Verzi ca smaraldele?

  • 0

Verzi ca smaraldele?

Category : Uncategorized

Ochii verzi sunt extrem de frumoşi, iar posesorii lor au toate motivele să se bucure. Pe lângă aspectul atrăgător şi misterios, ochii verzi sunt şi cel mai rar întâlniţi. Deşi nu există statistici privind numărul persoanelor cu ochii verzi la nivel global, unele surse susţin că doar 2% din populaţia planetei posedă această culoare de ochi. Poate că o parte din aspectul atrăgător al ochilor verzi îl constituie chiar raritatea lor.  Gama de nuanţe a ochilor verzi variază, de la culoarea smaraldului până la culoarea lămâii verzi.

Ştim deja că genetica joacă un rol în determinarea culorii ochilor, dar, cu toate acestea, este aproape imposibil de prezis cu certitudine culoarea ochilor unui copil, datorită faptului că multe gene diferite sunt implicate în determinarea culorii ochilor, precum și a diferitelor interacțiuni și niveluri de exprimare a acestor gene, care  pot modifica rezultatele culorii ochilor.

Structura din interiorul ochiului, responsabilă pentru culoarea ochilor este irisul, care conţine celule pigmentate care determină culoarea ochilor. Deşi  există mai multe culori diferite de ochi, toate sunt determinate de cât de multă melanină este prezentă în celulele din iris.

Cum se face că un pigment de culoare maro creează ochi verzi , albaștri sau orice alte nuanţe decât maro? Diferențele în culoarea ochilor sunt rezultatul diferitelor cantități de pigmenţi de melanină din interiorul celulelor din iris, numite melanocite. Aceste celule dobândesc valoarea lor genetic determinată de melanină în copilărie, iar conținutul de melanină, de obicei, rămâne relativ constant pe tot parcursul vieții. Astfel, o persoana cu mai puțină melanină în melanocitele irisului vor avea o culoare mai deschisă de ochi –  albastru sau verde –  decât o persoană cu o concentrație mai mare de melanină, care va avea ochi căprui.

Este interesant de menționat faptul că ochii verzi sau albaștri nu conțin pigmenți din aceste culori, ci este vorba despre un alt factor implicat în determinarea culorii ochilor, în special în cazul diferitelor nuanțe de ochi verzi și albaștri. Atunci când lumina atinge irisul și melanocitele care conțin pigmentul din cadrul irisului, această lumină este reflectată și dispersată în interiorul irisului. Acest fenomen, numit şi “dispersia Rayleigh” poate produce diferite culori, în funcție de structura fizică a irisului și de cantitatea de melanocite și densitatea melaninei din melanocite. În funcție de aceste variabile, dispersia Rayleigh (care este același fenomen optic care face ca un cer fără nori să pară albastru) poate produce diferite nuanțe de albastru, verde, căprui şi aşa mai departe.

Este de asemenea de remarcat faptul că, în funcție de structura irisului și de distribuția melanocitelor din interiorul acestuia, unele culori de ochi pot fi dificil de clasificat. De exemplu, unii ochi verzi pot avea nuanţe de maro în apropierea pupilei, ceea ce uneori îi face să pară căprui, iar alteori verzi, în funcție de condiţiile de iluminare, machiaj sau culoarea de îmbrăcăminte pe care persoana respectivă o poartă.

Cei care nu au avut şansa să se nască cu ochi verzi, dar îşi doresc această culoare, au posibilitatea de a opta pentru lentile de contact cosmetice. Însă, indiferent dacă suntem mulţumiţi sau nu de culoarea naturală a ochilor, să ţinem cont de faptul că fiecare dintre noi este unic, la fel şi ochii noştri, iar farmecul nostru constă tocmai în această unicitate care ne caracterizează.


Leave a Reply