Archives

  • 0

Rolul genelor

Category : Uncategorized

Noi, oamenii, suntem fiinţe sociale. Cea mai mare parte a vieţii noastre o petrecem interacţionând unii cu ceilaţi. Unul dintre primele lucruri pe care le observăm de cele mai multe ori atunci când venim în contact cu alţi oameni sunt ochii. Pe măsură ce stabilim contactul vizual cu alți oameni, ochii noștri comunică în moduri în care cuvintele de multe ori nu o pot face. Ochii noștri sunt scoşi în evidenţă de mici fire de păr, care definesc linia pleoapelor: este vorba despre gene. Cu cât genele sunt mai lungi şi mai curbate, cu atât ochii sunt mai atractivi. Dar v-aţi întrebat de ce avem nevoie de gene şi care este rolul lor? Despre acest subiect vom discuta în articolul de astăzi.

Genele au fost considerate din cele mai vechi timpuri o sursă de frumusețe în multe culturi, iar persoanele cu gene lungi şi curbate au fost întotdeauna considerate atractive. Multe femei folosesc produse de machiaj și alte instrumente cosmetice pentru a alungi, a da volum şi a scoate în evidenţă genele. Dar genele au un rol mult mai important decât cel estetic. Ele servesc unor scopuri utile, dincolo de îmbunătățirea aspectului fizic. Genele au o serie de funcții, cele mai multe dintre ele fiind de protecție.

Genele se dezvoltă între săptămâna 22 și 26 de sarcină. Ele sunt polimeri biologici și sunt formate din 10% proteine și 90% apă. Pigmentarea genelor este similară cu a celorlalte fire de păr de pe corpul uman, ceea ce înseamnă că genele au o culoare similară cu cea a părului de pe cap.

Genele de pe pleoapa superioară sunt mai lungi decât cele de pe pleoapa inferioară și pot ajunge la o lungime medie de până la 8 mm. De asemenea, ele sunt în număr mai mare decât genele de pe pleoapa inferioară: noi avem în medie 110 gene pe pleoapa superioară şi 70 de gene pe pleoapa inferioară. O altă diferență notabilă este aceea că genele de pe pleoapa superioară sunt curbate în sus, în timp ce cele de pe pleoapa inferioară sunt curbate în sens invers. Acest lucru previne încurcarea genelor atunci când clipim.

Principalul rol al genelor este acela de a ajuta la protejarea ochilor de diverse corpuri străine. În aer există multe particule, cum ar fi praf sau nisip, care pot intra în ochi și pot dăuna sănătăţii lor. Astfel, genele noastre ajută la îndepărtarea particulelor minuscule din aer, în aceeaşi măsură în care genele lungi ale cămilelor protejează ochii acestora de nisipul din deşert.

Un alt rol important pe care îl au genele este acela de ţine la distanţă de ochii noştri umezeala, cum ar fi cea din provenită din transpirație sau ploaie. Forma lor curbată și modul în care acestea sunt poziționate le permite să ţină umezeala departe de ochi.

Genele pot acționa, de asemenea într-un mod similar cu mustăţile unei pisici. Dacă ceva se află la o distanţă prea mică de față sau de ochi, genele, care sunt organe sensibile, pot simți obiectul străin și ne avertizează asupra unui eventual pericol. Astfel de pericole pot fi particulele din aer sau insectele mici. Genele transmit pleoapelor când este nevoie să se închidă, pentru a ne proteja ochii.

Împreună cu sprâncenele şi fruntea, genele ajută, de asemenea, la protejarea ochilor de lumina strălucitoare a soarelui. Ele nu înlocuiesc nicidecum ochelarii de soare, dar ajută la filtrarea luminii soarelui care strălucește în ochi.

Genele sunt fire de păr, aşadar, la fel ca şi în cazul firelor de păr din podoaba capilară, acestea vor cădea din când în când în mod natural. Şi la fel ca și în cazul părului de pe cap, ele cresc din nou şi se regenerează. Atunci când pierdem o geană, poate dura o lună până la șase săptămâni ca aceasta să crească din nou.

Iată aşadar că genele, pe lângă rolul estetic îndeplinesc şi funcţii de protecţie. Şi deşi genele lungi, dese şi curbate înfrumuseţează atât ochii femeilor cât şi pe cei ai bărbaţilor, totuşi, în cazul doamnelor, aceste organe accesorii au rolul de a sublinia feminitatea și atractivitatea.


  • 0

De ce apar lacrimile

Category : Uncategorized

Fiecăruia dintre noi ni s-a întâmplat, cel puţin o dată în viaţă, să avem lacrimi în ochi. Motivele pentru care apar lacrimile sunt multiple. O lacrimă care se prelinge pe obraz reprezintă de multe ori simbolul tristeţii, dar oamenii pot lăcrima şi din alte motive, ca de exemplu din cauza tăierii cepei sau a unei gene sau a unui alt obiect străin care se află în ochi. De obicei nu ne gândim la lacrimi decât atunci când simţim că încep să curgă în jos, pe obraji.

Plânsul este înnăscut, plângem atunci când venim pe lume şi continuăm să o facem de-a lungul vieţii. Se pare că femeile sunt cele care varsă mai multe lacrimi decât bărbaţii. Conform unui studiu publicat în anul 2011 de “Journal of Research in Personality”,  femeile plâng în medie de 5,3 ori pe lună, în timp ce bărbații plâng în medie de 1,3 ori pe lună. Dar indiferent că suntem femei sau bărbaţi, cu toții plângem, într-un fel sau altul, în fiecare secundă a vieții noastre și producem aceleași tipuri de lacrimi. Glanda lacrimală, situată în partea externă a pleoapei superioare, secretă în mod constant un lichid antibacterian bogat în proteine. Acest fluid parcurge globul ocular de la marginea exterioară a acestuia spre cornee și lubrifiază întreaga suprafață a ochiului, de fiecare dată când clipim.

Rolul principal al lacrimilor este acela de a ajuta la menţinerea sănătăţii ochilor. Lacrimile sunt de mai multe tipuri: bazale, reflexe şi emoţionale. Lacrimile bazale sau continue sunt prezente întotdeauna în ochii noştri pentru a servi scopului de lubrifiere, hrănire şi protejare a ochilor.  Atunci când clipim, lacrimile bazale curăţă și lubrifiază ochii, asigurând în acelaşi timp şi substanţele esenţiale sănătăţii acestora. Lacrimile reflexe, sau cele care se apar în mod inconștient, sunt cele care apar ca urmare a unui element iritant din mediu, cum ar fi vânt, fum, lumină puternică sau corp străin. Ele au rolul de a preveni iritaţiile şi disconfortul ocular.

Emoțiile pot de asemenea declanșa lacrimile. Aceste lacrimi emoționale, numite și lacrimi psihogenice, sunt stimulate de emoţii puternice. Ele pot servi şi ca mijloc de comunicare non-verbală. Bebeluşii de exemplu plâng pentru a atrage atenţia mamei că se întâmplă ceva. Şi deşi unii oameni consideră că bebeluşii folosesc plânsul ca mijloc de manipulare, ei sunt prea mici pentru a fi conştienţi de acest concept. Pe măsură ce se maturizează, oamenii plâng pentru a exprima o emoție, cum ar fi o bucurie sau o tristețe. Lacrimile emoționale au atât avantaje cât și dezavantaje, deoarece ele sunt un instrument de comunicare puternic, care poate provoca empatie, dar şi un mijloc de manipulare pe care unii oameni îl folosesc pentru a obţine anumite avantaje.

Pe lângă rolul de lubrifiere şi de curăţare a ochilor de impurităţi, lacrimile mai îndeplinesc şi alte roluri. Ele transportă oxigen şi alţi nutrienţi şi elimină toxinele. De asemenea, lacrimile ajută la îmbunătăţirea calităţii imaginii formate pe retină, prin netezirea neregularităţilor de pe suprafaţa globului ocular, oferindu-ne o vedere clară.

Conform studiilor, fiecare tip de lacrimi are propria sa chimie. Lacrimile bazale au în componenţă trei straturi: uleiuri, apă şi mucus. Stratul de apă, care este şi cel mai gros, conţine electroliţi, proteine, glucoză şi alte substanţe. Uleiurile din stratul exterior al lacrimilor au rolul de a preveni evapoarea acestora. Lacrimile reflex au tot cele trei straturi, dar ponderea lor este diferită. Lacrimile emoționale pot conține niveluri mai ridicate de hormoni de stres, inclusiv o endorfină și un analgezic natural.

Iată că lacrimile ascund informaţii fascinante, pe care mulţi dintre noi nu le cunosc.


  • 0

Cum ne menţinem sănătatea ochilor

Category : Uncategorized

Protejarea vederii este unul dintre cele mai importante lucruri pe care le putem face, pentru a ne bucura de o vedere clară cât mai mult timp. Odată cu înaintarea în vârstă creşte şi riscul de a dezvolta anumite afecţiuni ale vederii. Unele dintre cauzele care pot duce la pierderea vederii sunt, în principal, boli legate de vârstă, ca de exemplu degenerescenţa maculară legată de vârstă, cataracta, retinopatia diabetică sau glaucomul. Protejarea vederii şi a sănătăţii ochilor noştri ar trebui să fie o prioritate pentru noi. În articolul de astăzi vom discuta despre câteva lucruri pe care le putem face pentru a ne proteja vederea şi a ne menţine sănătatea ochilor cât mai mult timp.

Istoricul familial joacă un rol important în ceea ce priveşte riscul bolilor oculare, de aceea, este important să ştim care este starea de sănătate a membrilor familiei noastre. Diabetul sau hipertensiunea arterială sunt boli care pot creşte riscul de apariţie a unor afecţiuni oculare care ne pot pune în pericol vederea. Controalele şi analizele periodice realizate pentru a verifica apariţia unor afecţiuni precum diabetul sau hipertensiunea arterială sunt extrem de importante, deoarece lăsate netratate, aceste boli pot provoca probleme la nivelul ochilor. Diabetul şi hipertensiunea arterială sunt boli care pot duce apariţia retinopatiei diabetice, a degenerescenţei maculare sau a accidentelor vasculare oculare, iar aceste afecţiuni pot avea ca efect pierderea vederii.  Examinările oftalmologice regulate sunt de asemenea deosebit de importante, deoarece un diagnostic precoce poate limita  pierderea vederii şi poate ajuta la conservarea acesteia.

Un alt aspect important de care trebuie să ţinem cont este cel în care apar modificări ale vederii. Astfel, în cazul în care observăm schimbări în felul în care vedem, este recomandat consultul oftalmologic de urgenţă. Unele semne care are putea indica probleme sunt: vederea dublă sau înceţoşată şi dificultăţi în a vedea în condiții de luminozitate scăzută. Alte semne și simptome care pot anunţa probleme potențial grave ale ochilor şi care necesită atenție imediată sunt: ochi roșii, flash-uri luminoase frecvente, diverse forme care par că plutesc în câmpul nostru vizual, dureri oculare sau umflături la nivelul ochiului.

Exerciţiile fizice se pare ca sunt de asemenea de ajutor în a ne menţine sănătatea vederii. Unele studii sugerează că exerciţiile fizice practicate regulat, cum ar fi mersul pe jos, ar putea reduce riscul de apariţie a degenerescenţei maculare legate de vârstă.

Este bine cunoscut faptul că radiaţiile UV sunt extrem de dăunătoare pentru ochi. De aceea, ochii trebuie protejaţi permanent împotriva luminii UV. Atunci când ne aflăm în aer liber în timpul zilei, indiferent de anotimp, este recomandat să purtăm întotdeauna ochelari de soare cu lentile care oferă protecţie 100% împotriva radiaţiilor UV. Acest obicei sănătos poate ajuta la reducerea riscului de cataractă, a pinguecula dar şi a altor afecţiuni ale ochilor.

O alimentaţie sănătoasă şi echilibrată este benefică stării noastre de sănătate în general, dar şi sănătăţii ochilor noştri. Numeroase studii au arătat că antioxidanţii ar putea reduce riscul de apariţie a cataractei. Aceşti antioxidanţi sunt obtinuţi din fructe şi legume de culoare verde închis. Tot studiile  au arătat, de asemenea, că includerea în alimentaţie a peștelui bogat în acizi grași Omega-3 ar putea reduce riscul de a dezvolta degenerescenţă maculară.

Un alt factor care poate creşte riscul de apariţie a bolilor oculare este fumatul. Se ştie că fumatul dăunează sănătăţii, însă acest lucru se aplică şi când vine vorba despre sănătatea ochilor, deoarece persoanele care fumează au un risc crescut de a dezvolta anumite afecţiuni ale ochilor precum degenerescenţă maculară legată de vârstă, cataractă, uveită, dar şi alte probleme ale ochilor.

Examinările oftalmologice periodice sunt extrem de importante pentru a ne menţine sănătatea ochilor şi o vedere bună. Un examen oftalmologic complet, efectuat cel puţin o dată la doi ani ar putea identifica din timp boli potenţial periculoase pentru sănătatea ochilor şi a vederii, cum ar fi retinopatia diabetică, afecţiune care nu prezintă simptome evidente într-o stare incipientă. Pe lângă beneficiul depistării precoce a unor boli grave, examinările oftalmologice ne ajută să identificăm şi modificări ale prescripţiei lentilelor pentru ochelari.

Pe lângă sugestiile prezentate mai sus, este important să ştim că ochii trebuie protejaţi întotdeauna în activităţi care presupun folosirea unor maşini sau instrumente care ne pot vătăma ochii cum sunt aparatele de sudură sau maşinile de tuns iarba. De aceea, este bine să ne asigurăm că purtăm ochelari de protecţie atunci când desfăşurăm astfel de activităţi, pentru a ajuta la prevenirea leziunilor oculare care ar putea apărea şi care ar putea duce la pierderea permanentă a vederii.

Urmarea sugestiilor prezentate mai sus nu ne garantează că vom avea o vedere perfectă pe tot parcursul vieții. Însă cu un stil de viață sănătos, cu o protecţie adecvată a ochilor și cu examene oftalmologice realizate periodic, putem scădea riscul de a dezvolta probleme grave ale ochilor, care ne pot pune în pericol vederea. Căci, aşa cum ştim, este mai uşor să previi decât să tratezi.


  • 0

Pe 13 octombrie 2016 – Ziua Mondială a Vederii – Essilor lansează campania “Ne place să vedem schimbarea”

Category : Uncategorized

De Ziua Mondială a Vederii în 2016, Essilor lansează campania “Ne place să vedem schimbarea”, pentru a-i determina pe oamenii din întreaga lume să-și promită că vor avea grijă de vederea lor. Pentru fiecare angajament, compania va aloca garantat 1$ pentru inițiativele care susțin programele de sănătate vizuală pentru cei nevoiași.

Essilor Group începe acțiunile dedicate Zilei  Mondiale  a Vederii pe 13 octombrie, prin a-i determina pe oamenii din lumea întreagă să-și promită că vor avea grijă de ochii lor și vor merge la un control oftalmologic. Pentru fiecare angajament făcut, Essilor va dona 1$* pentru mai multe inițiative alese, care susțin oferirea unei vederi de calitate în rândul persoanelor defavorizate din întreaga lume. (Charenton-le-Pont, Franța – 12 octombrie 2016).

Prin campania “Ne place să vedem schimbarea”, Essilor urmărește să îi facă pe oameni conștienți de importanța controalelor regulate la ochi – și la nivel global problema de sănătate publică pe care o reprezintă eroarea refractivă necorectată – astfel ca oricine, în orice colț al lumii, să poată beneficia de soluții pentru corectarea vederii și să poată să învețe mai bine, să lucreze mai bine și să trăiască mai bine.

«Controlul oftalmologic o dată pe an este esențial pentru a ne proteja cel mai important simț pe care îl avem ca ființe umane: vederea. La Essilor, ne dedicăm să asigurăm o vedere sănătoasă pentru toată lumea, inclusiv pentru cei 2,5 miliarde de oameni la nivel global care nu au beneficiat încă de soluția de corectare a vederii de care au nevoie,” a declarat Jayanth Bhuvaraghan, Directorul de Program Essilor. « Prin această promisiune, sperăm să încurajăm pe toată lumea să se angajeze în a-și iubi ochii, în a spune și celorlalți despre asta și în a ni se alătura pentru a crea schimbarea de care este nevoie în întreaga lume pentru a vedea bine. »

Cu numai trei click-uri pe  www.lovetoseechange.com, un website creat special pentru aceasta, disponibil în șase limbi, toți cei care vor să susțină această campanie își pot lua angajamentul și pot alege programul pe care și-ar dori ei ca Essilor să îl sprijine în numele lor. Campania începe pe 13 octombrie și durează până la sfârșitul anului.

Echipelor Essilor din lumea întreagă “le place să vadă schimbarea”

De Ziua Mondială a Vederii, Essilor Group va organiza evenimente în circa 40 de țări din întreaga lume pentru a sensibiliza publicul cu privire la importanța unei vederi bune pentru noi toți. Datorită implicării echipelor de angajați și a profesioniștilor din domeniul îngrijirii oculare, Essilor și partenerii săi vor oferi teste vizuale pe stradă, în centre comerciale, gări, școli și alte locuri publice din toată lumea, din India și Statele Unite până în Germania, Australia și Tailanda.

Anul trecut, de Ziua Mondială a Vederii 2015, s-au efectuat peste 23.000 de teste vizuale, iar campania socială media a ajuns la aproape 300.000 de oameni din întreaga lume.

Furnizori cheie se alătură acestei acțiuni

Împreună cu cei 61.000 de angajați din întreaga lume, Essilor a colaborat cu unii dintre furnizorii săi cheie care sunt dedicați să sensibilizeze publicul cu privire la importanța unei vederi sănătoase. În sediile centrale ale companiilor Google, Orange și Havas în Franța, vor avea loc controale oftalmologice și se vor organiza evenimente de sensibilizare, prin care angajații companiilor vor fi încurajați să ia atitudine și să împărtășească această poziție cu clienții și cu familiile lor.

Un angajament constant de a asigura vedere de calitate pentru toată lumea

O vedere bună este absolut necesară pentru a îndeplini Obiectivele de Dezvoltare Durabilă, pentru că o vedere bună este o condiție necesară pentru a putea învăța și munci la cel mai înalt nivel. În concordanță cu misiunea sa de a îmbunătăți nivelul de trai prin îmbunătățirea calității vederii, Essilor inovează în permanență pentru a lărgi accesul la soluțiile de corectare a vederii , care sunt personalizate în funcție de nevoile și stilul de viață unic al fiecăruia. La nivel mondial există 2,5 miliarde de oameni care încă au probleme de vedere netratate, motiv pentru care Essilor și-a accelerat acțiunile ce fac parte din angajamentul de a oferi tuturor o vedere sănătoasă, dezvoltând parteneriatele cu companii din alte domenii, inclusiv modelele de afaceri și inițiativele strategice. Prin aceste acțiuni, Grupul a oferit acces pentru prima dată la îngrijirea vederii pentru peste trei milioane de oameni care trăiesc în zone defavorizate, începând încă din 2013.

Pentru mai multe informații despre inițiativele Essilor de facilitare a accesului  la soluțiile de îngrijire a vederii pentru 2,5 miliarde de oameni din lumea întreagă cu probleme de vedere netratate, vizitați www.essilorseechange.com.

Despre Ziua Mondială a Vederii

Ziua Mondială a Vederii este un eveniment anual stabilit de Organizația Mondială a Sănătății începând cu anul 1998 pentru a atrage atenția la nivel global asupra dificultăților aduse de problemele de vedere.

Despre Essilor

Lider mondial în rândul companiilor producătoare de lentile de ochelari, Essilor realizează și comercializează o gamă largă de lentile pentru îmbunătățirea și protejarea vederii. Misiunea companiei este aceea de a îmbunătăți viețile oamenilor prin îmbunătățirea vederii. Pentru a-și îndeplini această misiune, Essilor investește anual peste 200 milioane € în cercetare și dezvoltare, angajându-se să aducă pe piață în permanență produse noi, mai eficiente. Mărcile sale reprezentative sunt Varilux®, Crizal®, Transitions®, Eyezen™, Xperio®, Foster Grant®, Bolon™ și Costa®.  De asemenea, Essilor dezvoltă și comercializează echipament, instrumente și servicii pentru profesioniștii din domeniul îngrijirii oculare.  

În 2015, Essilor a raportat un venit consolidat de peste 6,7 miliarde € și are 61.000 de angajați în întreaga lume. Produsele sale sunt vândute în peste 100 de țări, iar compania deține 32 de fabrici, 490 de laboratoare și  unități de șlefuire a lentilelor, precum și cinci centre de cercetare și dezvoltare în întreaga lume.

Pentru mai multe informații, vă invităm să accesați www.essilor.com.

 

 

* Pentru primii 100,000 participanți

 


  • 0

Procesul vederii

Category : Uncategorized

Vederea este unul dintre simțurile noastre cele mai complexe şi mai uimitoare. Fără acest dar cu care suntem înzestraţi, nu am putea să ne bucurăm de frumuseţea din jurul nostru. Procesul vederii este uimitor. Pentru a înțelege mai bine cum vedem lucrurile, ne-am propus ca în articolul de astăzi să vă prezentăm informaţii care să vă ajute să înţelegeţi care este procesul prin care noi vedem.

Ochii noștri, la fel ca şi inima, rinichii şi pielea sunt organe componente ale organismului uman. Anatomia ochiului este incredibil de complexă. Fiecare ochi are numeroase părţi componente. Acestea includ structuri externe şi structuri interne. Structurile externe sunt formate din pleoape care oferă protecție ochilor, sclera care este stratul exterior ce dă şi menţine forma ochiului, cornea care este partea din faţă a stratului exterior şi care focalizează lumina şi filmul lacrimal care transportă oxigenul la cornee şi ajută la menţinerea sănătăţii şi confortului ochilor noştri. Principalele structuri interne ale ochiului includ irisul care este partea colorată a ochiului, pupila care este cercul negru din centrul irisului care permite luminii să pătrundă în ochi, cristalinul care se află în spatele irisului şi care ne permite să ne focalizăm privirea pe obiectele apropiate şi îndepărtate şi retina care este un strat foarte subţire compus din milioane de fotoreceptori numiţi bastonaşe şi conuri.

În fiecare dimineaţă când ne trezim şi deschidem ochii, lumina pătrunde în ochi noştri prin cornee şi pupilă. Atunci când ne aflăm într-o cameră întunecată și aprindem luminile, pupila se contractă, pentru a reduce cantitatea de lumină. Opusul acestui fenomen se întâmplă atunci când facem trecerea de la soarele strălucitor de afară la lumina dintr-o cameră întunecată: pupila se dilată pentru a permite pătrunderea luminii, astfel încât să putem vedea mai bine noile împrejurimi în care ne aflăm. După ce lumina trece prin pupilă și cristalin, ea se focalizează pe retină. Și aici este partea surprinzătoare: pe retină se formează imaginile captate de către ochi, imaginile fiind proiectate răsturnat. Creierul este cel care restabilește poziția corectă a imaginii. Tot în retină are loc și decodarea parțială a luminii captate și transformarea acesteia în impulsuri electro-chimice, înainte de a fi trimisă, prin nervul optic, la creier. Creierul primește informațiile de la ochi, combină imaginile primite de la cei doi ochi, determină distanța până la obiectul privit, determină dacă obiectul este static sau în mișcare, compară imaginile recepționate cu cele aflate deja în memorie și face multe alte operațiuni într-un interval de timp foarte scurt, toate acestea având de cele mai multe ori ca rezultat imediat o imagine clară, exactă și în context.  În timpul procesării informaţiilor de către creier, acesta răstoarnă imaginile, astfel încât noi să vedem corect imaginile captate de către ochi.

Sistemul nostru vizual este într-adevăr proiectat într-un mod extrem de eficient. Dar ce se întâmplă atunci când nu totul funcționează perfect cu ochii noştri? După cum spuneam, anatomia ochiului este fascinantă. Noi vedem clar atunci când corneea, cristalinul și retina lucrează toate împreună în mod corespunzător. Din păcate, acest lucru nu se întâmplă întotdeauna. O vedere mai puțin decât perfectă este adeseori rezultatul geneticii. În cazul în care părinții au purtat lentile de corecție la o vârstă fragedă, atunci este probabil ca şi noi să avem nevoie de ele la o vârstă destul de mică.

Iată care sunt, pe scurt, problemele comune de vedere cu care ne putem confrunta.

Atunci când lumina care pătrunde în ochi se focalizează în fața retinei şi nu pe retină, ne confruntăm cu miopia. Obiectele aflate la distanță vor fi înceţoşate şi neclare. În cazul miopiei, este posibil ca ochii să fie mai mari decât în ​​mod normal. În cazul în care lumina care pătrunde prin pupile se focalizează în spatele retinei, avem de-a face cu opusul miopiei care este hipermetropia. Aceasta este adesea rezultatul unei cornee mai plate sau a unui ochi mai scurt decât în ​​mod normal.

O altă problemă a vederii cu care toată lumea se confruntă la un moment în viaţă, în jurul vârstei de 40 de ani, este prezbiopia, care apare atunci când cristalinul îşi pierde capacitatea de a se focaliza în mod corespunzător. Obiectele aflate la apropiere par neclare, şi acesta este motivul pentru care este nevoie să îndepărtăm de ochi cartea pe care o citim, pentru a putea vedea literele cu claritate.

Iată că este nevoie de mai multe părţi ale ochiului pentru ca vederea noastră să funcționeze corect. Din fericire, în cazurile în care suntem nevoiţi să ne confruntăm cu probleme ale vederii, precum cele menţionate anterior, tehnologia ne ajută să corectăm aceste probleme de vedere.

Aşadar, avem toate motivele să admirăm modul în care ochii noştri lucrează pentru ca noi să ne bucurăm de vederea noastră şi să facem tot ce ţine de noi pentru a avea grijă de acest dar minunat pe care îl avem – vederea.


  • 0

Istoria microscopului

Category : Uncategorized

Încă din cele mai vechi timpuri, omul a vrut să vadă lucruri mult mai mici decât s-ar fi perceput cu ochiul liber. Iar acest lucru a fost posibil, datorită invenţiilor care au marcat istoria. La fel ca în cazul multor invenții, şi în cazul microscopului există dispute privind invenţia acestuia.

În timpul primul secol d.Hr. a fost inventată sticla, iar romanii au privit prin ea şi au testat-o. Ei au experimentat cu diferite forme de sticlă transparentă, iar una dintre ele era groasă la mijloc și subțire pe margini. Ei au descoperit că, dacă ţii una dintre aceste “lentile” deasupra unui obiect, obiectul pare mai mare. Cineva a descoperit, de asemenea, că poți concentra razele soarelui cu una dintre aceste “sticle” speciale și astfel poţi aprinde focul. Aceste lentile timpurii au fost numite lupe sau pahare de ardere. Cuvântul “lentilă” este derivat din cuvântul latin „linte”, așa cum au fost numite lentilele, deoarece acestea semănau cu forma unui bob de linte.

Aceste tipuri de lentile timpurii nu au fost mult folosite, asta până la sfârșitul secolului al 13-lea, când fabricanţii de sticlă au produs lentile pentru a fi purtate ca şi ochelari. Italianul Salvino D’ Armate este cel care a realizat prima lentilă de ochelari, oferind astfel purtătorului un element de mărire pentru un singur ochi.

Microscoapele timpurii simple, care constau de fapt în nişte lupe, aveau o singură putere de mărire, de aproximativ 6 până la 10 ori. Unele dintre obiectele foarte frecvent privite prin aceste microscoape erau puricii şi alte insecte mici. Aceste lupe timpurii au fost, prin urmare, numite “ochelari de purici”.

În jurul anului 1590, doi fabricanţi de lentile –  Zaccharias Janssen și tatăl său, Hans – au început să facă experimente cu aceste lentile. Ei au pus mai multe lentile într-un tub și au făcut o descoperire foarte importantă: obiectul aflat aproape de capătul tubului părea să fie mult mărit, mult mai mare decât ar fi fost observat prin orice lupă. Ei tocmai inventaseră microscopul compus – microscop care utilizează două sau mai multe lentile. Galileo Galilei a auzit de experimentele lor și a început experimentele pe cont propriu. El a descris principiile lentilelor și a razelor de lumină și a adus îmbunătățiri atât microscopului cât şi telescopului. El a adăugat un dispozitiv de focalizare la microscopul său și, desigur, a continuat să exploreze cerul cu telescopul său.

Anthony Leeuwenhoek din Olanda (1632-1723) a devenit foarte interesat de lentile în timp ce lucra cu lupa într-un magazin. El folosea lupa pentru a număra firele dintr-o pânză. El a devenit atât de interesat de lentile, încât a învățat cum să le producă. Prin polizare și lustruire, el a fost capabil să facă lentile mici cu curburi mari. Aceste lentile rotunjite au avut ca efect o şi mai mare mărire a obiectelor. Microscoapele sale aveau puterea de a mări de până la de 270 de ori. Anthony Leeuwenhoek s-a implicat mai mult în știință, și cu noul său microscop îmbunătățit a fost capabil să vadă lucruri pe care nimeni nu le văzuse niciodată. Astfel, el a putut vedea bacterii, celule sanguine şi multe vieţuitoare mici dintr-o picătură de apă. Datorită contribuțiilor sale majore, numeroaselor descoperiri și lucrări de cercetare, Anthony Leeuwenhoek a fost numit “părintele microscopiei”.

Savantul englez Robert Hooke (1635-1703), care este uneori numit “părintele englez al microscopiei”, a petrecut, de asemenea, o mare parte din viața sa lucrând cu microscoapele și a adus îmbunătățiri în privinţa designului şi performanţelor acestora.

Până la mijlocul secolului al 19-lea nu au fost făcute multe pentru a aduce îmbunătăţiri microscopului. Dar această perioadă este cea în care s-au făcut pași majori și s-au realizat instrumente de calitate, aşa cum este microscopul din zilele noastre. Companii precum Zeiss din Germania şi o companie americană fondată de Charles Spencer au început să producă instrumente optice performante.

Cele mai multe dintre microscoapele care se produc astăzi provin din Germania, Japonia și China. Zaccharias Janssen, cel căruia îi este atribuită invenţia microscopului s-ar minuna de calitatea microscoapelor din zilele noastre. Fără această invenţie minunată, ştiinţa nu ar fi evoluat atât de mult şi multe dintre misterele lumii ne-ar fi rămas necunoscute.


  • 0

Ochii şi vederea bebeluşilor

Category : Uncategorized

Venirea pe lume a unui copil este un motiv de bucurie pentru părinţi şi pentru întreaga familie. Mulţi părinţi se întreabă înainte ca cel mic să vină pe lume: oare cu cine va semăna, ce culoare de ochi va avea, îşi va păstra culoarea ochilor de la naştere, sau aceasta se va schimba? Culoarea ochilor unui copil reprezintă un subiect de discuţie destul de frecvent în rândurile părinţilor, şi nu numai. Atunci când ne referim la culoarea ochilor, vorbim despre culoarea irisului – inelul muscular din jurul pupilei, care controlează cantitatea de lumină care pătrunde în ochi. Spre deosebire de iris, pupila va fi întotdeauna neagră, iar sclera va fi albă, cu excepţia câtorva afecţiuni care îi poate modifica culoarea, cum a fi icterul sau inflamaţiile, care pot schimba culoarea sclerei în galben, respectiv roz, sau chiar roşu.

Culoarea irisului, la fel ca şi cea a părului şi a pielii, depinde de o proteină numită melanină. Organismul nostru deţine celule specializate, numite melanocite, a căror sarcină este aceea de a secreta melanină acolo unde este nevoie, inclusiv în iris. Atunci când se naşte, un copil va avea ochii de culoare gri sau albastru, deoarece melanina nu este de obicei prezentă la naştere, ci se dezvoltă odată cu vârsta. De-a lungul timpului, dacă melanocitele secretă o cantiate mică de melanină, copilul va avea ochi albaștri. În cazul în care cantitatea de melanină este mai mare, atunci ochii copilului vor fi verzi sau de culoarea alunei, iar atunci când melanocitele secretă o cantitate mare de melanină, ochii devin căprui – cea mai frecventă culoare de ochi – iar în unele cazuri, ochii pot părea negri. Este nevoie de aproximativ un an pentru ca melanocitele să îşi finalizeze activitatea, de aceea, până la această vârstă culoarea ochilor copiilor nu este definitivă.

Culoarea ochilor este o caracteristică genetică, iar felul în care copilul va arăta, inclusiv culoarea ochilor este determinat de materialul genetic cu care fiecare părinte contribuie la conceperea copilului. Doi părinţi cu ochi albaştri sau cu ochi căprui vor avea, cel mai probabil, copii cu ochi albaştri, respectiv căprui, dar acest lucru nu se întâmplă de fiecare dată. Copiii pot avea o altă culoare a ochilor decât părinţii lor. De exemplu, dacă unul dintre bunici are ochi albaștri, iar părinţii nu, sunt şanse ca cel mic să aibă ochi albaştri. De asemenea, dacă unul dintre părinți are ochi căprui, iar celălalt ochi albaștri, sunt şanse ca cel mic să aibă una dintre cele două culori. Există şi cazuri în care copilul are un ochi căprui şi unul albastru – în acest caz este indicat un consult medical, deoarece este posibil să fie vorba despre o boală genetică rară, numită sindromul Waardenburg.

Părinții observă de multe ori că ochii nou-născuților par să se încrucişeze din când în când. În primele 6 luni de viață acest lucru poate fi normal. Pentru a se uita la un obiect, creierul trebuie să știe unde să îndrepte ochii. În primele 2 până la 4 săptămâni de viață, vederea nu este suficient de precisă pentru ca ochii copilului să se focalizeze pe un obiect pentru mai mult timp. Părinții de multe ori au senzaţia că nou-născuții se uită pe lângă ei şi nu la ei, iar acest lucru este adevărat. Cu toate acestea, până în patra săptămână de viață, copilul se va focaliza asupra feţei părinţilor atunci când este ţinut în braţe.

Cea mai mare parte a dezvoltării vizuale are loc în creier, nu în ochi. Una dintre cele mai mari provocări pentru creierul în curs de dezvoltare este aceea de a coordona semnalele vizuale dintr-o parte în alta. Semnalele nervoase de la ochi circulă prin nervii optici și se despart în ambele părţi ale creierului. Pentru a da sens acestor semnale, cele două părți ale creierului trebuie să coopereze, comparând informațiile și coordonând mișcarea ochilor în direcția dorită. Pana la vârsta de 2 luni, părinţii pot observa că bebeluşul va urmări fața părintelui sau o jucărie pentru puţin timp, apoi va pierde focalizarea, pe măsură ce privirea lui se mişcă dintr-o parte în alta. Cu toate acestea, până la vârsta de 2 luni, el ar trebui să poată urmări cu privirea de la dreapta la stânga și înapoi.

Următorul punct de referinţă în dezvoltarea vizuală a unui copil are loc la vârsta de 6 luni. Până în acest moment cele două părți ale creierului sunt coordonate, iar ochii pot urmări împreună un obiect. La această vârstă, bebeluşul recunoaşte obiectele şi poate face diferenţa între ele.

La vârsta de 8 luni, bebeluşul vede mai bine lucrurile aflate în apropiere, dar se descurcă şi la distanţă. Tot la această vârstă, culoarea ochilor va fi aproape de cea finală, deşi încă mai pot apărea modificări subtile de culoare. Până la vârsta de 12 luni, copilul are dezvoltată vederea binoculară, adică îşi foloseşte ambii ochii în acelaşi timp, dar şi vederea stereoscopică.

Primul examen oftalmologic al copilului ar trebui să aibă loc între 6 şi 12 luni, chiar dacă nu există probleme evidente cu ochii sau vederea. În cadrul acestei examinări, specialistul va face testări pentru miopie, hipermetropie, astigmatism sau alte probleme oculare și va evalua abilitatea de mișcare a ochilor. Identificarea oricărei probleme este important să fie făcută cât mai devreme, deoarece problemele de dezvoltare a vederii și de sănătate a ochilor sunt mai ușor de corectat dacă tratamentul începe devreme.


  • 0

Istoria binoclului

Category : Uncategorized

Binoclul este un aparat optic format dintr-o pereche de telescoape identice alăturate, câte unul pentru fiecare ochi, care are capaticatea de a mări un obiect îndepărtat și a-l face să pară mai apropiat. Care este exact locul şi anul invenţei binoclului nu este clar. Cum a luat naştere binoclul? În principiu, un telescop conceput pentru a vedea stelele și alte corpuri cereşti a fost modificat pentru a produce un instrument optic la îndemână, care îi permite utilizatorului să îşi folosească ambii ochi şi care poate mări obiectul privit. Binoclu este un dispozitiv extrem de util în diferite situații, și ne ajută să realizăm mult mai multe lucruri decât este posibil doar folosindu-ne ochii. În articolul de astăzi vom discuta despre cum a apărut şi a evoluat binoclul.

În trecut se credea că Galileo Galiei este cel care a inventat binoclul, la scurt timp după inventarea telescopului, dar aceste afirmații nu au fost autentificate niciodată. Conform istoriei timpurii înregistrate, se pare că telescopul a fost inventat în anul 1608, când Jan Lippershey a aplicat pentru un brevet de invenţie pentru un telescop. Se spune că el a fost rugat să facă un instrument pentru ambii ochi – o pereche de telescoape. Telescoapele erau dificil de folosit de către persoanele fără experiență, aşadar exista nevoia de a realiza telescoape binoculare.

Există referiri la o serie de alţi inventatori din secolul al 17-lea, care au pretins că au inventat binoclul. Acestea îi includ pe Ottavio Pinani în 1613, Antonius de Rheita în 1645 și Cherubin d’Orleans în 1671, al cărui tratat “La Dioptrique Oculaire” descrie în cel mai mic detaliu şi cu diagrame binoclul. Invenţia lui Cherubin d’Orleans avea în componenţă două telescoape montate paralel şi era folosită de astronomii amatori. Câmpul vizual al acestui binoclu era cu mult mai mic decat cel al unui telescop. Binoclul lui d’Orleans se pare că este încă bine păstrat şi se află la Muzeul de Artă şi Mesteşuguri din Paris. Pietro Patroni din Milano a fost o altă persoană care a fost creditată cu realizarea telescoapelor şi binoclurilor timpurii în secolul al 17-lea. Unele dintre piesele sale se găsesc încă la licitații. În anul 1702, Johann Zahn a realizat primul binoclu de mână, cu o legătură flexibilă între tuburi.

Primele instrumente utilizau sistemul optic al lui Galilei, deși cele de mai târziu ar fi putut avea lentile convexe pentru o mai mare mărire a imaginii. Lentilele optice timpurii erau de proastă calitate și erau realizate din sticlă. Unele instrumente folosite mai târziu utilizau cuarțul, cu care este mult mai dificil de lucrat, dar oferă imagini mai clare. Telescoapele timpurii inversau imaginile, dar până în secolul al 19-lea au fost inventate sistemele de redare a imaginii cu două lentile. Cel mai probabil, tehnica a fost utilizată şi pentru a realiza binocluri. Primul telescop binocular a fost realizat în anul 1825 de J. P. Lemiere.

Binoclurile  au fost utilizate de către Marina Americană în timpul războiului civil, dar, din păcate, nici unul dintre aceste piese nu au supraviețuit. În anul 1854, inventatorul italian Ignatio Porro a patentat binoclul cu prisme, care este precursorul binoclului modern. Au fost câţiva producători care au realizat binocluri cu prisme la mijlocul secolului al XIX-lea, dar afacerile lor nu au reuşit – calitatea slabă a sticlei, producția de calitate inferioară şi design-ul defectuos, toate acestea au dus la eşec.

Spre sfârşitul secolului al XIX-lea, trei germani au inaugurat epoca de instrumente optice moderne, printre care se află şi binoclul. Aceştia au fost designerul optic Ernst Abbe, sticlarul Otto Schott și producătorul de instrumente Carl Zeiss. Primelele binocluri moderne, de înaltă calitate, au fost vândute în anul 1894. Acesta a reprezentat începutul multor alte modele de binoclu, dar principiul a rămas același.

Începutul secolului al XX-lea a fost martorul multor inovații care au făcut binoclul mai practic de utilizat. În anul 1919 au fost utilizate pentru prima dată în ocularele binoclului lentilele cu câmp larg. Instrumentele erau încă destul de greoaie și până în 1930 era folosit metal cu greutate scăzută în loc de alamă. Alexander Smakula a lucrat cu succes pentru a îmbunătăţi transmisia luminii prin binoclu. Utilizarea de către acesta a stratului antireflex în anul 1935 a dus la o îmbunătățire a binoclului cu peste 50%. În anul 1954, utilizarea a două lentile separate de aer, cunoscută sub numele de sistem tele-obiectiv a dus la reducerea lungimii binoclului. Apertura relativ mai mare a contribuit la îmbunătățirea calității imaginii.

De-a lungul ultimilor ani, binoclul cu umplutură de azot a ajutat la reducerea aburirii lentilelor. Alte astfel de îmbunătățiri au făcut binoclul indispensabil pentru iubitorii de operă, cei interesaţi de studierea obiectivelor turistice, cei pasionaţi de studiul păsărilor sau pentru amatorii de curse.

Binoclul face parte, alături de alte dispozive optice, din invenţiile care ne îmbunătăţesc calitatea vieţii şi ne ajută să observăm în detaliu lucruri pe care altfel nu am avea cum să le observăm.


  • 0

Cititul şi vederea

Category : Uncategorized

Cititul este o activitate pe care o desfăşurăm, încă din copilărie şi continuăm să o facem pe parcursul întregii vieţi. Atunci când privim un obiect aflat la apropiere de ochii noştri, cum este o carte, cristalinul – lentila din interiorul ochiului – se acomodează. Acest lucru necesită contracţia muşchilor oculari. Atunci când ne fixăm privirea asupra unui obiect aflat în apropiere, noi ne orientăm şi ochii spre interior, acţiune care poartă numele de convergenţă. Odată cu înaintarea în vârstă, diametrul şi razele de curbură ale cristalinului se modifică. Pe măsură ce îmbătrânim, cristalinul îşi pierde şi capacitatea de acomodare, din cauza scăderii elasticităţii acestuia. Astfel, în jurul vârstei de 40 de ani, fără nici un avertisment, ne putem trezi într-o zi că nu mai vedem cu claritate să citim un text pe care cu o zi în urmă îl citeam fără probleme, şi suntem nevoiţi să îndepărtăm cartea sau revista de ochi pentru ca textul sa devină clar. Acest lucru se întâmplă deoarece prezbiopia îşi face simţită prezenţa. Prezbiopia este o consecinţă a îmbătrânirii, în care forma cristalinului se modifică, fapt care face dificilă focalizarea asupra obiectelor apropiate. Prezbiopia poate părea că apare dintr-o dată, dar reducerea acuităţii vizuale are loc pe parcursul mai multor ani. Deşi prezbiopia devine vizibilă în jurul vârstei de 40 de ani, reducerea acomodării  începe cu mult mai devreme. Prezbiopia nu este o boală, aşa cum am fi tentaţi să credem și nici nu poate fi prevenită, aşa cum nu poate fi prevenită nici îmbătrânirea întregului organism. Prezbiopia se confirmă de către specialistul vederii în cadrul unui examen oftalmologic complet.

Cu prezbiopia ne vom confrunta cu toţii la un moment dat. Pe măsură ce îmbătrânim, lentila ochiului, numită cristalin, îşi pierde elasticitatea. Acest lucru împiedică ochii să se focalizeze la fel de bine cum o făceau odată. Prezbiopia are drept cauze pierderea flexibilității cristalinului, precum și schimbarea formei acestuia și slăbirea mușchilor ciliari – mușchi responsabili cu schimbarea formei cristalinului în vederea acomodării vederii la diferite distanțe. Din aceste cauze, ochii vor avea probleme la fixarea obiectelor aflate la apropiere, punctul de maximă claritate realizându-se în acest caz în spatele retinei și nu pe retină. Efectele prezbiopiei pot debuta brusc, și se pot agrava în timp. Simptomele prezbiopiei includ probleme în a citi texte scrise cu caractere foarte mici, nevoia de a îndepărta cartea de ochi atunci cînd citim, dureri de cap și oboseală oculară în realizarea activităţilor care implică vederea la apropiere.

În prezent există mai multe opţiuni pentru corectarea prezbiopiei. Cea mai des întâlnită este purtarea ochelarilor pentru citit, sau a ochelarilor cu lentile bifocale sau progresive. În multe cazuri, pe lângă prezbiopie mai există şi alte afecţiuni oculare precum miopie, hipermetropie sau astigmatism. În realitate, nu este neobişnuit ca o persoană să sufere de mai multe afecţiuni odată. Ochelarii pentru citit cu lentile monofocale au o singură dioptrie şi sunt folosiţi doar pentru citit, deci pentru a vedea clar la apropiere. Ochelarii cu lentile bifocale au două puteri: o putere pentru vederea clară la distanţă şi o putere pentru vederea clară la apropiere, iar trecerea între cele două puteri se face brusc, cu un salt de imagine. Ochelarii cu lentile bifocale sunt intestetici, deoarece linia de demarcaţie dintre cele două dioptrii este foarte vizibilă. Cei mai indicaţi pentru prezbiopie sunt ochelarii cu lentile progresive, deoarece oferă purtătorului vedere naturală şi clară la orice distanţă: apropiere, intermediar şi la depărtare, cu o tranziţie lină între cele trei puteri ale lentilei. Aceasta înseamnă că, în loc să avem doar două zone diferite de vizualizare – la apropiere și la distanță –  ca în cazul lentilelor bifocale, lentilele progresive au puteri progresive de corecție,  de jos în sus, oferind cea mai naturală corecție a vederii. Prima lentilă progresivă din lume, inventată în anul 1959, a fost lentila Varilux®, iar din acel moment Essilor a continuat să inoveze și a stabilit noi standarde de performanță în îmbunătățirea vederii persoanelor cu prezbiopie. Lentilele Varilux® continuă să fie număul 1 în topul  lentilelor progresive prescrise de către medicii oftalmologi și optometriștii din întreaga lume. Pe lângă ochelari, prezbiopia mai poate fi corectată cu ajutorul lentilelor de contact sau prin intervenție chirurgicală.

Efectele prezbiopiei continuă să modifice abilitatea cristalinului de a se focaliza în mod corespunzător, de aceea este nevoie de vizite regulate la specialistul vederii pentru a verifica dacă este nevoie de o nouă prescripție, sau ori de câte ori este necesar, pentru a ne menține o vedere clară.

Iată aşadar că nu există motive să ne speriem de prezbiopie, deoarece aceasta este consecinţa unui proces natural – îmbătrânirea – şi poate fi corectată cu uşurinţă.


  • 0

Istoria telescopului

Category : Uncategorized

Telescopul este una dintre cele mai importante invenţii ale omenirii. Acest dispozitiv, care a făcut ca dintr-o dată, lucrurile aflate în depărtare să pară mai apropiate, a oferit observatorilor o nouă perspectivă asupra lumii. Atunci când oamenii, curioși ce se află deasupra noastră, au îndreptat aparatul spre cer, viziunea noastră asupra Pământului și a locului nostru în Univers s-a schimbat pentru totdeauna.

Cine a inventat telescopul, rămâne încă un mister, iar începuturile lui sunt controversate. Este foarte probabil ca, datorită tehnicilor îmbunătăţite de fabricare a sticlei și de şlefuire a lentilelor de la sfârșitul anilor 1500, cineva să fi ridicat două lentile și să descopere astfel ce ar putea face acestea. Prima persoană care a solicitat un brevet pentru un telescop a fost un manufacturier de ochelari olandez, pe nume Hans Lippershey. În anul 1608, Lippershey a pretins că a realizat un dispozitiv care are o putere de mărire a imaginii de trei ori. Telescopul său avea un ocular concav aliniat cu un obiectiv cu lentile convexe. Una dintre cele mai populare povestiri ale vremii susţine că lui i-a venit ideea pentru designul său, după ce a privit întâmplător prin două lentile suprapuse, observând că imaginea bisericii din oraş era cu mult mai aproape decât în realitate, văzând în detaliu chiar şi girueta montată pe turla bisericii. Alte istorisiri ale vremii susţin că el a furat designul de la un alt producător, pe nume Zacharias Jansen. Jansen și Lippershey locuiau în același oraș și ambii lucrau în domeniul producţiei de instrumente optice. Cu toate acestea, unii oameni de ştiintă susțin că nu există nici o dovadă reală că Lippershey nu ar fi dezvoltat propriul său telescop în mod independent. Lippershey este cel care obţine credit pentru inventarea telescopului, datorită faptului că a solicitat un brevet de invenţie, în timp ce Jansen este creditat cu inventarea microscopului compus. Atât Lippershey cât şi Jansen par să fi contribuit la dezvoltarea ambelor instrumente optice. Speculând confuzia creată, un alt olandez pe nume Jacob Metius, a aplicat pentru un brevet de telescop, câteva săptămâni mai târziu după Lippershey. În cele din urmă, guvernul olandez a refuzat ambele cereri, din cauza solicitărilor succesive de brevet. De asemenea, oficialii au mai spus că aparatul era ușor de reprodus, făcând astfel invenţia dificil de brevetat. În cele din urmă, se spune că Metius a primit o mică recompensă, iar guvernul a plătit către Lippershey o taxă consistentă pentru a realiza copii după telescopul său.

În anul 1609, Galileo Galilei a auzit despre invenţia din Olanda și a proiectat propriul telescop, fără să fi văzut vreodată unul. Conform istoricului canadian Stillman Drake, care a studiat munca lui Galileo Galilei şi a publicat-o în cărţile sale, Galileo a adus unele îmbunătățiri privind designul inițial și şi-a prezentat dispozitivul senatului venețian. Senatul, la rândul său, l-a numit pe viață ca lector la Universitatea din Padova. Galileo Galilei a fost primul care a îndreptat către cer un telescop. El a putut observa astfel munții și craterele de pe Lună, precum și o panglică de lumină difuză, care se arcuia pe cer – Calea Lactee. De asemenea, el a descoperit că Soarele are pete, iar Jupiter propriul set de sateliți. Cu cât privea mai mult spre cer, cu atât era mai convins de sistemul copernician, care susţinea că Pământul și celelalte planete se rotesc în jurul Soarelui. Galileo a scris o carte “Dialog despre cele două mari sisteme ale lumii – Ptolemeric şi Copernician” și a dedicat-o Papei Urban VIII. Dar ideile sale au fost considerate eretice, iar Galileo a fost chemat să apară în fața Inchiziției la Roma, în anul 1633. El a căzut la înţelegere cu autorităţile și a fost condamnat la arest la domiciliu, unde a continuat să lucreze și să scrie până la moartea sa, în anul 1642.

Cu toate acestea, Galileo nu este primul care a observat Luna printr-un dispozitiv optic. Matematicianul şi etnograful britanic Thomas Harriot a folosit, de asemenea, un dispozitiv optic pentru a observa Luna. Desenele Lunii realizate de el în august 1609 datează dinaintea lui Galileo, dar acestea nu au fost niciodată publicate.

În alte părți ale Europei, oamenii de știință au început îmbunătățirea telescopului. Johannes Kepler, care a studiat optica, a adus îmbunătăţiri telescopului, înlocuind combinaţia lentilă concavă – lentilă convexă cu montarea a două lentile convexe şi obţinînd astfel mărirea câmpului vizual pentru cei care priveau prin telescop. Pe baza scrierilor lui Kepler, Isaac Newton a susţinut că era mai bine să se realizeze un telescop din oglinzi decât din lentile, şi astfel și-a construit celebrul său telescop reflector în anul 1668. Secole mai târziu, telescopul reflector va domina astronomia.

Cel mai mare telescop refractor construit vreodată a fost cel de la Observatorul Yerkes din Williams Bay, Wisconsin, în anul 1897. Dar lentila de sticlă de 102 cm a devenit curând depăşită de oglinzi mai mari. Telescopul reflector Hooker a fost expus în anul 1917 la Observatorul Mount Wilson din Pasadena, California. Acolo, astronomul Edwin Hubble a determinat distanţa faţă de nebuloasa Andromeda, cu mult dincolo de Calea Lactee.

În luna aprilie 1990, telescopul Hubble, aparţinând oamenilor de ştiinţă de la Agenţia Spaţială Americană, a fost trimit în spaţiu. Telescopul a primit numele după astronomul  Edwin Hubble, ale cărui cercetări au pus bazele teoriei apariţiei Universului – Big Bang. Construcţia telescopului a fost terminată mai devreme, în anul 1985, după opt ani în care s-a lucrat la construcţia sa. Cu toate că lansarea sa era planificată imediat după finalizarea construcţiei, telescopul a rămas la sol timp de cinci ani după explozia navetei spaţiale Challenger în anul 1986, ajungînd astfel în spaţiu abia în anul 1990.

Iată că, la peste 200 de ani după ce Galileo Galilei a îndreptat telescopul său spre cer, oamenii continuă să privească în spaţiu şi, datorită evoluţiei continue a tehnologiei, în viitor avem şanse să privim mult mai departe în spaţiu decât o facem în prezent.