I drive. Eye Drive.

  • 0

I drive. Eye Drive.

Category : Uncategorized

Şofatul este o activitate obişnuită. Pentru unii este o meserie, pentru alţii o necesitate sau doar o plăcere. Indiferent de motiv, pentru a fi în siguranţă la volan avem nevoie de o vedere clară. Mulţi şoferi se confruntă cu situaţii în care sunt orbiţi de lumina puternică a maşinilor care circulă pe contrasens, în special pe timp de noapte sau când vremea este nefavorabilă. Vederea este un factor important la volan, în special în cazul şoferilor profesionişti care parcurg drumuri lungi pe timp de noapte. Farurile maşinilor care circulă pe contrasens sau panourile reflectorizante de pe marginea drumurilor pot fi deranjante pentru vedere şi pot distrage atenţia de la drum.

Vederea noastră diferă în funcţie de momentul zilei. La lumina zilei vedem clar şi percepem adecvat culorile. Seara trecem pe modul de noapte, vederea noastră nu mai este la fel de clară şi percepem diferit culorile. Vederea la volan ne este afectată mai ales pe timp de noapte, iar trecerea de la lumină la întuneric poate fi deranjantă. Vederea clară este extrem de importantă, mai ales că peste 90% din informaţiile pe care le primim în timp ce conducem ne sunt furnizate de ochi. Un studiu realizat în anul 2002 de “Vision Impact Institute” relevă faptul că unul din doi şoferi nu se simte confortabil şi în siguranţă atunci când conduce pe timp de noapte. Acest lucru este cauzat în principal de lumina puternică şi de suprastimularea provocată de lumină. Şoferii se simt orbiţi în situaţii de trafic, mai ales în condiţii de trafic intens.

Pentru a veni în întâmpinarea şoferilor, Essilor a creat lentilele EyeDrive® cu “Reflect control” – tehnologia de control a reflexiei. Aceasta este soluţia completă pentru toţi şoferii şi este disponibilă chiar şi fără prescripţie. Aceste lentile ajută şoferii să conducă mai relaxaţi şi să ajungă în siguranţă la destinaţie, indiferent de momentul zilei. Datorită controlului reflexiei, a combinaţiei unice dintre designul lentilei şi stratul de protecţie, performanţa lentilelor EyeDrive® este extraordinară, mai ales pe timp de noapte. EyeDrive® cu tehnologia de control a reflexiei este o inovaţie comparabilă cu dezvoltarea automobilelor electrice din industria auto. Această soluţie inovatoare a fost special concepută pentru a oferi o vedere excelentă pe timp de zi şi de noapte, indiferent de condiţiile meteo. Este soluţia ideală pentru orice şofer care conduce mult şi vrea să ajungă în siguranţă şi relaxat, chiar şi după ce parcurge distanţe lungi.

Acolo unde lentilele cu super strat de protecţie antireflex îşi ating limitele, EyeDrive® îşi dovedit eficienţa uimitoare, mai ales pe timp de noapte. „Reflect control” este tehnologia de ultimă oră care stă la baza lentilelor EyeDrive®. Aceasta oferă o combinaţie unică între stratul de protecţie şi designul lentilei. Efectele de iritare a ochilor din cauza suprastimulării luminii sunt reduse, iar contrastul este puternic şi obiectele apar clare şi precise. Cu EyeDrive® reflexia pe timp de noapte este cu până la 90% mai mică decât cu lentilele de sticlă organică obişnuite fără protecţie AR (index 1,6) şi cu 57% mai mică decât lentilele de calitate superioară care sunt în prezent pe piaţă. Astfel, pe timp de zi, lentilele EyeDrive® se comportă ca nişte lentile de calitate superioară, iar atunci când sunt folosite pe timp de noapte, performanţa lor este de două ori mai bună. Datorită câmpurilor vizuale largi, cu noua tehnologie şoferii au o bună vizibilitate de jur împrejur, chiar şi în momentele critice, cum ar fi în situaţii de trafic complexe sau când trebuie să-şi parcheze maşina în locuri înguste.

În combinaţie cu tehnologia Transitions® Xtractive®, purtătorii acestor lentile se pot bucura de o soluţie completă pentru a conduce relaxat şi în siguranţă, în orice condiţii. Lentilele EyeDrive® Transitions® Xtractive® se închid cu până la 50% în spatele parbrizului. Chiar şi când lumina soarelui este foarte puternică, şoferii se vor simţi relaxaţi şi confortabil. Aceasta este soluţia ideală pentru toţi şoferii, disponibilă chiar şi fără prescripție.

Conceptul EyeDrive® este uşor de înţeles, deoarece majoritatea şoferilor au experimentat cel puțin o dată o stare de disconfort la nivelul ochilor atunci când s-au aflat la volan. Este soluţia ideală ca o a doua pereche de ochelari pentru condus sau ca o primă pereche de ochelari, excelentă pentru folosirea zi de zi. Lentilele EyeDrive® sunt disponibile în două variante monofocale şi în trei variante progresive, Standard şi Pro, pentru a se potrivi nevoilor tuturor purtătorilor de ochelari. Calculat din aproximativ 150.000 de raze de lumină, designul freeform al lentilelor EyeDrive® Pro single vision oferă pe timp de zi o vedere excelentă şi fără obstacole până la marginile lentilei. Atunci când sunt purtate pe înserate sau noaptea, dioptriile descrescătoare în partea superioară a lentilei permit o îmbunătăţire semnificativă a acuităţii vizuale mezopice. Lentilele EyeDrive® Pro Progressive sunt optimizate pentru obţinerea unor câmpuri vizuale stabilizate şi a unei vederi relaxate. Câmpurile vizuale largi pentru vederea intermediară permit o vizibilitate excelentă a sistemului de navigaţie, a bordului şi a consolei centrale.

EyeDrive® îi convinge pe  purtătorii de ochelari de toate vârstele cu proprietăţile sale unice. Iată aşadar că şoferii au la îndemână soluţia ideală pentru a conduce relaxat şi a ajunge în siguranţă la destinaţie.


Leave a Reply