Știința din spatele … lacrimilor

  • 0

Știința din spatele … lacrimilor

Category : Uncategorized

Cum și de ce plângem?

Mecanismul biologic al plânsului este unul destul de simplu: între părțile din creier responsabile cu emoțiile și glandele lacrimale există legături neuronaleș pe acest fond, apariția unei emoții poate declanșa plânsul, prin stimularea glandelor lacrimale.

Plânsul, spre deosebire de lăcrimarea ochilor provocată de diverși factori iritanți, apare în conjuncție cu anumite stări emoționale cum ar fi tristețea, bucuria sau furia. Unii afirmă că plânsul este un act specific omului, care nu apare la alte specii, iar alții îi contrazic pe cei dintâi. Oricum ar fi, plânsul pare a avea mai multe roluri psihologice și biologice.

Plânsul poate avea un rol biologic, neclarificat încă, datorită faptului că lacrimile rezultate în urma plânsului diferă prin compoziția lor de celelalte tipuri de lacrimi. Astfel, acestea conțin cantități însemnat mai mari de anumiți hormoni (prolactină, adrenocorticotropic și leu-enkefalină), precum și potasiu și mangan. Este posibil ca unul dintre rolurile biologice să fie reducerea stresului dat fiind faptul că hormonul adrenocorticotropic este eliberat din abundență în momentele de stres.

Există mai multe ipoteze despre rolul psihologic al plânsului. Una dintre acestea ar fi că plânsul este o formă de comunicare non-verbală menită să trezească altruismul în cei de față.

O altă ipoteză afirmă că plânsul are rolul de a elibera o parte din intensitatea emotiilor. Această ipoteză ar explica și faptul că nu plângem numai atunci când resimțim tristețe sau durere (non-fizică) ci și de bucurie sau fericire.

Până la vârsta pubertății nu există diferențe notabile între băieți și fete în ceea ce privește frecvența, intensitatea sau durata plânsului. După aceea însă lucrurile se schimbă: femeile plâng mai des și un timp mai îndelungat decât bărbații. Acest fapt se poate datora fie diferențelor fiziologice și biologice dintre bărbat și femeie, diferențe ce cresc accentuat după vârsta pubertății, fie datorită cutumelor sociale care în multe cazuri, cataloghează plânsul ca un semn de slăbiciune. Cel mai probabil, o combinație între cele două explică de ce bărbații plâng mai puțin decât femeile.

Un caz particular este plânsul la nou-născuți și la bebeluși. În primul rând, plânsul este singura formă de comunicare de care sunt capabili nou-născuții și copiii până la o anumită vârstă.

Există cel puțin 3 feluri în care un bebeluș poate plânge, în funcție de ce transmite părintelui: foame, supărare sau durere. Fiecare părinte este capabil, în general, să recunoască mesajul transmis de plânsetul copilului și să recunoască plânsetul propriului copil față de cel al altui copil. Așadar, plânsul este vital pentru nou-născut și pentru bebeluș.

Indiferent de natura emoției sau a nevoii care cauzează plânsul, acesta este o parte din viața noastră încă din momentul în care venim pe lume.

Iar în contextul vederii, lacrimarea (nu plânsul) este binevenită, căci ne menține ochii în formă. Ne referim aici la lăcrimarea normală, căci lăcrimarea în exces nu poate duce decât la oftalmolog, pentru a determina natura problemei și a soluției.


Leave a Reply