Predicții din trecut

  • 0

Predicții din trecut

Category : Uncategorized

Cu ceva vreme în urmă, Sir Arthur Charles Clarke, celebrul autor de povestiri științifico-fantastice, spunea: “Dacă printr-un miracol, un profet ar putea descrie viitorul exact așa cum urma să aibă loc, previziunile sale ar suna atât de ireale și de absurde, încât toată lumea ar râde de el cu dispreț”.

Vă prezentăm în continuare cele mai impresionante 10 predicții făcute vreodată:

  1. Transplantul de organe

În jurul anilor 1660, savantul Robert Boyle a prevestit faptul că “într-o bună zi, oamenii vor transplanta organe de la un corp la altul”. Această predicție a fost descoperită într-o listă de notițe scrise de mână de vizionarul om de știință. Având în vedere faptul că Robert Boyle a trăit într-o epocă de iluminare a magiei și a superstiției, ideea transplantului de organe era incredibil de avansată. De asemenea, aceasta a prezis GPS-ul: “modalitatea practică și sigură de a găsi longitudini”, precum și alte inovații moderne.

  1. Creșterea populația SUA

În anul 1783, Ezra Stiles, președintele Universității Yale a prezis faptul că în următorii 200 de ani populația SUA va ajunge la 300 milioane – respectiv până în anul 1983. Uitându-ne retrospectiv, iată cum a evoluat populația SUA: în 1915 a ajuns la 100 milioane, în 1967 a ajuns la 200 milioane, iar în 2006 a ajuns la 300 milioane.

  1. Războiul Rece

În anul 1840, Alexis de Tocqueville a prezis Războiul Rece în lucrarea sa “Democrația în America”: “Există două mari națiuni în lume, care, pornind de la premize diferite, par să avanseze spre același punct: rușii și anglo-americanii … Punctul lor de plecare este diferit și căile lor sunt diverse, totuși, fiecare pare a fi chemat de o dorință secretă a Providenței, să țină într-o zi în mâinile sale destinele lumii”. Realitatea o știți.

  1. Tabelul Periodic

În 1863, un chimist rus pe nume Dimitri Ivanovici Mendeleev a prezis cu foarte mare acuratețe Tabelul Periodic al Elementelor Chimice, din care la acea perioadă lipseau peste 40 de elemente chimice. La acea vreme, erau cunoscute doar 60 de elemente chimice. Mendeleev a organizat elementele după numerele lor atomice și după alte proprietăți, și a început să observe tiparele. El a marcat golurile din tabel și a prezis elementele care urmau să umple aceste goluri.

Spre exemplu, Mendeleev a prevăzut adăugarea germaniului – numit de acesta “ekasilicon” – în tabelul periodic al elementelor, care a fost descoperit abia în 1886.

  1. Primul pas pe Lună

În anul 1865, cu mai mult de 100 de ani înainte de misiunea Apollo 11, celebrul scriitor de povestiri științifico-fantastice, Jules Verne, a prezis primul pas făcut de om pe lună în misiunea Appolo, într-o povestire intitulată “De la Pământ la Lună”. Jules Verne știa numele navei spațiale și faptul că aceasta va fi lansată din Florida, numărul de astronauți de la bord și sentimentul de lipsă de greutate pe care aceștia îl vor experimenta. În 1865, Verne nu avea absolut nici o modalitate de a ști că forța gravitațională se comportă diferit în spațiu.

  1. Scufundarea Titanicului

În anul 1898, un scriitor de povestiri Morgan Robertson a scris o novelă intitulată “Inutilitatea, sau naufragiul Titanului”. În această povestire, Morgan Robertson detaliază modul în care cea mai mare navă din lume se lovește de un aisberg și se scufundă. Vă sună familiar?

Nava de croazieră numită Titanic, s-a scufundat cu 14 ani mai târziu, exact în circumstanțele descrise de Morgan Robertson în povestirea sa.

  1. Dispozitivele wireless

În anul 1909, Nikola Tesla declara pentru publicația The New York Times: “În curând va fi posibil să transmiteți mesaje wireless în întreaga lume, astfel încât orice persoană să poată deține și să opereze propriul său aparat”. Și așa a fost.

  1. Bomba atomică

În anul 1914, Herbert George Wells a descris în romanul “The World Set Free” o “bombă atomică” care distruge orașul. Deși Wells nu știa dacă și cum s-ar putea întâmpla detonarea nucleară – Proiectul Manhattan care a proiectat bomba atomică nu a început până în 1942 – el avea ceva noțiuni despre elementele radioactive. În orice caz, George Wells știa încă din acea perioadă faptul că dacă oamenii și-ar fi dat seama cum să detoneze simultan toți acei compuși, rezultatul ar fi fost o veste foarte proastă. Și așa a fost.

  1. Netflix.

În anul 1987, jurnalistul Roger Ebert a prezis serviciile Netflix și Hulu pentru video-on-demand, într-un interviu acordat publicației Omni Magazine: “Vom avea televizoare de înaltă definiție, televizoare cu ecran lat și un sistem de apelare prin buton pentru a comanda filmul pe care îl doriți în momentul în care îl doriți”. Bun venit, Netflix!

  1. Rolul internetului în educație.

În anul 1988, Isaac Asimov a prezis utilizarea internetului pentru a învăța.

Într-un interviu acordat lui Bill Moyers în 1988, autorul de romane științifico-fantastice Isaac Asimov a prezis practic internetul — mai exact, modul în care elevii vor beneficia de accesul universal la informații.

Asimov a spus că, prin intermediul calculatoarelor, vom avea acces la “biblioteci conectate”, care vor acționa ca “un profesor sub forma accesului la cunoștințele generate de întreaga umanitate”. Critic la adresa sistemului de învățământ, el și-a imaginat ca soluție, educația online. “În zilele noastre, ceea ce oamenii numesc învățare, este un sistem implementat cu forța. Toată lumea este forțată să învețe în clasă, același lucru, în aceeași zi, cu aceeași viteză, în timp e fiecare dintre noi e diferit: pentru unii e prea repede, pentru unii prea încet, pentru unii în direcția greșită”. Și așa a fost.

Observăm că majoritatea prezicerilor despre viitor au fost făcute de oameni de știință și scriitori de science-fiction. Asta spune ceva. Și așa a fost.


Leave a Reply