cauzată de boli oculare, precum degenerescenţa maculară, glaucom, retinopatie diabetică și retinită pigmentară, dar ea poate fi cauzată şi de leziuni oculare. Bolile oculare menţionate anterior pot apărea la orice vârstă, dar sunt mai frecvente la persoanele în vârstă. Îmbătrânirea normală a ochiului nu duce la slăbirea vederii, de aceea la primul semn că vederea noastră este afectată, este bine să consultăm specialistul vederii. Slăbirea vederii poate fi şi rezultatul altor afecţiuni precum cancerul ocular, albinismul sau leziuni ale creierului. Cei care suferă de aceste afecţiuni au un risc mai ridicat de a se confrunta cu deficienţe ale vederii.

Examinările oftalmologice regulate realizate de către specialistul vederii sunt foarte importante pentru a diagnostica bolile oculare, pentru a trata acele afecţiuni care se pot trata şi pentru a începe procesul de reabilitare a vederii pentru cei cu deficiențe de vedere.

Atunci când vederea ne este afectată, nu mai vedem suficient de clar pentru a realiza sarcinile zilnice, nici chiar cu ochelari, lentile de contact, medicamente sau intervenţii chirurgicale. Există mai multe semne de pierdere a vederii. De exemplu, ne este dificil sau imposibil să citim, să scriem, să mergem la cumpărături, să ne uităm la televizor, să şofăm sau să recunoaştem fețele. Putem avea probleme în a potrivi culoarea hainelor pe care dorim să le purtăm sau luminile pot părea mai slabe decât erau odată.

Cele mai frecvente deficienţe de vedere includ pierderea vederii centrale, pierderea vederii periferice, orbirea de noapte, vederea încețoșată și neclară.

Pentru a ajuta la diagnosticarea deficienţelor de vedere, examenul oftalmologic complet începe, de obicei, cu întrebări despre istoricul medical și despre orice alte probleme de vedere cu care ne-am putea confrunta. Acesta implică, de asemenea, o serie de teste concepute pentru a evalua vederea şi pentru a verifica dacă există afecţiuni oculare. În cadrul examinării oftalmologice, specialistul vederii va verifica dacă exteriorul ochilor funcționează corect și dacă există semne de leziuni oculare sau alte afecţiuni oculare. Se vor realiza, de asemenea, şi teste pentru determinarea acuității vizuale.

Slăbirea vederii este o pierdere permanentă a vederii, care nu poate fi îmbunătățită cu ochelari de vedere, medicamente sau cu ajutorul intervenţiilor chirurgicale. Pentru a compensa această pierdere a vederii, va fi necesar să învățăm noi modalități de a ne folosi de vederea rămasă, pentru a ne putea desfăşura activităţile de zi cu zi și pentru a ne menține calitatea vieții.

Este foarte important să ţinem cont de faptul că vederea slabă nu este un simptom normal al îmbătrânirii. De aceea, în cazul în care observăm orice modificări ale vederii este bine să consultăm de urgenţă specialistul vederii.

 


  • 0

Rolul sprâncenelor

Category : Uncategorized

Sprâncenele, la fel ca şi genele sunt un element important în definirea aspectului nostru fizic. Ele sunt una dintre caracteristicile distinctive, care alcătuiesc fețele noastre şi căreia îi acordăm de cele mai multe ori o atenţie sporită. Admirăm unele tipuri de sprâncene atractive şi ne atrag atenţia cele mai puţin atractive. Mulți dintre noi, în special femeile, petrec la fel de mult timp în a-şi aranja sprâncenele ca şi în cazul aplicării produselor de machiaj pentru ochi sau pentru buze. Sprâncenele sunt, de asemenea, una dintre cele mai expresive caracteristici faciale. Unul dintre cele mai evidente moduri de a spune cuiva ceea ce gândim este de a mişca sprâncenele. Fie că ridicăm o sprânceană, întrebător, sau pe ambele, a surpriză, acest limbaj de comunicare este cunoscut multora dintre noi.

Sprâncenele servesc anumitor funcții în cultura de astăzi: frumusețe, comunicare non-verbală sau aspect distinctiv. Dar de ce avem sprâncene? De-a lungul evoluţiei noastre, am pierdut mare parte a părului de pe corp, însă sprâncenele le-am păstrat. În articolul de astăzi vă vom prezenza informaţii despre rolul sprâncenelor.

Sprâncenele au în primul rând un rol funcţional, şi anume acela de a ţine ploaia și transpiraţia departe de ochii noștri. Noi, oamenii, ne bazăm pe vedere mai mult decât pe celelalte simţuri, iar apa ne poate estompa în mod serios vederea. Forma arcuită a sprâncenelor deviază picăturile de ploaie sau de transpiraţie în părțile laterale ale feței, păstrându-ne ochii relativ uscaţi. Astfel, noi putem vedea clar chiar şi atunci când transpirăm sau stăm în ploaie. Ţinerea picăturilor de transpiraţie departe de ochii noştri este benefică, deoarece conţinutul de sare din transpiraţie irită ochii, ceea ce cauzează neplăcuta usturime a ochilor. Sprâncenele pot deasemenea devia particulele din aer şi ne pot proteja ochii de soare, la fel ca şi genele.

Dar sprâncenele mai au şi o altă funcție: aceea de comunicare non-verbală. Expresiile faciale transmit mesaje și emoții pe care uneori nu le putem transmite în cuvinte. Sprâncenele transmit şi ele emoţii şi stări cum ar fi furie, teamă sau surpriză. O sprânceană ridicată poate indica, de exemplu, faptul că interlocutorul nostru nu ne acordă prea mare încredere. Iar lista de mesaje poate continua.

Cei mai mulți oameni de știință sunt înclinați să creadă că, dacă nu am avea sprâncene, alte părţi ale corpului ar fi evoluat, pentru a ne ajuta. De exemplu, oamenii şi-ar fi putut dezvolta gene incredibil de groase pentru a ne proteja excesul de transpirație sau ploaie. Sau craniile noastre ar fi avut protuberanţe, astfel încât să formeze o margine deasupra ochilor noștri, iar ploaia sau transpiraţia să cadă apoi departe de fețele noastre, şi astfel să ne menţină ochii protejaţi.

Din fericire, am evoluat frumos şi ne-am păstrat sprâncenele. Căci fără ele, feţele noastre nu ar mai fi fost atât de bine definite şi nu am mai fi putut beneficia la fel de uşor de comunicarea non-verbală.